myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

În duminica de Florii, baschetbaliştii CSU Asesoft Ploiesti alături de 3 fani norocoşi au oferit un adevărat spectacol gastronomic celor prezinţi în Ploieşti Shopping City. Jucătorii campionei României la baschet masculin s-au întrecut în arta gătitului, într-un cooking show contracronometru: Baschetchef. Aceştia au uitat de slam dunk-uri şi coşuri de 3 puncte şi au demonstrat că sunt campioni nu doar pe terenul de baschet, ci şi în bucătărie. Echipa din a cărei componenţă au făcut parte şi Levente Szijarto, Vlad Negoiţescu şi Vlad Dogaru a fost desemnată marea câştigătoare, după ce jucătorii au preparat un delicios file de peşte Dorada ‘Morarului’ cu andive trase în tigaie şi salata baby spanac cu somon fume. Însă, şi celelalte două echipe s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Ştefan Pot, Ivan zigeranovic şi Sasa Ocokoljic au impresionat publicul cu cotlete de miel în crustă mediteraneană, cartofi cu rozmarin, salată rucola şi roşii cherry, în timp ce Chris Cooper, Adrian Movileanu şi Andrei Ene au gătit pită Sandwich de miel şi salată grecească. Meniurile preparate cu mare grijă de cei mai buni baschetbalişti din ţară au fost jurizate de bucătarul-şef Florin Bălan şi de un fan din public, venit în număr foarte mare în Ploieşti Shopping City să îşi sustină favoriţii. La final, fanii au putut degusta preparatele bucătarilor vedetă şi s-au pozat cu campionii de la Asesoft. Pe lângă distracţie şi o explozie de gusturi, cei prezenţi în acest weekend în Ploieşti Shopping City au avut parte şi de o adevarată sesiune de shopping, cu promoţii şi oferte, în cadrul Easter Sale Weekend. Cei care au intrat în febra cumpărăturilor de Paşte au putut alege dintre cele peste 100 de magazine găzduite de centru comercial, branduri autohtone şi internaţionale, o parte dintre acestea găsindu-se în exclusivitate în Prahova în Ploieşti Shopping City.

Polițiștii prahoveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, în perioada 29 martie – 06 aprilie a.c., verificări și controale, la agenți economici din județ, pentru prevenirea și descurajarea faptelor ilicite care se comit în domeniul prelucrării și comercializării cărnii și a produselor din carne, premergător sărbătorilor pascale. În perioada sus-menționată, peste 40 de polițiști, din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului de Ordine Publică din Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, au desfășurat activități specifice împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Prahova, Direcția Sanitar Veterinară Prahova ș.a., fiind verificați peste 70 de agenți economici, persoane juridice și persoane fizice. În urma controalelor au fost întocmite patru dosare penale, dintre care trei pentru infracțiuni de evaziune fiscală și au fost aplicate peste 50 de contravenții, în cuantum total de aproximativ 270.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat mărfuri în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, constând în carne și produse din carne, pește și produse din pește, legume, fructe, zarzavaturi ș.a..  Exemple:  Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au identificat un operator economic care ar fi deținut, la o unitate proprie de producție, peste 4.000 de kg de carne și produse din carne, care ar fi fost improprii consumului uman și pentru care nu ar fi deținut documente de proveniență. Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată, urmând ca, în perioada următoare să fie predată unei unități specializate pentru incinerare. De asemenea, din primele verificări s-a stabilit că, în perioada 07 – 10 martie a.c., agentul economic ar fi procesat aproximativ o tonă de carne, iar produsele rezultate au fost vândute prin punctele de desfacere ale societății, deși aceasta nu deținea autorizație sanitar-veterinară.  Totodată, a fost identificată o persoană fizică autorizată care comercializa, într-una dintre piețele agro-alimentare din municipiul Ploiești, produse din carne pentru care nu deținea documente de proveniență și care erau improprii consumului, fiind etichetate necorespunzător cu privire la termenele de valabilitate. Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 de lei și a fost ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 150 de Kg de produse alimentare, în valoare totală de 3.300 de lei.  Recomandăm cetățenilor să achiziționeze numai produse care să fie în termenul de valabilitate, a căror proveniență să poată fi stabilită și doar din locuri special amenajate și autorizate.  Asemenea activități vor continua și în perioada următoare.

O echipa de liceeni din Romania a proiectat un sistem independent hidraulic de ridicare a automobilului care ar scuti soferii de mult timp si efort la inlocuirea pneurilor, in cazul unei pene. Ideea a fost desemnata castigatoare in cadrul unei competitii de proiecte de business in domeniul auto si apartine elevilor de la Colegiul Tehnic Mecanic Grivita din Bucuresti. Competitia face parte din proiectul Skills for the Future, derulat de Junior Achievement (JA) Romania cu sprijinul Hyundai Auto Romania, ce isi propune sa inspire tinerii sa se orienteze catre cariere in domeniul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) si sa-i ajute sa dobandeasca competentele necesare pe piata muncii in aceasta industrie. ”Cea mai mare provocare a fost sa gasim solutii pentru realizarea machetei, ca sa putem demonstra utilitatea si functionalitatea sistemului. Competitia ne-a unit ca si colectiv, elevi si profesori, si avem satisfactia ca am invatat sa facem un plan de afaceri, lucru care cu siguranta ne va ajuta pe viitor. Chiar ne gandim serios sa ne deschidem un business plecand de la specializarea noastra”, a spus Daniel Maftei, elev la Colegiul Tehnic Mecanic Grivita. Pe parcursul anului, elevi din zece licee cu profil tehnic au beneficiat de vizitele consultantilor voluntari, au conceput idei de business si au simulat crearea unor start-up-uri. Sustinuti de mentori din Hyundai, JA Romania si de profesori, ei au dezvoltat produse si servicii in domeniul industriei auto si au invatat cum sa transforme idei in propuneri de afaceri viabile. Competitia a avut scopul de a imbunatati experienta liceenilor prin derularea unor activitati practice, care sa-i ajute sa dobandeasca abilitati antreprenoriale, sa exerseze lucrul in echipa si sa abordeze intr-un mod creativ si inedit oportunitatile din domeniul auto. Echipa finalista va reprezenta Romania la finala europeana Skills for the Future, ce va avea loc in Praga, Cehia, in luna iunie. De asemenea, ea va fi premiata in cadrul galei Business Hall of Fame, un eveniment prestigios, marca JA Romania, ce premiaza contributia unor lideri, manageri sau antreprenori, la dezvoltarea economica si sociala a comunitatii. Proiectul face parte din programul de responsabilitate sociala “Hyundai Skills for the Future”, demarat de Hyundai Motor Europa in parteneriat cu organizatia JA-YE Europe. Anul acesta, in program au participat elevi de liceu din 15 tari. In cadrul programului, Hyundai doneaza anual liceelor cate un automobil pentru activitatile practice din laboratoare. Anul acesta, masina a fost oferita in urma unei competitii desfasurate la nivel european, la care au participat peste 30 de licee din 15 tari si a fost castigata de Colegiului Tehnic Mecanic Grivita. In anul scolar 2013-2014, Skills for the Future a implicat 4.400 de elevi din peste 100 de scoli si licee vocationale. Numarul participantilor a crescut de la 1.000 in 2012, la 5.400 in anul 2015. Hyundai Motor Europe, care sustine programul la nivel european, pune accent pe scolile vocationale pentru ca acestea pregatesc adesea elevii pentru locuri de munca, iar programul Skills for the Future urmareste sa aduca impreuna industria si educatia pentru a asigura ca scolile pregatesc eficient elevii pentru piata muncii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova sprijină programul ”Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, în perioada 06 - 10 aprilie 2015, săptămână dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare. Scopul acestui program este implicarea preşcolarilor, elevilor şi cadrelor didactice în activităţi care să corespundă intereselor şi preocupărilor diverse ale acestora. În perioada desfăşurării acestor activităţi, subunităţile de pompieri de pe teritoriul judeţului Prahova (Detaşamentul de pompieri Ploieşti 1, Detaşamentul de pompieri Ploieşti 2, Detaşamentul de pompieri Câmpina – Garda de Intervenţie Băicoi, Detaşamentul de pompieri Sinaia, şi Detaşamentul de pompieri Vălenii de Munre) vor primi vizita unor copii şi a unor cadre didactice din 30 de unităţi de învăţământ. Cu această ocazie, în fiecare zi de luni până vineri vom desfășura „Ziua porţilor deschise” (între orele 10:00-14:00) la ISU Prahova, cu sediul în Ploieşti, str. Rudului, nr. 96, unde elevii vor avea ocazia să ia contact cu echipamentele/autospecialele de intervenţie în situaţii de urgenţă din dotarea pompierilor precum și vom organiza un punct mobil de informare preventivă. Totodată, în data de 06.04.2015, începând cu ora 12:00, la centru comercial situat pe strada Calomfirescu din municipiul Ploiești, se va organiza un exercițiu demonstrativ, de descarcerare și acordare a primului ajutor medical calificat precum și activități de informare preventivă și divertisment pentru copii.

Bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie - 28 martie 2015 vor participa la extragerea organizată de Loteria Romana în data de 13 aprilie a.c. Fondul de premiere alocat pentru această extragere este de 1 milion de lei. Prin Ordonanța Guvernului nr.10/2015 a fost reglementată organizarea Loteriei bonurilor fiscale, în scopul diminuării evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor direct către populație. Pentru punerea în aplicare a ordonanței, Ministerul Finanțelor Publice va emite instrucțiuni, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Proiectul de Ordin al ministrului finanțelor publice este publicat la următorul link: http://www.mfinante.ro/transparent.html?method=transparenta&pagina=acasa&locale=ro Prin proiectul de ordin se aprobă: - Instrucțiunile de punere în aplicare a Ordonanței Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale; - Regulamentul de organizare și desfășurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale; - Modelul și conținutul cererii pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale; - Instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, astfel: a) un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9; şi b) un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale. Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se postează pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Un bon fiscal este considerat câștigător dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; b) sunt lizibile toate informațiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999; c) are valoarea totală exprimată în monedă națională, egală cu valoarea extrasă; d) a fost emis în ziua extrasă; e) nu are menționat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului. În vederea determinării valorii câștigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obținută se rotunjește la leu în favoarea câștigătorului. În cazul în care nu există câștigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare. Revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câștigător (ulterior extragerii), în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere conform modelului care va fi aprobat prin ordinul mai sus menționat. Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Mai multe detalii despre loterie pot fi consultate pe www.mfinante.ro la rubrica Loteria bonurilor fiscale.

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineață, la ora locală 02,35 (00,35 UTC), în zona Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pâmântului /INFP/. Seismul a avut loc la o adâncime de 128 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Vălenii de Munte (32 km), Mizil (44 km), Plopeni (47 km), Boldești-Scăeni (47 km) și Buzău (48 km). În data de 29 martie, tot în zona seismică Vrancea, județul Buzău, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, acesta fiind cel mai mare seism din 2015 înregistrat în România. Cu două zile mai devreme, pe 27 martie, în zona seismică Vrancea au mai avut loc trei cutremure cu magnitudini de 2,6, respectiv 2,8 și 3,7 grade pe scara Richter, toate având epicentrul în județul Vrancea.

Poliția Română a efectuat, ieri, 1.791 de controale, la nivelul întregii țări, în cadrul acțiunii desfășurate la nivel național, în principalele pieţe comerciale, pentru prevenirea și descurajarea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu peşte şi produse din peşte, precum şi carne şi produse din carne. Activităţile desfășurate se înscriu în planul de acţiuni la nivel naţional, dispus de Şeful Poliţiei Române, pentru perioada 2 – 9 aprilie a.c., pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, cu preponderenţă a celor de evaziune fiscală. La data de 4 aprilie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic şi Ortodox. Poliţiştii au executat 1.791 de controale, dintre care 1.152 la societăţi comerciale și 718 la persoane fizice. În urma controalelor au fost înregistrate 51 de dosare penale, dintre care 27 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 691.467 de lei. Poliţiştii au aplicat 821 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.150.139 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat 20.894 kg. pește și produse din pește, în valoare totală de 236.741 de lei, 15.315 kg. legume și 10.376 de lei. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Un ploiestean a reusit sa se faca de ras pe OLX, dupa ce a postat urmatorul anunt: Ploiesti, judet Prahova. Pret 300 euro. Oferit de: Proprietar. Aparat foto Cueha - Aparatul este in stare buna, foarte vechi(1945), de colectie cu husa de piele originala

De fapt, este vorba despre un aparat foto rusesc Smena, cu brandul inscriptionat pe aparat in ruseste. Cum vanzatorul nu stie rusa, si nici ca acest aparat era extrem de popular in Romania anilor 80, a citit cum a putut. Mai mult: pentru ca n-a gasit pe Google rezultate la cautarea unui aparat foto Cueha, a crezut ca a gasit un aparat foto rar si a cerut pe el 300 de euro, adica pretul unui DSLR modern. In fapt, un aparat foto Smena ca cel oferit drept Cueha se vinde cu 50-150 de lei.

Ai vazut si tu un anunt gresit pe olx? Scrie-ne la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Intrucat in zonele strazilor Republicii, Gheorghe Doja, in cartierul 9 Mai dar si in alte cartiere ale orasului Ploiesti au aparut din nou persoane ce solicita bani, in numele companiei Rosal, invocand o campanie de intr-ajutorare a unor angajati care ar fi suferit accidente sau alte evenimente, Rosal Ploiesti anunta ca se dezice de aceste persoane si de actiunea acestora. "Sfatuim cetatenii sa nu dea curs unor astfel de solicitari", se mai anunta in comunicatul de presa.

Nu da bani oricui, indiferent ce ti-ar spune

De ceva vreme, mai multe relatari de presa au dezvăluit gesturi condamnabile, făcute în numele unor copii aflaţi în situaţii extreme, de persoane fara scrupule. Pe străzile oraşelor întâlneşti frecvent oameni care cer trecătorilor să sprijine minori bolnavi sau foarte săraci. Pentru a fi mai convingători, folosesc poze sau bucăţi de articole din ziare. Iar cererile sunt făcute în numele unor fundaţii care fie nu ştiu despre cazurile promovate de aceste persoane, fie nu există. Mulţi oameni de bună-credinţă cad în plasa escrocilor, fără să îşi imagineze că banii nu ajung la copiii care ar avea nevoie de ei. De multe ori, persoanele sarace sau bolnave exista, dar habar nu au ca se strang bani in numele lor si, evident, un vad un leu din sumele colectate.

Cere-i buletinul si cere chitanta pentru banii donati

Este un fenomen care are loc tot mai des. Recomandam oamenilor sa se asigure ca acele persoane care flutură câteva documente în mână sunt de bună credinţă si sa sesizeze politia, cand au suspiciuni. Dacă se dovedeşte că oamenii care strâng bani pe străzi sunt escroci, pot fi acuzaţi de înşelăciune, fals, uz de fals şi cerşetorie, toate fapte penale. Poliţiştii atrag atenţia ca ori de câte ori primim astfel de solicitări să verificăm legitimaţia şi actul de identitate al celui care cere ajutorul, dar şi datele de contact ale asociaţiei sau persoanei în numele căreia o face. De asemenea, este obligatoriu să primim chitanţă pentru banii donaţi.

Nu uita sa ne scrii, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., daca ti s-a intamplat asa ceva, si nici sa dai un SHARE acestui text, astfel incat numarul persoanelor escrocate de acesti nemernici sa fie cat mai mic.

Cand prietenii lui se plimba cu bicicleta, Bogdan sta in pat. Cand prietenii lui se aduna sa vada un film de desene animate, Bogdan se uita la televizor cu o asistenta langa el. E soare? Bogdan e inauntru, nu afara. 

Bogdan este un băieţel din Bucov, care isi petrece copilaria într-un spital din Bucureşti. Ca orice copil suferind de o boala foarte grava, are nevoie de foarte multi bani, chiar daca părinţii lui nu ştiu, încă, exact, costul total al intervenţiei chirurgicale necesare. Uite-i povestea:

Iordache Bogdan-Andrei este un copil în vârstă de 9 ani care până în prezent nu a ridicat nici un semn de întrebare cu privire la starea lui de sănătate. Însă, în urmă cu o săptămână o durere la picior i-a determinat pe părinţii micuţului să meargă cu acesta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. În urma investigaţiilor, medicii de aici l-au diagnosticat pe Bogdan cu tumoare malignă la piciorul stâng. După efectuarea RMN-ului medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşt susţin că ar fi vorba de OSTEOSARCOM, aşteptăm însă rezultatul biopsiei. Acest tip de cancer osos, aflat deja în stare avansată, necesită o intervenţie chirurgicală urmată de alte tratamente costisitoare pe care familia lui, din păcate, nu şi le poate permite. Intervenţia chirurgicala trebuie efectuată de urgenta, aşteptarea nu este o opţiune pentru Bogdan. În prezent, Bogdan este internat la secţia de ortopedie pediatrica a spitalului Spitalul MARIE COURIE din Bucureşti, sub observaţia Prof. Univ. Dr. BURNEI GHEORGHE. Părinţii lui Bogdan, deşi au fost doborâţi de aceasta veste cumplită, păstrează speranţa că oamenii nu vor rămâne indiferenţi la suferinta lor şi îî vor da o noua şansă la viata baieţelului lor . Pentru mai multe informaţii ne puteţi contacta la: - numărul de telefon: 0730731699 - Laura Iordache - adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - Georgiana Marcu Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Cum poti ajuta?

Donand o suma de bani in Contul RO50RNCB0820140734870001 - BCR (titularul contului este sora lui Bogdan, Iordache Laura Georgiana).

De Pasti se intampla minuni. Si tu poti contribui la minunea dorita de Bogdan. Distribuie acest link, astfel incat sansele lui Bogdan de a strange suma de bani sa creasca.

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework