Ploiești, 1990 — La numai câteva săptămâni după căderea regimului comunist, printre schimbările politice și euforia libertății, orașele mari ale țării dezvăluie un alt tip de realitate: copiii străzii și consumul tot mai răspândit de substanțe inhalante. În zona Halelor Centrale din Ploiești, poliția a surprins doi minori, de 13 și 14 ani, ascunși lângă un perete lateral, inhalând vapori de aurolac din cârpe îmbibate. Tremurau, aveau obrajii roșii, iar privirile pierdute trădau atât efectul substanței, cât și obișnuința cu acest ritual. Cei doi au spus că nu e pentru prima dată. Pentru ei — ca pentru mulți alți copii scăpați de sub orice formă de supraveghere — aurolacul este ieftin, ușor de găsit, și oferă câteva minute de amețeală, senzație de plutire și evadare. „Așa uităm că ne e frig”, murmură unul dintre ei.

Un fenomen despre care nu se vorbea înainte de 1989

În anii ’80 aproape nimic nu se publica despre consumul de substanțe, iar poliția era obligată să ascundă cazurile pentru a nu „păta imaginea societății socialiste”. După Revoluție, realitatea a ieșit brusc la suprafață: zeci de minori care dorm în gări, în piețe, sub tarabe sau în subsolurile blocurilor, folosind aurolac, prenadez și alte substanțe volatile.

Poliția începe evidențierea „viitorilor consumatori de droguri”

Cei doi minori surprinși la Hale au fost duși la secție, fotografiați și trecuți în evidențele poliției. Procedura — preluată încă din anii ’80 — îi etichetează automat ca „viitori consumatori de droguri”, deși în realitate nu există niciun program social sau medical care să-i ajute. Erau copii lăsați de izbeliște, non-violenți, care căutau orice îi putea scoate pentru câteva minute din viața lor mizeră. Aurolacul era singurul lucru pe care și-l permiteau. Deși organizațiile internaționale avertizau că România are una dintre cele mai mari populații de copii străzii din Europa, sistemul social era încă paralizat. Centrele de plasament erau supraaglomerate, iar străzile deveneau loc de refugiu.

Inhalarea repetată a aurolacului duce la leziuni neurologice, tulburări comportamentale, afectarea organelor interne și chiar moarte.