Ploiești. Aurelia Alexandru, vicepreședinta Comitetului Municipal al Femeilor Comuniste, povestește cum s-a desfășurat ultima acțiune de CONTROL OBȘTESC:
Ce era asta?
În comunism, protecția consumatorului nu exista ca instituție independentă, ci era parte din controlul obștesc – un sistem menit să apere interesele oamenilor asupra magazinelor si localurilor. Echipele de control obștesc erau formate din: femei din Frontul Unității Socialiste (organizație care reunea femei din toate întreprinderile); membri de sindicat; tineri din U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist); alți reprezentanți ai partidului de la nivel local. Aceste echipe erau neplătite, acționau „voluntar”, și aveau rolul de a verifica magazine, piețe, cantine, cofetării, frizerii, etc. Scopul declarat: „întărirea spiritului gospodăresc și a disciplinei socialiste”.
Ce verificau:
Echipele verificau dacă mărfurile sunt prezentate curat și ordonat; dacă vânzătoarele sunt politicoase; igiena spațiilor comerciale; lipsa „speculei” sau a favorizării clienților; respectarea prețurilor fixe stabilite de stat; existența articolelor deficitare și „motivele lipsei lor”. Constatările se treceau într-un „registru unic de îndrumare și control”, iar observațiile se trimiteau la Comitetul Municipal al Femeilor, care le comunica mai departe la partid.
Drepturilor reale ale consumatorului comunist
Consumatorul nu avea dreptul să reclame direct o problemă sau să refuze un produs. Dacă o femeie făcea o plângere, aceasta se interpreta ca un gest politic – adică o critică la adresa organizării socialiste. De aceea, multe probleme (produse stricate, lipsă de mărfuri, servicii slabe) se „rezolvau” doar pe hârtie, prin rapoarte care cosmetizau realitatea.
Iată și relatarea din Ploieștiul comunist:
„La magazinul universal „Omnia”, din centrul orașului, membrele echipei de control obștesc aparținând Rafinăriei Ploiești, Alexandra Fratu, Maria Moroianu și Georgeta Olariu, sunt prezente adesea la raioanele de confecții, tricotaje, galanterie, încălțăminte, urmărind ce mărfuri se cer mai mult, cum prezintă, care este comportarea lucrătorilor față de cumpărători ș.a. La propunerea lor s-a realizat un punct de croitorie pentru ajustarea confecțiilor. Ne izbim însă oră de oră dimineața și după-amiaza, s-au instalat oglinzi la galanterie, tricotaje, pălării, iar aprovizionarea cu unele articole deficitare s-a îmbunătățit.
— Se aduc suficiente și de multe mărfuri, spune Alexandra Fratu, cumpărătorii găsesc de cele mai multe ori ceea ce caută, dar mai lipsesc unele articole ca: pijamalele și ciorapi pentru copii de primii ani, unele încălțăminte nr. 33–34, confecțiile și tricotajele nr. 38–40 pentru fete și băieți. De exemplu, un azuriu și o mărime absurdă pentru îmbrăcămintea 38–40: „Nu se mai aduce pentru nr. 40 pentru copii de școală și la nr. 42 de la adulți.”
— Tinerele vizitatoare de la raionul controlat de noi, intervine Maria Moroianu, știu că veghează marfa expusă liber, fără însă a deranja. Noi relaționăm permanent cu colectivul magazinului, mai ales la „Omnia” și la alte magazine de lipsă de cunoștință a vânzătoarelor față de modelele noi, mai ales a celor noi. Un curs de reciclare în acest sens e și binevenit.
În cartierul Nord, unul din cele mai întinse ale Ploieștiului am însoțit câteva membre ale echipei de control obștesc de la Întreprinderea textilă „Dorobanțul si care au sesizat lipsuri la cantina-restaurant, micro-casa de comenzi și chioșcul anexă, ce funcționează în cadrul întreprinderii. Am intrat în Supermagazinul 103 Nord. În rafturile autoservirii, unele cutii de conserve prăfuite nu invită să le cumperi. Coșurile de gunoi pline la diferite puncte ale magazinului sint goale, căci și cumpărătorii, și lucrătoarele preferă mozaicul. Nici măcar vânzătoarele de la raionul mezeluri-brânzeturi nu au vreo considerație față de cutiile cu capac și pedală destinate strângerii reziduurilor, încât se pot vedea pe jos resturi de salam, de șorici ș.a. De ce? „Capacele sunt defecte”, sună răspunsul. Și nu se pot repara? „Ba da, dar se repară greu și se strică la fel de ușor”. Evident, nimeni nu acceptă această motivare. Intrăm în incintele anexei: depozitul de mână, camerele frigorifice, grupurile sanitare. În pragul biroului șefei de unitate, transformat în vestiar, ne întâmpină carpeta cu pisică si șoriceii în grâu”.
„Aveți un loc destinat vestiarului?”, întreabă Emilia Breazu, șefa de unitate. „Avem, dar…” Dar există în dotarea magazinului două încăperi spațioase, din care nu sunt folosite pentru scopul pentru care au fost destinate. „Încă mai toată lumea stă la bloc și are apă caldă”, ni se oferă explicație. Intrăm din camerele frigorifice găsim, pe lângă marfă proaspătă, portocale stricate și ouă sparte. „Până vine comisia ca să închei proces-verbal de scădere din gestiune, le-am pus aici să nu miroasă”. Și brânza? Se usucă să se vadă de unitate. Deși ferme și clare, noile norme de igienă prevăzute de Ministerul Sănătății, prin ordinul 9/1974, după cum se vede, sunt încălcate. Membrele echipei constată, notează, discută competent și consemnează toate neajunsurile în registrul unic de îndrumare și control, urmând ca în cel mai scurt timp să se ia măsurile corespunzătoare. Sperăm că la data publicării acestor rânduri deficiențele au fost înlăturate”.
