myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs vineri, la 10.19, în Vrancea, la adâncimea de 102 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut intensitatea I, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru sunt Covasna (38 de kilometri), Focşani (43 de kilometri), Târgu Secuiesc (49 de kilometri), Râmnicu Sărat (50 de kilometri) şi Mărăşeşti (50 de kilometri). În zona seismică Vrancea s-au produs, în ianuarie, alte patru cutremure, cu magnitudini între 3,2 şi 4,3 grade pe scara Richter, cel mai puternic dintre acestea, cu epicentrul în judeţul Buzău, fiind înregistrat în 4 ianuarie.

O femeie de 74 de ani s-a aruncat de pe un bloc situat a intersectia strazilor Sabinelor si Cornatel. Nu se cunosc deocamdata motivele. Politia a sosit la fata locului. Vom reveni cu amanunte.

Aproximativ 30.000 de lei, 200 de carduri blank, dispozitive artizanale, circuite şi componente electronice, precum şi o cultură indoor de canabis au fost descoprite în urma celor 34 de percheziţii efectuate în cursul zilei de azi la locuinţele membrilor unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni informatice şi cu mijloace de plată electronică. 30 de persoane au fost conduse de polițiști la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. În urma percheziţiilor desfăşurate în această dimineaţă de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Ploieşti, s-au ridicat 30.000 de lei, precum şi 200 de carduri bancare blank, o tastatură falsă de bancomat, un dispozitiv artizanal de înregistrare video, destinat a fi montat pe terminale A.T.M., un terminal P.O.S. şi mai multe circuite şi componente electronice ce pot fi utilizate ca parte integrantă în dispozitive de skimming. De asemenea, în locuinţele percheziţionate, poliţiştii au descoperit o cultură indoor de canabis, cuprinzând zece plante, aflate în diferite stadii de maturitate, împreună cu instalaţiile de iluminare şi încălzire aferente, precum şi trei punguţe, conţinând aproximativ 6 grame de droguri. Prejudicul estimat, cauzat prin activitatea infracţională a persoanelor bănuite, este de aproximativ 400.000 de U.S.D.. Totodată, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti au fost conduse 30 de persoane, în vederea audierii. Reamintim faptul că, în această dimineaţă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, au efectuat 34 de percheziţii domiciliare, dintre care 21 în municipiul Constanţa, 3 în municipiul Bucureşti, 4 în judeţul Prahova, 3 în judeţul Vâlcea şi câte una pe raza judeţelor Bistriţa –Năsăud, Brăila şi Hunedoara, la membrii unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni informatice şi cu mijloace de plată electronică. La activităţi au participat poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul B.C.C.O. Constanţa, B.C.C.O. Alba-Iulia, B.C.C.O Bucureşti, S.C.C.O. Brăila, S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud şi S.C.C.O. Vâlcea. Din investigaţii a reieşit că, în perioada aprilie 2013 – decembrie 2014, membrii grupării ar fi confecţionat şi procurat dispozitive artizanale destinate copierii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică utilizate la terminale P.O.S., A.T.M. sau în benzinării, pe care le-ar fi folosit pe teritoriile mai multor state (Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia, Franţa, Marea Britanie, Spania). Ulterior, datele de identificare ale instrumentelor de plată electronică obţinute ar fi fost utilizate pentru efectuarea de retrageri frauduloase de numerar, atât în ţări unde a fost derulată activitatea de skimming, cât şi pe teritoriul altor state precum Ecuador, Filipine, Panama şi Jamaica şi România. În documentarea activităţii infracţionale a membrilor grupării, s-a cooperat cu instituţii de aplicare a legii din Germania, Franţa, Suedia şi Turcia. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al S.R.I.. În cauză, s-a cooperat cu Biroul Serviciului Secret din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. La percheziţii au fost angrenaţi şi jandarmi de la Brigăzile Mobile de Jandarmi Constanţa şi Ploieşti. Poliţiştii şi procurorii D.I.I.C.O.T efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, deţinerea de echipamente in vederea falsificării de instrumente de plată electronică, falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

8 ianuarie 2015, Ploiești. FC Petrolul și antrenorul Gheorghe Mulțescu au decis, astăzi, încheierea raporturilor contractuale, clubul nostru mulțumindu-i tehnicianului pentru munca depusă de la revenirea sa la Ploiești. Mulțescu a fost instalat în funcție la 17 septembrie 2014, înaintea etapei a 8-a, iar cu el pe banca tehnică Petrolul a înregistrat 8 victorii, 4 remize și o singură înfrângere, parcurs ce le-a permis galben-albaștrilor să încheie turul campionatului pe locul 3 și să se califice în semifinalele Cupei României Timișoreana. FC Petrolul ține să îi mulțumească lui Gheorghe Mulțescu pentru aportul deosebit și pentru performanțele obținute la cârma ploieștenilor și îi dorește mult succes în continuare.

Comunitatea Irakienilor din Romania transmite sincere condoleante familiilor victimelor celor ucisi in atentatul produs ieri 07.01.2015, la Paris- oras al pacii si libertatii- condamnand ferm astfel de act de o gravitate extrema, indreptat asupra presei si in acelasi timp impotriva valorilor fundamentale ale democratiei de niste indivizi, falsi adepti ai islamului. COMUNICAT DE PROTEST Exprimat de catre Comunitatea Irakienilor din Romania Impotriva Atentatului terorist din Paris Comunitatea Irakienilor din Romania transmite sincere condoleante familiilor victimelor celor ucisi in atentatul produs ieri 07.01.2015, la Paris- oras al pacii si libertatii- condamnand ferm astfel de act de o gravitate extrema, indreptat asupra presei si in acelasi timp impotriva valorilor fundamentale ale democratiei de niste indivizi, falsi adepti ai islamului. Cultura islamica apara valorile fundamentale ale omului, respecta in mod clar trasaturile nationale caracteristice fiecarui popor, dezaproba ferm diversiunile si defaimarile aduse religie musulmane respingand categoric orice manifestare criminala. Indivizii care sacrifica viata lor si a semenilor lor nu pot fi considerati musulmani. Irakul si cetatenii sai au trecut prin incercari grele de aceasta natura in drumul lor spre democratie. Cu atat mai mult, comunitatea noastra considera ca niciun act terorist nu isi poate gasi vreo justificare. Astfel, irakienii din Romania sunt, in mod categoric impotriva terorismului sub toate formele sale de manifestare. Crezul unit al popoarelor, indiferent de religia acestora, in valorile certe ale democratiei va duce la exterminarea terorismului si criminalitatii. Comunitatea Irakiana din Romania Citeste mai mult: COMUNICAT DE PROTEST- Exprimat de catre Comunitatea Irakienilor din Romania impotriva atentatului terorist din Paris

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08.01.2015, a inculpaților: GĂMAN VIRGIL-LAURENȚIU, secretar general în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de: - luare de mită, (două infracțiuni), - instigare la uz de fals,(două infracțiuni), - instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,(două infracțiuni), - instigare la spălare de bani, (două infracțiuni), NAGY PETER TAMAS, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de: - luare de mită, - instigare la uz de fals, - instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, - instigare la spălare de bani. VASILESCU CLAUDIU și HALLER ZOLTAN-JOZSEF, administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de: - complicitate la luare de mită, - fals în înscrisuri sub semnătură privată, - spălare de bani. În ordonanțele de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: În cursul lunii octombrie 2014, cu ocazia organizării unor evenimente agricole, inculpații Găman Virgil-Laurențiu, în calitate de secretar general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Nagy Peter Tamas, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în contextul îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora, au pretins de la persoane din conducerea firmei organizatoare suma de 40.000 euro. Această sumă de bani, ce reprezenta o parte din valoarea de 414.160 euro a contractului, încheiat între firma organizatoare, în calitate de prestator, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de beneficiar, urma să fie virată către cei doi inculpați prin intermediul unei firme agreate de aceștia. Deoarece, persoanele din conducerea firmei organizatoare a evenimentelor le-au învederat inculpaților Găman Virgil-Laurențiu și Nagy Peter Tamas faptul că suma de 40.000 euro nu poate fi plătită către o singură societate comercială, întrucât competențele lor sunt limitate la semnarea contractelor cu o valoare de până la 15.000 euro, cei doi au fost de acord ca suma de 40.000 euro să fie plătită către mai multe firme agreate de ei. Astfel, în data de 11 decembrie 2014, cei doi inculpați, reprezentanți ai Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au primit prin intermediul firmelor administrate de inculpații Vasilescu Claudiu, Haller Zoltan-Jozsef și o altă persoană, suma totală de 176.904,9 lei, din care 64.480 lei i-au revenit inculpatului Nagy Peter Tamas, iar restul inculpatului Găman Virgil-Laurențiu. Pentru a ascunde adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, inculpații Găman Virgil-Laurențiu și Nagy Peter Tamas i-au determinat pe administratorii firmelor respective să întocmească, în fals, mai multe contracte de prestări servicii către firma organizatoare. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 09 ianuarie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În scopul unei informări corecte şi reale a opiniei publice, SC Servicii de Gospodărire Urbană SRL vă pune la dispoziţie o evidenţă a lucrărilor efectuate pe domeniul public, în perioada 05-09 ianuarie a.c. 1.Intervenţii pe domeniul public: lucrări de reparații la foișor – Parc Aurora, dezafectare catarge – str. Mărășești (5 buc.), lucrări de reparații mobilier urban -completare rigle lipsă bănci – Bariera București (40 buc.), încărcare și transportare module (4 buc)- str. Mircea cel Bătrân, încărcare și transportare scena biblică „Ieslea lui Isus”- str. Ghighiului, intervenție la instalația electrică - Centrul Civic. 2. Iluminat public- în urma celor 55 de sesizări primite la Dispeceratul societăţii, au avut loc intervenţii în următoarele zone ale oraşului: 9 Mai, Bd. București, Bd. Republicii, Bereasca, Bucov-Poștei, Cantacuzino, Centru, Democrației, Gh.Doja,Ienăchiță Văcărescu, Malu Roșu, Mihai Bravu, Moțoi, Transilvaniei, Vest I. Acestea au vizat înlocuirea a 84 de becuri, 20 corpuri de iluminat (18 buc. corpuri de iluminat au fost reparate la atelierul societăţii în această săptămână), 10 siguranţe fuzibile, 90 cleme tip CDD. De asemenea, au fost refăcute 45 legături electrice.

Un ploiestean a murit de frig, miercuri noaptea. Se pare ca era vorba de un om al strazii. El a fost gasit in parcul din fata Cablul Romanesc. Avea 46 de ani. Vom reveni.

Conducerea ANAF a transmis cǎtre unitǎțile de administrare fiscalǎ o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obținute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocațiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare. "Precizǎm, incǎ o datǎ, cǎ obiectul impunerii nu ίl constituie alocația de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocațiile din conturi", a declarat PETRE DANIEL CRISTIAN, DIRECTOR GENERAL.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework