myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
NOUTĂŢI LEGISLATIVE În Monitorul Oficial nr. 540/20.07.2015 a fost publicată O.G.nr.17 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare şi completarea unor acte normative: - se abrogă obligaţia persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum şi entităţilor fără personalitate juridică de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri sau orice alte documente depuse la instituţiile sau autorităţile publice cât şi pe documentele sau alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea. - se abrogă toate prevederile legale referitoare la obligaţia aplicării ştampilei de către persoanele şi entităţile prevăzute în prezenta ordonanţă. - prin derogare de la prevederile pct.1 din anexa la Legea 117 /1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii care solicită eliberarea de certificate, adeverinţe sau alte documente Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala sunt scutiţi de plata taxelor extrajudiciare de timbru. - se defineşte noţiunea de obligaţie fiscală restantă - obligaţia băncilor de a plăti sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare - sunt modificate dispoziţiile privind suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanţie / poliţe de asigurare de garanţie
Tudose Emilian Ştefan DIRECTOR GENERAL
Referitor la acţiunea DNA din data de 28 iulie 2015, care a avut ca obiect efectuarea de percheziţii la o serie de societăţi comerciale din domeniul farmaceutic şi persoane fizice cercetate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie si asimilate acestora, precizăm următoarele: Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a efectuat în lunile martie şi aprilie 2015 verificări asupra documentelor prezentate de unele societăţi comerciale având ca domeniu de activitate producţia şi distribuţia de medicamente, constatându-se astfel că, în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, acestea au desfăşurat relaţii comerciale cu diverşi furnizori - societăţi de turism, de la care au achiziţionat pachete de servicii pentru anumite persoane, în special medici, cu privire la care există suspiciuni că au reprezentat în fapt recompensări aferente sprijinului acordat pentru administrarea către pacienţi a produselor pe care le comercializează. Astfel, s-a constatat că au fost înregistrate în evidența contabilă facturi reprezentând contravaloarea unor prestări de servicii turistice – participarea la diverse evenimente, conferințe, congrese în țară sau străinătate sau organizarea unor astfel de conferințe, persoanele participante fiind în principal personal medical, unele dintre evenimentele facturate în fapt nerealizându-se (spre ex. deplasări la Ottawa, San Diego, Brașov, Iași, Sibiu) sau fiind doar decontarea unor deplasări cu scop turistic (Paris, Las Vegas). Facturile înregistrate în evidenţa contabilă de către producătorii şi distribuitorii de medicamente au fost emise de societăţile de turism în baza unor documente justificative fictive, in baza carora acestea au beneficiat de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugată, şi implicit de cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit. Pe de altă parte, au fost verificate achiziţiile înregistrate de producătorii şi distribuitorii de medicamente, reprezentând contravaloarea unor studii clinice efectuate de personal medical din diferite unităţi sanitare privind monitorizarea pacienţilor cărora le sunt administrate medicamente produse de aceste societăţi, constatându-se că facturile înregistrate în evidenţele contabile au fost emise în baza unor documente justificative sumare, prin care nu sunt detaliate concret activităţile aferente serviciilor prestate, astfel încât nu se poate certifica realitatea lor.
In general, oamenii fac fotografii cu telefonul fara sa-si bata capul daca le fac bine sau nu. Pun pariu ca peste 80% din pozele pe care le ai sunt facute cu telefonul si ca n-au iesit grozav. Stii de ce? Pentru ca fie nu ai tinut cum trebuie telefonul, fie era setat incorect, fie habar n-ai de reguli simple de compozitie. Si e pacat, pentru ca unele momente din viata chiar merita imortalizate. Stiu despre ce vorbesc, eu am trecut deja prin asta. Ca ziarist, am facut mii de fotografii la evenimentele importante la care am participat. Extrem de multe mi-au iesit proaste, pentru ca imi lipsea tehnica, pe care am deprins-o, ulterior, la un curs. Asa am ajuns sa sustin un astfel de curs. O sa dureze in jur de patru ore, cu pauze de cafea/fumat. O sa exersam acele fotografii pe care le facem cel mai des cu telefonul. O sa va invat si trucuri simple si chestii ... continuarea AICI.
Fostul ministru de finante, analistul economic Ilie Şerbănescu a trimis o Scrisoare Deschisă de un dramatism rar intalnit.
Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș . Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am sperat mult mai mult . Acum sînt la pensie. Să nu credeți cumva că m-am pricopsit . Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată facturilor. Știți și dumn eavoatra, poate mai bine ca mine, că viață de bucureștean te obligă la folosirea unor servicii și facilități publice indispensabile cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră. Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța. Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța. Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă la Paris să se integreze în UE. Telefonul, indiferent că-l plătesc la Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura să zic ceva la telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine. Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Ăștia, mărturisesc că nu știu de unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă mai e român sau European. Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa, că nu mai e în tot Bucureștii un PECO românesc. Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă în București,în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească. Deci ne integrăm cu succes și în sistemul financiar European, cu portofel cu tot. Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de import. Deci cam astea sînt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 24 de ani. Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine care ne calculează prețurile în euro, deși noi sîntem plătiți în lei! Pe facturi prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare din aceste companii de utilități. Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară? Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țara . Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării. Pagubele sînt uriașe! Au dispărut, în ultimii 24 de ani peste 1200 de întreprinderi productive: fabrici,uzine,combinate,cooperative, sisteme de irigații și cîte altele! În România, primul război mondial + al doilea război mondial + cutremurul din 1977 nu au distrus 1200 de întreprinderi. Politicienii ultimilor 24 de ani au reușit performanța! Nici bomba de la Hiroșima + bombă de la Nagasaky nu au reușit performanță asta, e dovedit statistic. Deci politicienii noștri din ultimii 24 de ani sînt mai răi că bomba nucleară. Nu mai vorbesc de recordul de a crește datoria publică la 20 miliarde de euro.I-au spus datorie publica, deși nu ne-au întrebat pe noi, poporul, atunci cînd au contractat-o, dar ca să fie siguri că e datoria noastră, a poporului și că noi o vom plăti… noi și nepoții noștri! Cît mai poate dură o asemenea situație? Ce fel de țara vom lasă noi moștenire copiilor și nepoților noștri?! Mulți dintre ei caută de pe acum să-și facă o situație prin alte țări. Cifre neoficiale spun că vreo 4 milioane de tineri români muncesc în străinătate și din generațiile care se ridică mai toți vor să plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți găsești un loc de muncă în țara ta. Nimeni nu cere de pomană . Toată lumea dorește un loc de muncă ! Fără producție autohtonă de bunuri, doar cu consum și servicii și alea livrate de străini vom pieri ca țara și ca neam în cîțiva ani de zile. Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și recapete controlul asupra serviciilor publice și asupra întregii economii! Serviciile publice sînt afaceri cu clienți captivi. Ele trebuie să fie în mînă românilor, a statului român, altfel ne vom trezi cu prețuri din ce în ce mai mari! Dumnezeu să ne lumineze mintea!
În caz contrar vom trage apa la București și vom face plata la Paris, ca și pînă acum!
Avocat.net face o analiza a noilor drepturi de care pot beneficia, de pe 1 august 2015, mamele si femeile insarcinate, la serviciu? Myploiesti.ro a extras din amplul material cele mai importante noutati, pe care ti le prezinta mai jos.
Important - pentru a-ti cere drepturile, salariatele trebuie sa obtina un document de la medicul de familie si sa informeze in scris angajatorul cu privire la starea lor. In situatia in care salariatelor le sunt incalcate sau refuzate anumite drepturi prevazute de lege, acestea se pot adresa unui inspectorat teritorial de munca.
- - primesti protectia indiferent ca este vorba de salariate cu cetatenie romana sau a altui stat.
- - angajatorii trebuie sa previna expunerea gravidelor sau a mamelor la riscuri ce le pot afecta sanatatea si securitatea, sa nu le constranga sa faca o munca daunatoare sanatatii, starii lor de graviditate sau copilului nou-nascut
- - angajatorii vor informa in scris salariatele asupra rezultatelor evaluarii privind riscurile la care pot fi expuse la locurile lor de munca, a masurilor care trebuie luate referitor la securitatea si sanatatea in munca, precum si asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanta de urgenta. Angajatorul poate anunta alti salariati cu privire starea de graviditate a unei colege de-ale lor doar cu acordul scris al acesteia, atat timp cat sarcina nu este vizibila. Si doar daca acest lucru este in interesul bunei desfasurari a muncii.
- - intr-o astfel de situatie vor trebui modificate temporar conditiile si/sau programul de munca. In acest sens, angajatorii vor tine cont de recomandarile medicului de medicina muncii/familie si vor mentine veniturile salariatelor la acelasi nivel. Dispozitiile actuale nu fac nicio referire la durata schimbarilor condiitiilor sau a programului.
- - daca acest lucru nu este posibil sau nu poate fi realizat din motive bine intemeiate, salariata trebuie sa fie repartizata pe un alt post. De asemenea, tinandu-se cont de recomandarea medicului si cu pastrarea salariului. In fine, daca nici varianta repartizarii pe un alt post nu este posibila, salariatele pot sa ceara intrarea in concediul de risc maternal.
- - gravidele au dreptul la dispensa pentru consultatii prenatale in limita a maximum 16 ore pe luna, daca aceste investigatii pot fi facute doar in timpul programului de lucru.
- - pe durata concediului de risc maternal, salariatele trebuie sa primeasca si o indemnizatie lunara. Aceasta este suportata integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si are un cuantum de 75% din din media veniturilor aferente ultimelor sase luni.
- - concediul de risc maternal poate dura cel mult 120 de zile si este acordat, dupa caz, in intregime sau fractionat. Prin modificarile aduse de Legea nr. 154/2015, va fi prevazut ca acesta nu se va acorda in acelasi timp cu alte concedii medicale (de exemplu, concediul pentru incapacitate temporara de munca, cel pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca sau cel pentru maternitate).
- - Daca gravidele si mamele lucreaza stand in picioare sau pe scaun, acestea trebuie sa beneficieze de pauze regulate pentru a se odihni sau, respectiv, pentru a face miscare.
- - mamele care alapteaza trebuie sa primeasca doua pauze de alaptare a cate o ora pana cand copilul implineste un an. Insa la cerere pauzele pot fi inlocuite cu o reducere de doua ore a programului de lucru zilnic. Daca din motive de sanatate angajatele nu pot sa indeplineasca intreg programul de lucru, acestea sunt indreptatite la o reducere de un sfert din durata normala de munca. Masura este luata in baza recomandarii medicului si cu pastrarea salariului la acelasi nivel.
- - Gravidele si mamele nu pot fi obligate sa munceasca noaptea. Daca sanatatea le este afectata de munca de noapte, acestea pot cere angajatorului transferul pe un loc de munca de zi. In cazul in care transferul nu este posibil, salariatele au dreptul sa intre in concediul de risc maternal.
- - Angajatorilor le este interzis sa concedieze gravidele sau mamele din motive care au o legatura directa cu starea acestora. Nu poate fi dispusa incetarea raporturilor de munca/serviciu daca salariatele sunt in concediu de risc maternal, de maternitate, pentru cresterea copilului sau pentru ingrijirea copilului bolnav.
IPM-Partners Romania a finalizat cu succes lucrarile de supratraversare a raului Gilort cu 2 conducte de alimentare cu apa DN 250 mm, in zona Barbatesti, jud. Gorj. Vijeliosul rau Gilort a fost domesticit de catre echipele IPM si, in pofida intreruperilor de cod rosu de inundatie, in curand urmeaza punerea in functiune a conductelor si a pasarelei pietonale montata pentru a deservi localitatile adiacente.
Biroul de presă al CSM Ploiești a anunțat cooptarea lui Octavian Grigore ca director tehnic si a lui Lucian Rădulescu (foto) ca director administrativ. "Am să refuz orice remunerație, nu am ajuns aici pentru a câștiga bani! Vreau doar să ajut și să mă mândresc, peste o perioadă, cu îndeplinirea unei provocări pe care o cam aștept de ani buni! Vom evolua în Liga A Prahova după preluarea locului celor de la Gazul Surani iar meciurile considerate <<acasă>> le vom juca fie la Strejnic, pe arena “Conpet”, fie la Brazi, pe “Chimia”, ori la Ploiești, pe “Prahova” a declarat Rădulescu.
MOL România, a patra mare reţea de combustibili în funcţie de numărul de staţii la nivel local, a investit 1,5 milioane de euro pentru a deschide la Ploieşti, într-un spaţiu de 80 de metri pătraţi, prima benzinărie-supermarket care vinde, pe lângă combustibil, şi produse de consum zilnic, precum făină, zahăr, ouă, cafea sau orez. Până la finalul anului, compania va mai deschide alte patru unităţi sub acest concept denumit Fresh Corner, dar nu vor mai fi locaţii de la zero, ci probabil transformări ale unor benzinării existente. „În momentul în care ne adresăm cu o ofertă de produse ca sandviciuri sau cafea nu putem să gândim ca o companie petrolieră. Trebuie să gândim ca una specializată în acest domeniu“, a spus Lars Hoglund, Senior Vice-President – Retail al Grupului MOL. Lars Houglund a mai adăugat că în cadrul acestui proiect-pilot se vor mai deschide încă 4 unităţi până la finalul acestui an, în Bucureşti şi Sibiu. Mol mizează în noul plan pe preţuri asemănătoare cu cele din supermarketuri, cu o marjă de Ă/-10%. În momentul de faţă, produsele din Mol Ploieşti, deschis la Blejoi, o localitate aflată la ieşirea de nord din Ploieşti pe DN1A, sunt cu 6% mai scumpe faţă de cele din supermarketuri. Costul unei cafele variază de la 4,5 lei, la 7,5 lei.
Myploiesti.ro incepe, la finalul acestui an scolar, campania "Profesor de Nota 4", prin care vrem sa sprijinim parintii copiiilor abuzati fizic si psihic de profesori care n-au mai fost de mult la o evaluare psihologica, care nu stiu sa predea, care isi umilesc elevii sau ii jupoaie de bani. Continuam serialul cu povestea unei mamici din Ploiesti care explica cum se fac manevrele cu notele din catalog, astfel incat copii sa plateasca bani grei pe pregatiri.
Urlete! Jigniri! Ameninţări! Şi pedepse! E tratamentul pe care o învăţătoare din Ploieşti l-ar fi dat, elevilor săi de clasa întâi. Prima care s-a revoltat a fost o mamă care a aflat de la fiica ei că învăţătoarea i-ar teroriza pe copii, la şcoală. Dascălul nu a recunoscut nimic, aşa că a înregistrat-o la cursuri. În înregistrări, se aude cum învăţătoarea îi face nesimţiţi pe copii şi chiar îi ameninţă cu poliţia. Aşa ar fi încercat să-şi stăpânească elevii, învăţătoarea Angelica Puie, de la şcoala Nicolae Titulescu din Ploieşti. Prin ţipete. Înregistrările au fost făcute anul trecut, în septembrie. Atitudinea învăţătoarei a fost descoperită de mama unei eleve, după ce fetiţa ei i-a povestit umilinţele prin care trece la şcoală. De frică, fata se trezea noaptea din somn, plângând. Pe cele şase ore de înregistrări se aude cum învăţătoarea urlă, de mai multe ori, necontrolat, la copii. Mama care a scos totul la iveală şi-a mutat copilul, la o altă şcoală. Învăţătoarea Angelica Puie susţine că nu este vocea sa pe înregistrări. Directorul şcolii nu a vrut să comenteze incidentul. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Prahova au deschis o anchetă. Cazul de la Ploieşti pare tras la indigo cu povestea învăţătoarei din Cluj care a umilit în urmă cu trei luni, un elev de clasa întâi, pentru că nu a putut să rezolve un exerciţiu la matematică. Învăţătoarea de la Ploieşti este de 39 de ani în învăţământ. Anul viitor ar urma să se pensioneze.
Daca aveti probleme cu un profesor, scrieti-ne la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Anuntati-va prietenii si rudele, pentru ca acum, cand justitia isi face treaba, este momentul cel mai bun pentru a scoate din sistemul educational profesorii care si-au pierdut de mult competenta si vocatia. Nu uita sa dai SHARE acestui text.
Myploiesti.ro incepe, la finalul acestui an scolar, campania "Profesor de Nota 4", prin care vrem sa sprijinim parintii copiiilor abuzati fizic si psihic de profesori care n-au mai fost de mult la o evaluare psihologica, care nu stiu sa predea, care isi umilesc elevii sau ii jupoaie de bani. Continuam serialul cu povestea unei mamici din Ploiesti care explica cum se fac manevrele cu notele din catalog, astfel incat copii sa plateasca bani grei pe pregatiri.
Masurile luate de scoala si de Inspectoratul Scolar in cazul invatatoarei Angelica Puie, care preda la scoala “Nicolae Titulescu” din Ploiesti, dupa ce a aparut o inregistrare in care Angelica Puie se aude cum urla la copii sunt jenante. 5% din salariu, pe doua luni - este principala sanctiune primita. Adica vreo 100 de lei. Atat intelege statul roman ca merita sa "compenseze" traumatizarea unui copil.
Vom reveni
Daca aveti probleme cu un profesor, scrieti-ne la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Anuntati-va prietenii si rudele, pentru ca acum, cand justitia isi face treaba, este momentul cel mai bun pentru a scoate din sistemul educational profesorii care si-au pierdut de mult competenta si vocatia. Nu uita sa dai SHARE acestui text.