myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

A fost confirmat cazul de TBC la eleva Colegiului National „ Jean Monnet”. Conducerea colegiului declara ca, inca de vineri, o firma autorizata a realizat dezinfectia in internat, cantina si cladirea scolii. Copiii care au intrat in contact cu eleva bolnava de TBC vor fi trimisi spre a fi testati de cadrele medicale de specialitate, iar cadrele didactice si personalul auxiliar vor merge la Policlinica Cina pentru a face radiografii pulmonare

Librăria Humanitas din Ploiești și Editura Polirom vă invită miercuri, 19 noiembrie, de la ora 18.00, la lansarea celui mai recent volum de povestiri semnat Marius Chivu - Sfîrșit de sezon. Alături de autor va participa ploieșteanul Dan Gulea, iar întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe. Vizuale, cinematografice, cele 11 povestiri despre singurătate, boală şi moarte ce compun volumul îşi plasează cu predilecţie acţiunea în cotidian: cel al oraşului, marcat de însingurare, sau al unei lumi rurale privite cu nostalgie şi cu conştiinţa acută a dispariţiei sale ineluctabile. Solitari, eroii se caută pe ei înşişi, îl caută pe celălalt, dar cel mai adesea aşteaptă ceva: să vină zorii ca să plece la spital, să se termine o petrecere pentru a regăsi în pat trupul fierbinte al femeii, să primească un SMS sau un telefon de împăcare. Violenţa, moartea par să pîndească permanent o existenţă fragilă, într-un univers în care prietenia şi erosul pot construi punţi salvatoare între individualităţi. Cu îndrăzneli de limbaj pe care unii le vor considera şocante, prozele din Sfîrşit de sezon sînt din această perspectivă o elocventă ilustrare a sensibilităţii contemporane

Pe 21 noiembrie, începând cu ora 18:00, Ploiești Shopping City organizează un concert umanitar ce are ca scop strângerea de fonduri pentru Vlad Brașoveanu, un bolnav diagnosticat cu tumoră pe creier. Nico&Shobby, Valentin Dinu, Laurian Manta, Adelina, Giulia Eftimescu, Freddy și Trupa de dans ”Vogue” sunt artiștii care vor participa la evenimentul caritabil și care îl vor ajuta pe Vlad Brașoveanu să trăiască şi să depăşească momentele dificile prin care trece. În plus, jucătorii din echipa CSU Asesoft Ploiești vor dona echipamente sportive și le vor oferi autografe celor prezenți. Vlad Brașoveanu a fost diagnosticat cu o boală agresivă, în stare avansată, glioblastom cerebral, şi a fost supus deja unei intervenții chirurgicale costisitoare, ce a putut fi realizată numai în afara granițelor ţării, la Clinica şi Institutul de Cercetare-Gemania-INI HANOVRA. Acesta va începe în următoarele 6 săptămâni procedura de radioterapie combinată cu chimioterapie. Operația și tratamentul de recuperare se ridică la suma de 50.000€. Pentru ca Vlad să aibă ocazia de a duce o viață normală, mai mulți artiști, personalități locale și sportivi îi vor sări în ajutor participând la un eveniment caritabil în interiorul Ploiești Shopping City. Astfel, cei care vor vizita centrul comercial vor putea asista la concertul umanitar și vor putea face donații în urna plasată în zona scărilor rulante. Cei ce vor să îl ajute pe Vlad și înaintea concertului caritabil o pot face prin modalitățile de mai jos: RO96RNCB0604080329500001 RON RO08RNCB0205080329500001 EUR, Beneficiar Bratu Andra Madalina (numele înainte de căsătorie) PayPal, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., COD BICSWIFT: RNCBROBU.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Comisia Europeană au convenit ca prioritară dezvoltarea planurilor de mobilitate pentru polii de creştere, astfel încât acestea să devină cadrul suport al proiectelor de transport urban ce urmează a fi finanţate prin Programul Operaţional Regional pentru perioada 2014-2020, cu sprijinul Fondului European pentru Dezvoltare Regională. În scopul atingerii acestui deziderat, Guvernul României şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare au încheiat un acord privind elaborarea Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă pentru cei 7 poli de creştere din Romania şi aglomerarea Bucureşti-Ilfov, printre care se numără şi polul de creștere Ploieşti. Un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă are ca obiectiv crearea unui sistem de transport urban durabil şi modern, care să susțină dezvoltarea economică prin creșterea accesibilității pentru populație și mărfuri. Acesta vizează felul în care oamenii şi mărfurile se deplasează, prin utilizarea diferitelor mijloace de transport. Principalele beneficii ale unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă sunt: facilitarea accesului tuturor la locurile de muncă şi la servicii; reducerea poluării, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie; îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii, reducerea costurilor de călătorie; obţinerea unei mobilităţi unitare, fără întreruperi; creşterea atractivităţii şi a calităţii mediului urban. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru polul de creştere Ploieşti este dezvoltat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia prin Birou Coordonator Pol Creştere Ploiesti şi se va concretiza într-o strategie care va conţine proiecte specifice adresate comunităţii ce urmează să fie implementate până în anul 2030. Durata proiectului este de 12 luni pe parcursul cărora se vor derula mai multe etape. Un proces important care va avea loc în perioada noiembrie-decembrie îl constituie colectarea de date din teritoriu privind caracteristicile actuale ale mobilităţii pentru persoane şi marfă. În acest sens, pentru ca datele culese să fie cât mai corecte si reprezentative, este esenţială implicarea şi colaborarea cetăţenilor, întrucât proiectul presupune inclusiv desfăşurarea de interviuri în gospodării. Pentru întrebări şi informaţii cu privire la proiect vă rugăm să contactaţi: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Tel: +40 316 40 18/int. 1331

Sâmbătă seara, miile de vizitatori ai Ploiești Shopping City au luat parte la o premieră națională: primul concert pop-opera dintr-un centru comercial din România. Evenimentul de amploare s-a desfășurat în zona scărilor rulante cu ocazia aniversării de 2 ani a Ploiești Shopping City. Cei prezenți au ascultat o serie de interpretări de excepție ale contratenorului Cezar Ouatu, care a fost susținut de 20 de coriști și 12 instrumentiști din orchestra POP SYMPHONY & CORALA DANIELESCU și de către dirijorii Andrei Tudor și Valentin Gruescu. Aceștia l-au acompaniat pe solistul prahovean într-un recital care a cuprins peste 17 piese clasice consacrate precum: Yesterday, Unforgettable, Who wants to live forever, O sole mio sau Love story. La cererea publicului, Cezar Ouatu a cântat pentru a doua oară O sole mio, la finalul concertului, iar piesa a cucerit definitiv audiența. Printre spectatori, artistul a fost susținut și de cântăreața Nico Matei, dar și de fostul boxer Leonard Doroftei. Spectacolul a fost încheiat cu o melodie de ”La mulți ani!” dedicată celui mai mare centru comercial din Prahova. Pe lângă recitalul care a scris istorie la Ploiești Shopping City, voucherele de cumpărături, tombolele, șampania, dulciurile, baloanele colorate, sesiunile de beauty, dans și muzica au transformat petrecerea într-una memorabilă. Astfel, tombola aniversară le-a adus automat celor care au făcut cumpărături de minimum 200 de lei un vouchere cadou în valoare de 30 de lei fiecare, care au putut fi folosite în peste 40 de magazine partenere, iar doamnele și domnișoarele au fost răsfățate cu tratamente deosebite la ședințele de make-up și styling. Promoția cu tombola se va desfășura în perioada 21 noiembrie 2014 - 7 ianuarie 2015.

Citeste un interviu in exclusivitate cu Cezar Ouatu sau vezi cum arata fanii lui.

Datele de trafic AFI Palace Ploiești au arătat un număr record de vizitatori pentru acest weekend. Astfel, începând de vineri, 57.896 de oameni au trecut pragul centrului comercial. “Traficul în AFI Palace Ploiești a crescut considerabil în ultimele luni, ceea ce ne face să credem că ofertele noastre și mixul de branduri din interior sunt pe placul ploieștenilor. Acordăm o atenție deosebită felului în care se comportă clienții noștri, pentru a veni în întâmpinaraea lor cu propunerile potrivite. Estimăm că numărul clienților va crește cosiderabil în următoarea perioadă, dat fiind și faptul că se apropie sărbătorile se iarnă”, a declarat Israel Vizel, Mall Manager AFI Palace Malls Division. În AFI Palace Ploiești, clienții se pot bucura de o atmosferă inedită, putând opta pentru sutele de oferte în materie de shopping sau alegând să își petreacă timpul liber în spațiile special amenajate, de la cafenele și restaurante variate, până la patinoar, club sau jocuri diverse pentru copii. Cei care vor alege să viziteze în această perioadă centrul comercial AFI Palace Ploiești, vor fi surprinși de o serie de evenimente și oferte surpriză. În plus, cu ocazia aniversării de un an, aceștia se pot înscrie la tombola cu sute de premii de la electrocasnice, vouchere cadou, până la bunuri de larg consum, cei mai norocoși putând câștiga un Peugeot 208. În 2014, AFI Palace a adus în premieră în orașul Ploiești, brandurile Sinsay și Mohito, primul magazin certificat LEGO, Zappa Club&Lounge, primul club dintr-un centru comercial, prima cafenea Gloria Jean’s Coffees din județul Prahova, precum și alte zeci de magazine celebre. Pentru a urmări noutățile AFI Palace Ploiești, puteți accesa pagina de web, www.afipalaceploiesti.ro sau pagina oficială de Facebook, www.facebook.com/AFIPalacePloiesti.

Uniunea Nationala a Studentilor din Romania organizeaza incepand de luni si pana in 23 noiembrie evenimente cu teme de educatie, mediu, cultura, sport, dezvoltare personala, sanatate, voluntariat sau antreprenoriat social in 14 centre universitare din Romania. Organizatorii evenimentului si-au propus sa ofere studentilor din Bucuresti, Iasi, Craiova, Timisoara, Targoviste, Targu Jiu, Targu Mures, Petrosani, Galati, Constanta, Brasov, Ploiesti, Pitesti, Bacau o saptamana plina de activitati inedite, menite sa ii ajute sa deprinda compentente necesare dezvoltarii individuale si sa sublinieze rolul important pe care tinerii il au ca cetateni, oferindu-le sansa de a se cunoaste, de a interactiona si de a se implica in proiecte comune, in vederea consolidarii ideii de apartenenta la spatiul comunitar, scrie un comunicat al UNSR. Organizatorii anunta manifestari culturale, competitii sportive si petreceri tematice, dar si unele inedite: cross cu biciclete, dezbateri privind angajabilitatea sau lectii de teatru. Festivalul va culmina sambata, 22 noiembrie, cu un concert de exceptie sustinut de Voltaj, Vescan si Doddy in cadrul Rectoratului UPB, iar saptamana se va incheia duminica, 23 noiembrie cu un recital extraordinar al Corului Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Accesand www.studentiada.ro , puteti afla toate detaliile despre: Bilete gratuite la muzeu, opera, film, teatru Competitii sportive (fotbal, badminton, tenis de camp, jocuri de sala, sah, table, ciclism) Traininguri, workshopuri, conferinte, expozitii, dezbateri, seminarii Petreceri tematice, concursuri de cultura generala, concursuri traznite, concerte.

Locuri de munca prin intermediul Retelei EURES pentru persoanele calificate in domeniul hotelier – gastronomic care doresc sa lucreze in Germania

EURES Romania dispune de 77 de posturi pentru lucratorii calificati in domeniul hotelier – gastronomic, care doresc sa desfasoare o activitate sezoniera in Germania, pentru care se va organiza selectie la Brasov in luna februarie 2015. Compania germana Europa Park, McDonald’s si Centrala de Mediere a Strainilor si Specialistilor ZAV Bonn ofera locuri de munca pentru urmatoarele meserii: bucatar (20 de posturi), ospatar (25 de posturi), personal in industria gastronomiei de sistem (20 posturi), ajutor bucatar (6 posturi) si camerista/roomboy (6 posturi). Pentru ocuparea posturilor de bucatar, ospatar si personal in industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesionala incheiata, experienta in domeniu si cunostinte bune/foarte bune de limba germana (nivel B1/B2), precum si cunostinte bune de limba engleza (nivel B1). Pentru posturile de ajutor bucatar si camerista/roomboy, angajatorii germani solicita persoane care au cunostinte de limba germana, nivel A2 – B1, precum si experienta in domeniu. Angajarea se face pe o perioada de 9 luni, cu posibilitate de prelungire, incepand cu luna martie 2015. Salariul oferit este de 1500 – 2200 euro brut/luna pentru lucratorii calificati (bucatar, ospatar) si de 1300 – 1600 euro brut/luna pentru personalul necalificat (ajutor bucatar, camerista/roomboy, personal in industria gastronomiei de sistem). Programul de lucru este cu norma intreaga, iar cazarea poate fi asigurata de catre angajator sau acesta poate oferi sprijin in vederea gasirii unei locuinte. Persoanele cu domiciliul in judetul Prahova, care corespund cerintelor posturilor oferite, trebuie sa se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova, strada Nicolae Iorga nr. 1, telefon 0244/577380, pentru a fi inregistrate in baza de date pentru munca in strainatate si pentru a primi invitatie de participare la selectie. Inscrierea in baza de date se realizeaza pe baza urmatoarelor documente: - cerere tip (se completeaza la sediul Agentiei de Ocupare a Fortei de Munca); - copie act de identitate sau pasaport (valabilitate minim 6 luni); - C.V model Europass (cu fotografie) in limba germana (Lebenslauf); - cazier judiciar în original din care să reiasa ca persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); - adeverinta de la medicul de familie, cu mentiunea „Clinic sanatos/Apt pentru munca”.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework