myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Actriţa chineză Bai Ling, celebră pentru rolurile din Red Corner, Wild Wild West, Taxi şi Sky Captain and the World of Tomorrow, va fi prezentă în România în perioada 4-9 martie pentru mai multe evenimente, printre care gala Celebrity Awards, dar şi pentru a-i urmări la lucru pe fraţii Stoica şi Benjamin Adegbuyi la cea mai importantă gală de K-1 din ultimii ani, ediţia aniversară a Superkombat, programată pentru 7 martie la Ploieşti. De asemenea, ea se va relaxa pentru două zile la complexul Pik Elegance din Bucov.
Duminică, 22 februarie a.c., în jurul orei 1505 o patrulă de jandarmerie montană, aparținând Inspectoratului Județean Prahova, aflată în serviciu pe un traseu montan din stațiunea Azuga, județul Prahova, a intervenit, pentru recuperarea a două persoane aflate în dificultate. Ca urmare a primirii unei solicitări prin numarul unic de apeluri de urgență 112, jandarmii s-au deplasat pe Valea Limbășel, unde au găsit două persoane într-un autovehicul înzăpezit. Turiștii, domiciliați în București, se deplasau pe traseul Azuga - Cabana Susai –Predeal, pe un drum forestier, iar la un moment dat autovehiculul a fost scăpat de sub control si a alunecat într-un sanț de pe marginea drumului. În urma acțiunii jandarmilor de a degaja cu lopețile din dotare, zăpada de peste 60 de centimetri, s-a reușit deblocarea autovehicului, după care au fost însoțiți până în stațiunea Azuga, în condiții de siguranță, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Turiștii aflați în dificultate pot apela cu încredere numărul unic de urgență 112, pentru a solicita sprijinul Jandarmeriei montane.
Chris Simion, un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii! Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi prizează poveştile. Acum, Chris Simion îşi provoacă şi cititorii. Noul său roman 40 de zile, publicat de Editura TREI, se lansează printr-un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii. Periplu autoarei începe la 1 martie la Bucureşti şi se va încheia pe 9 aprilie. În această perioadă, Chris Simion se va întâlni cu cititorii din Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava, Baia Mare, Oradea, Arad, Timişoara, Deva, Reşiţa, Turnu Severin, Ploieşti, Constanţa, Braşov, Tg. Mureş, Turda, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Sibiu, Rm. Vâlcea, Brăila, Galaţi, Tulcea, Călăraşi, Piteşti, Mangalia, Giurgiu, Făgăraş, Buşteni, Craiova, Alexandria, Buzău, Slobozia, Câmpina, Predeal, Sinaia, Târgovişte. Primul eveniment are loc duminică, 1 martie, ora 15.00, la Cărtureşti-Verona. După bestseller-ul Ce ne spunem când nu ne vorbim, Chris Simion ne propune 40 de zile, un roman-basm care îţi dă poftă de trăit în adevăr şi frumos. Cea de-a noua carte, scrisă în 40 de zile, este un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te-opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: "încotro?". Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare...simţi exact pe unde s-o iei. Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ – Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000, şi secţia regie teatru în 2005. Prima carte, Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, i-a fost publicată în 1994, autoarea fiind numită de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră“. La 17 ani i se publică Dogmatica fericirii, iar în prefaţa cărţii actorul Florian Pittiş scrie: „Citindu-ţi cartea am tras şi eu o concluzie. «Vrei să fii fericit? Dacă eşti pregătit să suferi, iubeşte!» Chris Simion... nu eşti cumva o reîncarnare a mea?“. Alte titluri publicate: Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002), Ce ne spunem când nu ne vorbim (Editura Trei, 2010). Din 2009, Chris Simion este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Cu aceeasi incredere si deosebita apreciere, Alianta Franceza va comunica actiunea de miercuri, 25.02. 2015, la care am fi onorati sa participati.
Va avea loc inaugurarea proiectului "Un livre, un jardin", care se va desfasura pe parcursul perioadei de primavara-toamna, martie-octombrie 2015, pentru a omagia cei 25 ani de existenta a Aliantei Franceze din Ploiesti.
Partenerii proiectului sunt: Consiliul Judetean Prahova, Prefectura Prahova, Inspectoratul Scolar Judetean, Biblioteca Judeteana N. Iorga, Muzeul Judetean de Stiintele Naturii, Societatea Apa Nova Ploiesti, Centrul de arta dramatica Mythos.
Obiectivul proiectului este de a promova dragostea pentru lectura si respectul fata de mediu; actiunile vor avea loc in limba romana si in limba franceza.
Participantii sunt colectivele de profesori ai scolilor din judet, care vor organiza in spatiile publice din localitatile lor, in parcurile de linga scoli, activitati artistice si de cultura, si vor promova cate o carte!!!
In prezent, spre marea noastra surprindere, desi am avut in vedere maxim 6-8 actiuni, s-au inscris pana acum 20 de scoli!!!! Lista finala o vom avea pe parcurs!!!!
Este emotionant!!!
Miercuri lansam proiectul la AF, la orele 11.00, in prezenta d-lui Christophe Gigaudaut, Consilier al Ambasadei Frantei si Directorul Institutului francez din Bucuresti.
Programul vizitei :
10,00 : primire la doamna prefect Rodica Paraschiv, in prezenta reprezentantilor Consiliului Judetean si ai Primariei orasului Ploiesti
11,00 : inuagurarea proiectului la Alianta franceza, in prezenta paretenerilor, membrilor si participantilor inscrisi in proiect
12,30 : discutii libere, conferinta de presa, bufet, la Alianta Franceza
14,00 : vizita la Colegiul national Al.I. Cuza Ploiesti
Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova vă invită joi, 26 februarie 2015, orele 11.00, la vernisajul expoziţiei “Mărţişoare din adâncul Pământului”, la sediul muzeului, din Palatului Culturii Ploieşti. Organizată pentru a marca luna mărţişorului, expoziţia aduce în atenţia publicului larg cristale ce au calităţi estetice deosebite, cunoscute şi ca flori de mină, dar şi obiecte de podoabă realizate dintr-o mare varietate de piese de mineralogie. Bijuterii sub formă de inele, cercei, brăţări şi coliere, ce pot fi oferite ca mărţişor, pot fi achiziţionate de la standul muzeului, de marţi până duminică, între orele 09.00 şi 17.00. Expoziţia rămâne deschisă spre vizitare până la data finele lunii martie.
Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti informează contribuabilii: 25 FEBRUARIE TERMEN PENTRU : • Depunerea Declaratiilor (Formularele: 100; 101; 112; 224; 300; 301;306; 307; 311; 390VIES; 392A; 392B; 393;394); • Depunerea notificarii pentru incetarea aplicarii sistemului TVA la incasare (Formular 097); • Plata impozitului retinut la sursa in luna precedenta - platitorii de urmatoarele venituri: din drepturi de proprietate intelectuala; din contracte/conventii civile si de agent; expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara; obtinute de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica care nu genereaza o persoana juridica; din premii si jocuri de noroc; obtinute de nerezidenti; din alte surse; • Efectuarea platii impozitului pe profit pe anul precedent - organizatiile nonprofit; contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice si a cartofului, pomicultura si viticultura. NOUTATI LEGISLATIVE O.M.F.P. 158/2015 – privind aprobarea modelului autorizatiei de distributie a aparatelor de marcat electronice fiscale (M.O. 123/17.02.2015); O.M.F.P. 157/2015 – privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrului finantelor publice, nr 228/2014 pentru stabilirea componentei Comisiei de avizare a distribuitorilor si aparatelor de marcat electronice fiscale (M.O. 123/17.02.2015); O.P.A.N.A.F 385/ 2015 - privind completarea anexei la O.P.A.N.A.F nr.2289/2010 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea si comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care inregistreaza obligatii fiscale restante sub o anumita limita (M.O. 120/16.02.2015); O.P.A.N.A.F. 320/2015 – privind modificarea O.P .A .N.A.F. 1847/2014 pentru aprobarea procedurilor de aplicarea art.78^1 din Codul de procedura fiscala, precum si pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare(M.O. 114/12.02.2015). CONSTANTIN RADULESCU DIRECTOR GENERAL
La data de 21 februarie a.c., o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti, cu ocazia efectuării unui control asupra bagajelor unui bărbat identificat pe strada Andrei Mureșanu, a constatat că acesta conținea o bucată de plasă sudată bordurată, ce provine de la stâlpii de susţinere a reţelei de alimentare cu electricitate a tramvaielor. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvâşirii infracţiunii de furt calificat.
Marti, 24 februarie, APA NOVA Ploiesti va intrerupe alimentarea cu apa potabila, intre orele 10.00 – 16.00, pe strada Cosminele (Bl. 120, 128, 131, 163, 179 – 181 si la nr. 11 A) si pe aleile Zarandului (Bl. 126, 127, 129, 139, 173 si 174), Stanisoarei (Bl. 122 si 124), Godeanu (Bl. 121 si 123), Iezerului (Gradinita nr. 47) si Intrarea Borangic (nr. 2), in cadrul operatiunii de inlocuire a unei vane pe reteaua de distributie a apei potabile din zona. Ne cerem scuze clientilor pentru disconfortul creat, dar aceste lucrari sunt indispensabile pentru activitatea de exploatare a serviciului public de alimentare cu apa potabila. Eventualele reclamatii si solicitari de informatii suplimentare se pot face 24 de ore din 24 la Centrul de apel al APA NOVA Ploiesti, la numarul de telefon 0800 800 923 (apel gratuit) apelabil din reteaua Telekom Romania, iar din alte retele de telefonie fixa sau mobila la numarul 0244 407630 (apel taxabil). Va multumim pentru intelegere.
25 FEBRUARIE TERMEN PENTRU : • Depunerea Declaratiilor (Formularele: 100; 101; 112; 224; 300; 301;306; 307; 311; 390VIES; 392A; 392B; 393;394) • Depunerea notificarii pentru incetarea aplicarii sistemului TVA la incasare (Formular 097) • Plata impozitului retinut la sursa in luna precedenta - platitorii de urmatoarele venituri: din drepturi de proprietate intelectuala; din contracte/conventii civile si de agent; expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara; obtinute de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica care nu genereaza o persoana juridica; din premii si jocuri de noroc; obtinute de nerezidenti; din alte surse • Efectuarea platii impozitului pe profit pe anul precedent - organizatiile nonprofit; contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice si a cartofului, pomicultura si viticultura NOUTATI LEGISLATIVE O.M.F.P. 117/2015 privind abrogarea O.M.F.P nr.2795/2011 privind stabilirea criteriilor pentru conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA(M.O. nr.107/10.02.2014). O.M.F.P 106/02.02.2015 pentru organizarea unei extrageri ocazionale a Loteriei bonurilor fiscale (M.O 91/03.02.2015) O.M.F.P 83/26.01.2015 privind indicele preturilor de consum utilizat pentru actualizarea platilor anticipate in contul impozitului pe profit anual pentru anul fiscal 2015 (M.O. 76/29.01.2015) O.G 5/28.01.2015 pentru modificarea unor termene prevazute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor (M.O. 78/29.01.2015) O.G 10/28.01.2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (M.O. 81/30.01.2015) O.G 4/21.01.2015 – pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (M.O. 74/ 28.01.2015)
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr.10, invită copiii, cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, să participe la Atelierele de Mărţişor organizate de Biroul istorie în zilele de 21, 23 şi 28 februarie 2015, între orele 10.30 – 12.00. În cadrul atelierelor cei mici vor învăţa să folosească hârtia de origami, cartonul, hârtia quilling pentru a crea felicitări ce vor fi oferite mămicilor şi bunicilor. Prin participarea la acest atelier copiii au ocazia să se convingă de faptul că mâinile lor mici pot crea lucruri minunate, care să aducă bucurie atât lor, cât şi persoanelor dragi din viaţa lor. Costul de participare este de 4 lei/ copil, iar înscrierile se fac, în limita a 10 locuri/ atelier, la telefon 0745366219, coordonator program Amalia Nicoară.