Comuniștii se văitau, în 1972, că Ploiestiul este oaia neagră a reciclării de sticlă spartă în Prahova. Asta deși cetățenii contribuiau rezonabil, principala problemă erau firmele și primăria.
„În primele trei trimestre ale acestui an, I.J.R.V.M.R. Prahova nu a reușit să colecteze și să predea unităților beneficiare, în județul nostru și întreprinderile de sticlărie din Cîmpina și Azuga, decît 69 la sută din cantitatea de spărturi de sticlă prevăzută în plan. Mai concret, s-a intrat în ultimul trimestru cu o restanță de peste 1700 de tone, cantitate din care, potrivit unor calcule sugestive, s-ar fi putut produce suplimentar, printre altele, 3,4 milioane sticle de 0,5 litri sau aproape 6 milioane borcane. Ca să nu mai vorbim de fapt că utilizarea acestei cantități de cioburi ar fi permis economisirea a cca. 300 tone de sodă, materie primă prețioasă și intens solicitată în alte sectoare ale economiei”.
Cele mai mari restanțe erau consemnate la I.C.S. Alimentara Ploiești + I.C.R.A. Ploiești aveau planificate 127 tone, dar au predat doar 11% din această cantitate. Primăria avea și ea vina de a nu fi emis în multe cartiere din Ploiești înscrisurile pentru colectarea cioburilor în contul muncii obștești, ceea ce frânas predarea materialelor recuperabile.
„Cum se explică aceste restanțe? Dacă la maculatură cea mai mare parte a nerealizărilor provenea din colectarea de la populație, în cazul spărturilor de sticlă, putem arăta că cetățenii și-au făcut din plin datoria, predînd suplimentar de la începutul anului mai mult de 125 tone de spărturi din sticlă. Datore ca aproape 2000 de tone sînt, în acest caz, unitățile economice, consiliile populare, organizațiile de masă și obștești etc. Așa, de exemplu, dintr-un plan de 2533 de tone, consiliile populare n-au colectat în primele trei trimestre, decît 803 tone. Este adevărat că în unele localități, ca, de exemplu, Cîmpina, Breaza, Urlați, Mizil, Brazí și Ariceștii Rahtivani, printr-un plus de preocupare, planul a fost îndeplinit și depășit, dar sînt și consilii populare, precum cele de la Filipeștii de Tîrg, Gura Vadului, Gherghița, Ciorani și Bucov care n-au predat nici măcar un kg de sticlă de la începutul anului! Ba, mai mult, în majoritatea localităților, inclusiv în municipiul Ploiești, se acționează cu inconsecvență pentru recuperarea de la cetățeni a spărturilor de sticlă în contul contribuțiilor în muncă, neemitîndu-se nici pînă la această dată înscrisuri pentru toți cetățenii. Ca urmare, prevederile de plan aferente acestei căi de recuperare nu au fost îndeplinite, pînă la această dată, decît în proporție de 54 la sută”.
Consecințele directe pentru Ploiești: sticla reutilizabilă se pierde în loc să fie valorificată industrial, se irosesc resurse ce ar putea produce milioane de ambalaje noi, economia locală este afectată prin consum mai mare de materii prime (sodă, energie).
„Palide în acest sens sînt și preocupările unor organizații de masă și obștești. De exemplu, organizațiile de femei, dintr-un angajament anual de cca. 125 tone — au colectat și au predat de la începutul anului decît cca. 50 tone, iar organizațiile pionierilor, numai 7 tone. O restanță substanțială la recuperarea spărturilor de sticlă (cca. 200 de tone) înregistrează unitățile economice. I.C.S. Alimentara Ploiești și I.C.R.A. Ploiești, cu respectivele capacități, 127 tone, nu au predat decît 11%, ceea ce arată mult mai mult decît neglijență sau dezinteres, ci înseamnă penalizarea criteriilor esențiale ale prelucrării de către unitățile economice a ambalajelor, de la raft la casare”.
„Pe de altă parte, cele 12 tone de spărturi de sticlă recuperate pînă acum de G.L.C.L. Prahova vorbesc despre o acțiune destul de grăbită. O imagine și mai neînsuflețită oferă de exemplu unele întreprinderi din Cîmpina în acest domeniu, de vreme ce de la unele dintre ele nu s-a colectat nici un kg de spărturi de sticlă de la începutul anului!”
Concluzii: ploieștenii erau deschiși colectării și reciclării de sticlă spartă, dar problema slabei organizari a colectării industriale și administrative, combinată cu restanțele mari, făceau ca orașul să piardă o resursă importantă și un câștig economic real.
