Cat de mari sunt PENSIILE SPECIALE pe care le vor PARLAMENTARII
Senatorii și deputații au nevoie de pensii speciale pentru că nu au beneficiat de spor de vechime pe perioada cât au fost aleși. Asa suna explicatia data de parlamentarii care in aceste zile forteaza nota pentru a-si mai atrage niste avantaje materiale. Acest proiect este semnat de peste 200 de deputaţi şi senatori (LISTA COMPLETA AICI).
Potrivit unor calcule aproximative, cei cu un singur mandat ar urma să primească, în plus față de pensie, o indemnizație de 1.200 de lei, cei care au stat prin Parlament două mandate - 2.400 de lei, iar celor cu trei sau mai multe mandate le-ar reveni 3.600 de lei. Pensia se va da si pentru cei care au fost parlamentari doar sase luni.
Ce spune proiectul de lege al pensiilor nesimtite
"Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul indemnizaţiei îl reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară. Indemnizaţia de parlamentar ar urma să se actualizeze ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată. Indemnizaţia de parlamentar se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate. Indemnizaţia este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi se suportă din bugetul de stat", spune textul proiectului de lege.