myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Compania Conpet Ploieşti (COTE) va plăti CFR Marfă, în următorii patru ani, 255,1 milioane de lei (aproape 58 milioane de euro) pentru transportul ţiţeiului şi produselor petroliere. Acordul, încheiat luni, este valabil între 1 aprilie 2015 şi 31 martie 2019, potrivit unui comunicat al Conpet transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti. Conpet este operatorul sistemului naţional de transport de produse petroliere. CFR Marfă este cea mai mare companie de transport feroviar de marfã din România, cu o cotă de piaţă preliminată de 57,2% în 2014. Compania a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 212 milioane de euro. Ambele companii sunt controlate de stat.

In 19 martie, Judecătoria Ploieşti a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de Ioana Marina Popovici, însă DNA a contestat decizia, iar marţi Tribunalul Prahova a respins contestaţia formulată de procurori, decizia fiind definitivă. Ioana Marina Popovici, încarcerată la Penitenciarul pentru femei de la Târgşor, judeţul Prahova, a fost liberată condiţionat în baza vechiului cod penal, în condiţiile în care a executat două treimi din pedeapsa privativă de libertate, scrie www.gandul.info

Fostul finanţator al FC Argeş Cornel Penescu, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti, care are condamnări definitive în şapte dosare penale şi care a cerut contopirea pedepselor, va executa cinci ani de închisoare, după ce Tribunalul Prahova a admis cererea sa în acest sens. Magistraţii Tribunalului Prahova au admis, marţi, cererea de contopire a pedepselor înaintată de Cornel Penescu, aflat în Penitenciarul Ploieşti şi condamnat în şapte dosare penale de mai multe instanţe, între care Înalta Curte de Casaţieşi Justiţie, Tribunalul Prahova, Tribunalul Olt şi Tribunalul Teleorman. În urma contopirii pedepselor din cele şapte dosare penale, Tribunalul Prahova a decis să-i aplice lui Penescu pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de cinci ani de închisoare.

Toți cei 20 de vameși care au fost judecați, timp de opt ani, pentru că ar fi primit mită, au scăpat de pușcărie. Ei se vor întoarce la serviciu, pe aceleași funcții, și vor primi salariile pe opt ani. Cheltuielile de judecată vor fi plătite de Statul Român. Curtea de Apel Ploiești a decis, vinerea trecută, achitarea celor 20 de vameși de la Otopeni trimiși în judecată, în 2007, pentru luare de mită. Magistrații au motivat această decizie prin faptul că nu există probe că persoanele respective au săvârșit infracțiunile. „În scurt timp, toți cei 20 de inculpați se vor întoarce la muncă și vor primi salariile pe toți cei opt ani în care au fost suspendați cât au fost judecați”, a precizat, pentru EVZ, Vasile Lincu de la sindicatul „Pro Lex”, scrie www.evz.ro

Oricare ar fi culoarea sau modelul ales de Dvs., calitatea costumelor Seroussi este garantată de firma Norada S.A., care produce îmbrăcăminte “High end” pentru clienți din nordul și vestul Europei. Din nou avem o frumoasă colecție de Primăvară – Vară, cu țesături ușoare, plăcute ca textură dar și coloristic. Am ales multe nuanțe de albastru, în modele diferite, deoarece această culoare este predominantă în acest sezon. Aveți posibilitatea să alegeți atât clasicul bleu-marin tipic îmbrăcămintei Business, până la costume de un albastru electric, mai puțin formale, dar impecabile. Am ales modele croite pe corp SLIM FIT dar și unele poziții TAILOR FIT, pentru cei care se simt mai confortabil în costume mai lejere, mai clasice. Acest stil tinde să revină, din nevoia de confort și libertate de mișcare. Vă mai reamintim că Brandul Seroussi se gândește mereu la clienții săi, atât prin diversitatea modelelor, a tiparelor, cât și prin cele trei game de mărimi în care sunt confecționate produsele noastre: Lung, Regular și Scurt. Astfel, pe lângă tinerii domni cu corpuri sculptate și suple, își găsesc îmbrăcăminte cu eticheta Seroussi și domnii maturi sau cei mai înalți decât majoritatea. SEZONUL NUNȚILOR este “sezonul al treilea” și acoperă o grupă de produse specială: îmbrăcămintea pentru ocazii speciale. Creșterea vânzărilor, implicit a cererii pe acest segment al costumelor de ceremonie, ne-a impulsionat să creăm modele noi și să introducem țesături colorate, texturate pe lângă cele negre sau ivory clasice. Avem smochinguri în mai multe nuanțe de bleumarin, burgundy și antracit, în modele deja consacrate, dar și unele poziții noi, croite pe tipare prelucrate special pentru tinerii miri făcând parte din „Generația Slim Fit”. Însă nu am renunțat la clasicul smoching negru, care se repetă în fiecare an, fiind vedeta stilului formal masculin. SACOUL – un obiect vestimentar salvator în zilelel toride de vară În zilele de vară, când temperaturile cresc de la o oră la alta, sacourile căptușite din lână nu par o idee “răcoritoare”. De aceea venim în întâmpinarea domnilor care trebuie să poarte ținute formale sau semi-formale, cu sacouri de vară semicăptușite. În colecția aceasta Seroussi găsiți sacouridin lână în combinație cu in sau bumbac sau din in 100%, țesături ușoare de vară, dar vă oferim și pantaloni din bumbac în nuanțe asemănătoare sau într-un contrast echilibrat pe care să îi purtați cu sacourile din magazine. Brandul Seroussi propune țesături din fibre naturale, iar acestea se șifonează mai repede decât cele sintetice. Dar sunt mai plăcute și mai sănătoase la îmbrăcare, îngăduie corpului să respire și permit lejeritate la purtare. Ca și cromatică, vara aceasta vă propunem cu preponderență culoarea albastră dar avem și o gamă de nuanțe pastelate, foarte plăcute. Nu uitați: succesul unei ținute smart-casual este dat de combinarea unui sacou cu o pereche de pantaloni potriviți nu doar coloristic, dar și ca croi. Un sacou Slim Fit nu se pretează cu o pereche de pantaloni largi, și vice-versa. În magzinele noastre gasiți diferite modele de sacouri și pantaloni, pentru diferite gusturi și mărimi. ACCESORII Accesoriile dau rafinamentul stilului fiecăruia, sunt cele care definesc personalitatea și diferențiază o ținută de alta. Așa cum i-am obișnuit deja pe clienții noștri, și în acest sezon am ales o colecție bogată de accesorii care să completeze colecția de costume, sacouri și pantaloni. Avem cămăși pentru toate ocaziile: o varietate de cămăși tip Oxford uni și albe pentru stilul business, cămăși colorate pentru ținutele smart-casual sau frumoasele cămăși albe texturate, cu manșetă dublă și guler normal sau pentru papion utilizate la diferite ocazii și ceremonii. Sigur, la un costum de calitate și la o cămașă fină nu poate lipsi nici o cravată sau un papion de mătase, dar nici batista colorată. Avem în magazine o mare diversitate de accesorii. Consultanții de vânzări vă stau la dispoziție cu sfaturi și informații amănunțite cu privire la articolele din magazine și la stil ce vi se potrivește. Toate aceste cămăși sunt din bumbac fin și au diferite croiuri, de la Tailor Fit la Slim Fit. Avem câteva poziții de cămăși din in și cămăși cu mânecă scurtă pentru vacanțele toride. DESPRE Comercializarea Brandului Seroussi în prezent se face în patru magazine proprii și în cinci magazine tip franciză, pe lângă 21 de retailers având magazine în toată țara. Strategia de dezvoltare a brandului Seroussi urmărește lărgirea gamei de clienți, menținerea și dezvoltarea rețelei de francize. Seroussi oferă tuturor partenerilor săi francizați o echipă de profesioniști și suportul necesar în domeniul logistic, al comunicării și al achiziției.

Asociatia Green Revolution a lansat ieri la Ploiesti, cel de-al cincilea sezon studentObike, proiect de bike-sharing gratuit, destinat centrelor universitare. 40 de biciclete sunt puse gratuit la dispozitia studentiilor din Ploiesti. Centrul este amplasat in Campusul Facultatii de Petrol si Gaze, iar studentii pot inchiria biciclete, atat in campusul universitar, cat si in afara acestuia, de luni pana vineri, pe baza legitimatiei valabile de student si a unui act de identitate. Ca noutati ale sezonului 2015, studentObike ofera tuturor studentilor din Ploiesti posibilitatea de a inchiria bicicletele, indiferent de facultatea pe care o frecventeaza, dar si o preocupare continua a cresterii gradului de satisfactie a utilizatorilor prin oferirea de servicii de calitate, dar si a unui personal profesionist, prietenos si pregatit sa asigure experiente placute iubitorilor de pedalat. Cu un “look” foarte cool, dinamic, plin de energie, studentObike isi propune sa determine cat mai multi studenti sa aleaga bicicleta ca mijloc de transport zilnic, pentru recreere sau pentru deplasarea dintr-un punct in altul al campusurilor studentesti.

Potrivit statisticilor, peste 1,4 milioane de romani persoane îşi serbează onomastica de Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută şi ca Sărbătoarea Floriilor. Dintre acestea, 850.848 sunt femei, cele mai multe purtând numele Viorica (145.020), Florentina (129.947), Florica (91.751) şi Camelia (73.637). De Florii sunt sărbătoriţi şi 634.935 de bărbaţi, majoritatea având numele Florin (336.793), Viorel (145.673) şi Florian (54.608). Acestora li se adaugă 9.065 care poartă numele Mugurel şi peste 2.300 care se numesc Trandafir. De asemenea, conform statisticilor MAI, doar un singur român poartă numele de Floricică.

Nume de flori sărbătorite de Florii

Anemona

Brânduşa

Camelia

Codrin

Codrina

Codruţ

Codruţa

Crăiţa

Crenguţa

Crina

Crinu

Crinuţa

Crizantema

Dalia

Delia

Floarea

Flora

Florenţa

Florentin

Florentina

Florica

Florin

Florina

Garofiţa

Gentiana

Gherghina

Iasmin

Iasmina

Iris

Lăcrimioara

Laur

Laura

Laurenţiu

Laurian

Lauriana

Malina

Margareta

Micsunica

Mugurel

Narcis

Narcisa

Panseluţa

Romaniţa

Roza

Rozalia

Trandafira

Violeta

Viorel

Viorela

Viorica

Zambila

Zambilica

Eveniment de FLORII: Sambata, 8 aprilie, superpetrecerea Pik Elegance este dedicata celor ce poarta nume de floare. Cost meniu: 120 de lei de persoana. Muzica: Taraful Ion a lu' Barbu. Suna la 0751 142 225 pentru rezervari. Detalii aici: Pik Elegance 

Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate. Modificările vor fi operate de Guvern în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta arătând că este nevoie de o serie de "reglaje" care să prevină eventuale excese ale inspectorilor ANAF. "Nu vreau să cădem în extrema cealaltă, a unor abuzuri şi lucruri duse la extrem, motiv pentru care am decis să facem nişte reglaje. Măsura suspendării activităţii unei companii să poată fi luată doar dacă diferenţele găsite de ANAF sunt plus/minus 300 sau 500 lei, altfel se plăteşte doar amendă. Atunci când se ia măsura suspendării activităţii, aceasta să poată fi revocată în aceeaşi zi dac se plăteşte o amendă de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate Ai 400 lei în plus în casă ? Plăteşti 4.000 lei şi prima dată te iert. A doua oară - asta rămâne să discutăm - putem să punem de 20 ori suma respectivă şi a treia oară să nu mai existe nicio amendă şi să se suspende activitatea", a spus Ponta, citat de www.zf.ro.

Este posibil să fie trataţi în condiţii decente oameni care, din cauza lipsei banilor, nici nu îndrăznesc să se gândească la intervenţii medicale complexe? Este posibil să fie realizate gratuit sau să coste o sumă decentă, intervenţii/tratamente care în mod normal ar fi de neatins pentru cei mai mulți dintre noi? DA! Mai mult, poţi deveni chiar tu parte a acestui proiect unic şi generos.

“După 32 de ani de practică medicală, pot spune că cea mai mare durere a mea, ca om şi ca medic, este situaţia infernală în care unii dintre pacienţi, cu şanse reale de recuperare, nu pot continua schemele de tratament ca urmare a lipsei resurselor financiare. De-a lungul carierei m-am întâlnit cu sute de astfel de cazuri. Aceste situaţii m-au făcut să conştientizez faptul că sprijinul nu poate veni decât într-o formă organizată, riguroasă şi continuă. Astfel, studiind în special modul de funcţionare al rigurosului sistem medical german, am considerat că a venit timpul unei organizări cu adevărat profesioniste a acestor eforturi ale mele şi ale colegilor din cabinetul medical”, spune doctorul Alin Scarlat, fondatorul Centrului de Sănătate AS Medica Bucov care va fi deschis în a doua parte a acestui an.

Finanțare după model german

Diferenţa între doctorul Scarlat şi majoritatea celor din jur este aceea că, după 32 de ani dedicaţi aproape exclusiv îngrijirii aproapelui, a considerat că este momentul să o ia de la capăt. Să se implice. A studiat în special modul de funcţionare şi finanţare a spitalelor din Germania, fiul său profesând acolo de mai mulţi ani, şi a ajuns la o concluzie simplă şi eficientă: medicina se poate practica la cele mai înalte standarde chiar şi la noi, în Prahova. Şi nu doar atât: “Aveam să constat că în Germania, al cărei sistem de finanţare a Sănătăţii l-a implementat şi România, pot accesa servicii medicale de top, unele chiar foarte scumpe, chiar şi oamenii cu venituri mici sau fără venituri. Am fost intrigat şi am vrut să aflu cum este posibil acest lucru. Răspunsul era cât se poate de simplu: acolo, pe lângă finanţarea venită de la stat, fiecare spital mai are asigurate alte câteva surse de finanţare independente, dar foarte eficiente. Pe lângă persoane fizice cu mulţi bani, este vorba despre fundaţii, asociaţii, firme şi chiar biserici, care se implică prin donaţii sau alte activităţi pentru strângerea de fonduri destinate activităţilor medicale. Aşa se face că un spital să aibă nu una sau două, ci mai multe surse independente de finanţare a serviciilor. Având asigurate în acest fel fondurile, spitalele îşi pot permite efectuarea de intervenţii medicale costisitoare gratuit sau la preţuri cu adevărat mici. Acest sistem de finanţare vreau să-l implementez şi la AS Medica”, ne destăinuie dr. Alin Scarlat.

Aşa a luat naştere ideea înfiinţării “Asociaţiei Sănătate pentru toţi – Dr. Scarlat” care are ca unic scop facilitarea accesului la servicii medicale de calitate pentru un număr cât mai mare de oameni aflaţi în dificultate. “Acest scop este cu atât mai realizabil, cu cât în foarte scurt timp vom deschide porţile Spitalului AS Medica Bucov, o unitate medicală unică în România. Prin intermediul Asociaţiei intenţionăm să oferim tuturor posibilitatea de a sprijini într-un mod transparent şi eficient cât mai mulţi dintre semenii noştri care au şanse reale de recuperare după boli grave sau de a depista din timp aceste boli, dar care se află în situaţia de a nu putea accesa servicii medicale din cauza lipsei banilor. 

De la această idee am demarat în luna februarie 2014 proiectul Asociaţiei şi vreau să vă spun că, imediat după înfiinţare, acest proiect mi-a oferit una dintre cele mai mari satisfacţii ale vieţii: toţi cei care au luat contact cu noi, au început să sprijine concret demersul nostru fie sub forma unor donaţii, fie solicitându-ne informaţii despre cum se pot implica mai mult. Nu pot să vă spun cât de recunoscător le sunt şi, mai ales, cât de important este sprijinul lor pentru această comunitate, pentru schimbarea unor mentalităţi nocive din jurul nostru”, spune dr. Alin Scarlat. 

Şi tu poţi deveni parte a acestui proiect şi poţi sprijini Centrul de Sănătate AS Medica Bucov. Poate că ţi se pare că 2% din impozitul pe venit reprezintă o valoare mică însă ea este vitală pentru ca acest proiect să devină cu adevărat eficient şi permisiv pentru un număr cât mai mare de pacienţi. 

Poţi face această donaţie către “Asociația Sănătate pentru toţi – Dr. Scarlat” descărcând şi completând şi depunând la ANAF formularul pe care îl găseşti publicat pe: www.asociatiadoctorscarlat.ro, pe www.facebook.com/Dr.AlinScarlat

De asemenea, pentru informaţii suplimentare, puteţi suna la 0244. 210.386.

Sanctiunile nu se opresc aici: termenul de returnare pentru un produs cumparat online va creste de la 14 zile calendaristice la 12 luni, conform OUG 34/2014. Prin acesta lege, magazinele online sunt obligate sa instiinteze consumatorii cu privire la conditiile, termenele si procedurile de exercitare a dreptului de retragere si sa puna la dispozitie utilizatorilor un formular de retragere (vezi art. 6, alin. h si art. 11, alin. 1 din OUG 34/2014). Concret, legea romaneasca obliga magazinele online sa ii informeze pe potentialii consumatori – inca dinaintea achizitionarii produsului – asupra dreptului de a returna produsul comandat in termen de 14 zile calendaristice de la data in care clientul primeste produsul, fara ca acestia sa ofere vreo explicatie sau un motiv anume pentru retur. Pe langa mentionarea acestui drept, magazinele trebuie sa le puna la dispozitie utilizatorilor un formular prin care acestia pot renunta la contractul comercial dintre cele doua parti si, deci, pot returna produsul. Lipsa acestui formular de pe website-urile magazinelor online poate atrage amenzi. Astfel, daca nu scriu explicit pe site-urile lor despre acest drept, magazinele online sunt pasibile de o amenda de pana la 4.000 lei, iar perioada in care clientul poate returna produsul comandat se mareste de la 14 zile pana la 12 luni. Foarte putine magazine online respecta legea De 10 ani in Romania, GPeC.ro (Gala Premiilor eCommerce) auditeaza magazinele online atat din punct de vedere al criteriilor legislative, cat si din punct de vedere al bunelor practici in e-commerce, decernand premiile industriei in acest domeniu. Potrivit reprezentantilor GPeC.ro, sub 10% din magazinele online respecta noile prevederi ale OUG 34/2014. “Criteriile de preselectie in Competitia GPeC te ajuta sa afli si sa indeplinesti principalele obligatii legale. Daca, ulterior, treci de cele peste 120 de criterii de jurizare – inseamna ca ai un magazin online cu reale sanse de succes!”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC. Exista sanse Orice magazin online care alege sa se inscrie in Competitia GPeC primeste, in perioada de inscriere, un raport despre respectarea legislatiei in vigoare, precum si recomandari despre cum sa corecteze eventualele probleme. In plus, peste 20 de specialisti in e-commerce – membri in juriul GPeC – le vor arata magazinelor online cum isi pot creste vanzarile daca respecta cele peste 120 de criterii de evaluare (un adevarat audit) raportul fiind transmis tuturor magazinelor, indiferent daca sunt desemnate castigatoare sau nu in urma competitiei. Inscrierile magazinelor online in Competitia GPeC au loc pana pe data de 27 aprilie 2015. De mentionat ca pana pe 10 aprilie exista si o oferta early-bird care aduce reduceri de pret magazinelor online pretendente. Detalii si inscrieri pe www.gpec.ro, sectiunea Competitia Magazinelor Online. Informatii detaliate despre toate actiunile GPeC regasiti pe website-ul evenimentului la www.GPeC.ro.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework