myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Organizarea în condiții optime a manifestărilor ocazionate de celebrarea, în municipiul Ploiești, a Zilei Naționale a României, solicită implicarea I.J.P. Prahova în asigurarea unor măsuri de trafic rutier adecvate. Astfel, în ziua de 1 Decembrie, în intervalul 09.00 – 12.00, polițiștii rutieri vor institui restricții de trafic rutier pe Bulevardul Republicii, între Piața Eroilor (sensul giratoriu de la Catedrala) și Piața Mihai Viteazul (sensul giratoriu din zona Caraiman), pe axul central și artera de lângă Parcul Mihai Viteazul. Circulația se va desfășura pe strada Gheorghe Doja (toate benzile) și pe sensul către sud al Bulevardului Republicii, respectiv artera dinspre Școala Generală ”Sf. Vasile”. De asemenea, în intervalul 18 – 18.30, polițiștii Biroului Rutier Ploiești vor institui măsuri de siguranță a traficului pentru derularea unui marș cu torțe organizat de reprezentanți a Armatei, pornind de la Palatul Administrativ, prin Piața Eroilor, pe Bulevardul Republicii, respectiv artera de lângă Parcul Mihai Viteazul, până la monumentul domnitorului Mihai Viteazul. Precizăm că I.J.P. Prahova, prin polițiștii rutieri, poate dispune adaptarea măsurilor de siguranță a traficului, în funcție de evoluția situației operative.

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, cu ocazia sărbătorilor legale „Sfântul Andrei”, respectiv Ziua Națională a României, Farmacia DONA din Piața Victoriei numărul 4, bloc CC Vest, va funcţiona cu program prelungit în intervalul orar 07:00 – 01:00. Echipa de farmaciști DONA va asigura fără întrerupere consiliere de specialitate pacienților, precum și acces la medicamente și produse destinate sănătății.

Compania Teamnet din Ploieşti a câştigat licitaţia pentru mentenanţa sistemului informatic aferent sistemului cardului de sănătate, iar contractul i-a fost atribuit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit unor anunţuri postate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Contractul „P/9757”, încheiat în 16 noiembrie pe o perioadă de 36 de luni, are valoarea finală de 14,7 milioane de lei fără TVA. Valoarea iniţială estimată a contractului era de 18,8 milioane de lei fără TVA. Tot în SEAP a mai fost anunţat un alt contract, „P/9758”, subsecvent celui de mentenanţă, încheiat între CNAS şi Teamnet. Acest din urmă contract are durata de o lună şi o valoare de 167.438 de lei fără TVA. Atribuirea contractului a fost publicată la o lună după ce Teamnet a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei, la care fuseseră prezentate trei candidaturi. Potrivit unui anunţ recent al Guvernului, Corpul de control al premierului va începe verificări la CNAS vizând funcţionarea sistemului cardului de sănătate. Controlul a fost dispus având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate privind modul de funcţionare a sistemului informatic.

Timpul trece repede și ne pregătim deja să intrăm într-una dintre cel mai frumoase luni ale anului, Decembrie, care vine cu Sărbătorile de Iarnă! Însă nu putem să încheiem anul fără ediția de iarnă a Cercului de Donatori Ploiești, ediția cu numărul 6. Așa cum ne-am obișnuit, ne întâlnim de două ori pe an ca să susținem împreună cauze care conteaza din comunitatea noastră. Următorul eveniment este găzduit și la această ediție de către Partenerul Principal al Cercului de Donatori, Camera de Comerț și Industrie Prahova, la Sala Europa, în data de 7 decembrie (miercuri), de la ora 18.00. Claudius Dociu este alături de noi pentru un eveniment deosebit, iar Sorin Petculescu pentru cele mai frumoase fotografii. Te așteptăm să ne revedem, să retrăim experiența unui eveniment cu oameni care schimba în bine lumea din jurul lor, să cunoști organizații și inițiative deosebite! Evenimentul durează 2 ore, poți dona pentru unul sau mai multe proiecte sau poți decide să nu donezi. De asemenea, nu trebuie să faci donația pe loc. Donația minimă a rămas 50 lei. Poți veni împreună cu prieteni care vor să ajute, dar poate nu au știut în cine sa aibă încredere sau poate nu au avut timp să se implice mai mult. Cei mai mulți venim de la birou, de aceea ţinuta este business-casual. În deschiderea serii ne va încânta cu colinde Adela Dumitrache alături de corul de copii, iar Liviu Draghici și Costin Croitoru ne vor spune ce au realizat cu donatiile strânse la editia anterioară! Participarea este gratuită, însă ne ajută dacă ne poți confirma prin mail sau la telefon, și chiar mai simplu, dacă te înscrii aici http://bit.ly/cerc4 Te așteptăm cu drag să refacem CERC-ul!

Membrii Cercului de Donatori

H&M a deschis, azi, la Ploiești, cel mai mare magazin al său din oraș. Amplasat pe două nivele și acoperind aproape două mii de metri pătrați, magazinul H&M din Winmarkt (corpul fostelor Galerii Comerciale) are trei intrări, din care una exterioară. Este al șaselea magazin H&M deschis într-un centru Winmarkt, și al 51-lea din România. Magazinul este localizat pe două etaje şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 2.000 mp. Joi, 24 noiembrie, primii 50 de vizitatori ai magazinului au primit carduri de cumpăraturi de 50 de lei și se fac reduceri de 20% la cumpărăturile de peste 100 de lei. De vineri 25 până duminică 27 noiembrie, H&M va derula prima campanie Black Friday: 20% reducere pentru toate produsele la preţ întreg. Linkuri: www.winmarkt.ro / www.hm.com/ro.

Mai multe imagini de la inaugurare A I C I

Ca în fiecare an, târgul de carte Gaudeamus arată trendul pe care se află piața de carte din România și arată spre ce se îndreaptă preferințele românilor în materie de lectură, dar și care vor fi cele mai oferite cărți, drept cadouri, de sărbători. Iată topul:

Curtea Veche Publishing a vândut cel mai bine volumul „Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete”, iar ”Zgomotul timpului” de Julian Barnes a fost cea mai cumpărată carte la editura Nemira. Editura Univers a vândut cel mai bine cartea "Tipul din filme nu există", de Bogdan Stoica, iar Corint cartea ”Doamna de la Miezul Nopţii”, de Cassandra Clare. Editura Litera are în top “Înainte să te cunosc”, de Jojo Mojes, editura Introspectiv - ghidul motivațional “15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit” de Luminița Saviuc, iar la Humanitas cea mai vândută carte a fost “Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei” de Lucian Boia. La Editura All cea mai vândută carte a fost “Din Liverpool în Carpați” de Arabella McIntyre-Brown, iar RAO a vândut cel mai bine  “Infernul”,  de Dan Brown. Editura Eikon are pe primul loc  cartea “Mircea Vulcănescu: o microistorie a interbelicului românesc” de Ionuț Butoi, Polirom are pe locul 1 la vânzări volumul “Ulysses, 732. Romanul romanului”, de Mircea Mihăieș, iar Cartea Românească -  “Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă”, a lui Matei Vișniec. La Pandora M pe primul loc al vânzărilor s-a clasat “Mog și vulpile”, de Judith Kerr, iar la Casa Radio “A fost odată ca niciodată”, de Alice Voinescu.

Cumpără doar de aici cartea lui Bogdan Stoica cu autograful autorului.

Cartea Tipul Din Filme Nu Există, de Bogdan Stoica, este disponibilă pe internet (LINK), dar și în 90 de librării din 25 județe (plus București) ale României. Lista de mai jos include adresele librăriilor din Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia-Mare, Brașov, București, Buzău, Câmpina, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galați, Iași, Oradea, Petroșani, Piatra Neamt, Pitesti, Râmnicu-Vâlcea, Resita, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Targu Mures, Târgoviște, Timisoara. 

 

1. Locuiești în BUCUREȘTI? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 25 locații

În București, cartea este disponibilă în librăria Diverta din Băneasa Shopping City, librăria Diverta din centrul Jolie Ville (str Erou Iancu Niculae, nr 103bis), librăria Diverta din Bucuresti Mall (Calea Vitan, nr 55-59), librăria Diverta din Plaza Mall (B-dul Timisoara, nr 26), librăria Diverta din Unirea Shopping City (Piata Unirii, nr 1), librăria Diverta din Promenada Mall (Calea Floreasca, nr. 246B), librăria Diverta din strada Făinari, nr 3 și librăria Diverta din Veranda Obor (Strada Ziduri Mosi nr. 23). Cartea poate fi găsită și în librăria Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona 13-15, Sector 1), librăria Cărtureşti Carusel (strada Lipscani, nr. 55, Centrul Istoric), librăria Cărturești Pantelimon (Mega Mall, bd. Pierre de Coubertin nr. 3-5, lângă Arena Națională), librăria Cărtureşti Cotroceni (AFI Palace, Bd. Vasile Milea nr. 4), librăria Cărtureşti Nord (Băneasa Shopping City, soseaua Bucureşti - Ploieşti 42D), librăria Cărturești Fandom (str. Edgar Quinet nr. 9), librăria Cărturești Floreasca (Promenada Mall, Calea Floreasca nr. 246B), librăria Cărturești Park Lake (Park Lake Shopping Center, str Liviu Rebreanu, nr. 4). De pe 7 noiembrie, cartea este disponibilă și în rețeaua de chioșcuri de presă Octagon din Metro Baneasa (Sos. Bucuresti-Ploiesti 44D), Metro Berceni (Bd. Metalurgiei 130 A), Metro Militari (Bd. Iuliu Maniu 500), Metro Pallady (Bdul Theodor Pallady nr. 51), Metro Voluntari (Bulevardul Voluntari, nr.104, oras Voluntari) și librăria Octagon din Gara de Nord (lângă KFC). Din 10 noiembrie, cartea este disponibilă și în librăriile Humanitas din zonele Cișmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38), Krețulescu (Calea Victoriei nr. 45) și din centrul comercial Auchan Titan  Str. (1 Decembrie 1918 nr. 33 A). 

2. Locuiești în județul ALBA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 2 locație

În județul Alba, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Alba Mall (Alba Iulia B-dul Tudor Vladimirescu, nr 50A, parter) și în librăria Humanitas Str. 1 Decembrie 1918, bl. M10.

3. Locuiești în județul ARAD? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 3 locații

În județul Arad, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăriile Diverta (din 10 octombrie) și Cărturești (din 5 noiembrie) din Atrium Center, (Arad, B-dul Aurel Vlaicu , nr 10-12) și în chioșcul de presă octagon din Metro Arad (Sos. Calea Zimandului 43C).

4. Locuiești în județul ARGEȘ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 2 locații

În județul Argeș, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Euromall (Pitesti, Calea Bucuresti, nr 36), dar și în chioșcul de presă Octagon din Metro Pitești (DN 65 B, Km 107, Bradu).

5. Locuiești în județul BACĂU? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Bacău, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 7 noiembrie, în chioșcul Octagon din Metro Bacău (Sos. DN2 Bacau-Focsani).

6. Locuiești în județul BIHOR? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 3 locații

În județul Bihor, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Lotus Market (Oradea, str Nufărului nr. 30), în chioșcul Octagon din Metro Oradea (Calea Clujului 231), dar și în librăria Humanitas din Bulevardul Republicii nr. 11.

7. Locuiești în județul BRAȘOV? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 4 locații

În județul Brașov, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Cărturești din Braşov, Piaţa Sfatului, nr 20 (Mureşenilor spre Schei), cât și, din 7 noiembrie,  în chioșcurile de presă Octagon din Metro Brasov 1 (Sos. DN1, Brasov-Sibiu, km 174 ) și Metro Brasov 2 (Calea Bucuresti, 233) și din librăria Humanitas din Piaţa Sfatului nr. 16.

8. Locuiești în județul BUZĂU? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Buzău, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 7 noiembrie, în chioșcul Octagon din Metro Buzău (Str. Transilvaniei Nr.516, DN 10).

9. Locuiești în județul CARAS-SEVERIN? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Caras-Severin, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Nera Center (Resita, Piata 1 Decembrie 1918, nr 1).

10. Locuiești în județul CLUJ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 5 locații

În județul Cluj, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din clădirea Hubertus (Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989, nr 22), în librăria Cărtureşti din Iulius Mall (str. Al. Vaida-Voievod nr. 53 – 55), în librăria Cărtureşti din Polus Center (str. Avram Iancu, nr. 492-500, comuna Floreşti), dar și în chioșcurile de presă Octagon din Metro Cluj (Floresti, Str. Avram Iancu 488-490) și Metro Turda (Str Campiei nr. 131) și în librăria Humanitas din str. Universităţii nr. 4.

11. Locuiești în județul CONSTANȚA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 4 locații

În județul Constanța, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 5 noiembrie, în librăriile Cărturești din Maritimo Shopping Center (Blvd. Aurel Vlaicu, nr. 220, Constanţa) și City Park Mall (Blvd. Al. Lapusneanu, nr. 116C, Constanţa), dar și, din 7 noiembrie,  în chioșcurile de presă Octagon din Metro Constanța 1 (Bd. Aurel Vlaicu nr.237)și Metro Constanța 2 (Sos. Mangaliei nr. 211).

12. Locuiești în județul DÂMBOVIȚA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Dâmbovița, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 7 noiembrie, în chioșcul de presă Octagon din Metro Târgoviște (Bd. I.C. Bratianu, nr.53).

13. Locuiești în județul DOLJ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există -3 locații

În județul Dolj, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Electroputere Parc (Craiova, Calea Bucuresti, nr 80), în  librariaDiverta din Mercur Mall (Craiova, Str Unirii, nr 14, dar și, din 7 noiembrie,  în chioșcul de presă Octagon din Metro Craiova (Calea Bucuresti, Km 7.5, com. Carcea).

14. Locuiești în județul GALAȚI? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 2 locații

În județul Galați, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 7 noiembrie, în chioșcul Octagon din Metro Galați (DN 26 Galati-Tg.Bujor, Vanatori, km 5) dar și în librăria Humanitas din str. Domnească nr. 45.

15. Locuiești în județul HUNEDOARA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 3 locații

În județul Hunedoara, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Ulpia Center (Deva, Str 22 Decembrie, nr 37), în librăria Diverta din Petroșani (Str 1 Decembrie 1918, nr 79)cat și, din 7 noiembrie,  în chioșcul de presă Octagon din Metro Deva (Calea Zarandului, nr. 87).

16. Locuiești în județul IAȘI? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 4 locații

În județul Iași, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăriile Cărturești din Iulius Mall (str. Tudor Vladimirescu nr.2) și Palas Mall  (str Stefan cel Mare si Sfant nr 1 A), în chioșcul de presă Octagon din Metro Iași (DN28 Iasi-Tg. Frumos, km 63) dar și în librăria Humanitas din Piaţa Unirii nr. 6.

17. Locuiești în județul MARAMUREȘ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Maramureș, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 7 noiembrie, în chioșcul Octagon din Metro Baia-Mare (DN1C, B-dul Independentei, km 155).

18. Locuiești în județul MEHEDINȚI? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Mehedinți, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Severin Shopping Center (Drobeta Turnu Severin, B-dul. Mihai Viteazu, Nr.78.

19. Locuiești în județul MUREȘ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 3 locații

În județul Mureș, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Mureș Mall (Targu Mures, Piata Victoriei, nr 14), în librăria Diverta din Promenada Mall (Targu Mures, Str. Gheorghe Doja, nr. 243) și, din 7 noiembrie, in chioșcul de presă Octagon din Metro Târgu-Mureș (Str. Gh. Doja 233).

20. Locuiești în județul NEAMȚ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 3 locații

În județul Neamț, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Galleria (Piatra Neamt, Str. Plaiesului nr. 2), în chioșcul de presă Octagon din Metro Piatra-Neamț (Str. Dumbrava Rosie DN15) și în librăria Humanitas din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 15.

21. Locuiești în județul PRAHOVA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 3 locații

În județul Prahova, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Câmpina, B-dul Carol I, nr 56-58, în librăria Cărtureşti din Ploiești, str Calomfirescu 2, în incinta mall-ului Afi Palace, în chioșcul Octagon din Metro Ploiești (DN 1, Ploiesti-Brasov, km6) și în librăria Humanitas din Piaţa Victoriei nr. 3.

22. Locuiești în județul SATU MARE? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Satu Mare, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită, din 7 noiembrie, în chioșcul Octagon din Metro Satu-Mare (Drum Carei nr. 77-79).

23. Locuiești în județul SIBIU? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 4 locații

În județul Sibiu, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Diverta din Dacia Traiana (Sibiu Str Arhivelor, nr 1), în librăria Diverta din Shopping City Sibiu (Sos. Sibiului, nr. 5), în chioșcul de presă octagon din Metro Sibiu (Sos. Alba Iulia 79A) și în librăria Humanitas din Str. Nicolae Balcescu nr. 16.

24. Locuiești în județul SUCEAVA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Suceava, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Cărturești din Iulius Mall (Calea Unirii nr.22, Suceava).

25. Locuiești în județul TIMIȘ? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 5 locații

În județul Timiș, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită din 10 octombrie în librăria Diverta din Iulius Mall (Timisoara, Str Demetriade, nr 1) și din 5 noiembrie în librăria Cărtureşti din același mall și în librăria Cărturești de pe str Mercy nr. 7, Timişoara, dar și în chioșcurile Octagon din magazinele Metro Timisoara 1 (Calea Sagului, DN 59, Km 8) și Metro Timisoara 2 (Calea Torontalului, DN6, km5).

26. Locuiești în județul VÂLCEA? Uite de unde poți cumpăra cartea Tipul Din Filme Nu Există - 1 locație

În județul Vâlcea, cartea Tipul Din Filme Nu Există poate fi găsită în librăria Humanitas din Str. Calea lui Traian nr. 147, bl. D2.

 *Lista librăriilor este upgradată permanent, așa că salvați acest link, pentru a fi la curent cu noutățile.

 

Cum cumperi ONLINE cartea Tipul Din Filme Nu Există:

Dacă locuiești într-unul din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Covasna, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui sau Vrancea, deocamdată poți cumpăra cartea doar de pe internet. Conform paginii de facebook a cărții, cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Univers, astfel: "după ce ai deschis acest link, e timpul să apeși butonul portocaliu "adaugă în coș". Vei ajunge într-o pagină nouă, unde trebuie să apeși butonul portocaliu "pasul următor", care te duce în pagina în care trebuie să adaugi nume, adresă, etc. Tot aici alegi și metoda de plată, dintre cele mai populare din lume, respectiv Braintree (deținută de Paypal), și Stripe (mai puțin cunoscut, dar foarte bine făcută). Dacă întâmpini dificultăți, să știi că e din cauza procesatorilor de plăți și că că poți oricând să alegi opțiunea "plata la livrare", prin care plătești, cash, curierului, când vine cu cartea".

Elefant.ro, libris.ro, dol.ro, librarie.net, librarieonline.ro, librariaeminescu.ro, cartepedia.ro, pricelookup.ro, 

 

Cum cumperi DIN STRĂINĂTATE cartea Tipul Din Filme Nu Există :

"Cititorii din străinătate pot cumpăra cartea folosind acest link. Cartea se livrează oriunde în Europa și în mare parte din restul lumii. Transportul cărții spre orice adresă din Europa costă 35 de lei. "Dacă ești din străinătate, vrei să cumperi cartea și aparent site-ul nu te lasă să plătești online, fă-ți cont pe Editura Univers, loghează-te și reia achiziția. O să vezi că plata se va face fără probleme. Nu alege "plata la livrare" dacă locuiești în străinătate, vei plăti sume colosale. Achită cu cardul și cartea și transportul", menționează aceeasi sursă.

 

Cum cumperi cartea Tipul Din Filme Nu Există cu AUTOGRAFUL autorului:

"Doar la Editura Univers mai găsiți cărți cu autograf, mi-am luxat destul degetele semnând, vă mulțumesc. Pentru loturi mai mari de cărți, pe care le vrei personalizate, scrie-mi la contact @ bogdanstoica.ro", anunță autorul.

 

Vrei să vinzi cartea Tipul Din Filme Nu Există?

Dacă ai o librărie, un chioșc de reviste-cărți, un magazin de papetărie și ai vrea să vinzi această carte sau vrei să oferi clienților tăi această carte, scrie la contact @ bogdanstoica.ro. Vor avea prioritate cererile venite din județele unde cartea nu este deocamdată disponibilă, respectiv Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Covasna, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui sau Vrancea.

Știri, cronici, review-uri, opinii despre carte

Despre aceasta carte au scris, până acum, în ordine alfabetică: alexandrabohan.combookaholic.ro,  feedler.ro, e-politic.rogoodreads.com, mangalianews.ro, nouria nouriportiadecitit.ro, psnews.ro, republikanews.roziarulincomod.ro, ziuanews.ro, ziarelive.ro. Cel mai citit text despre carte este cel de pe suntblonda.ro.

“Tipul din Filme nu există” este o carte pe care nu a citit-o nimeni, deocamdată. Editura Univers a anunțat că o va lansa în prima decadă a lunii octombrie. Deși n-a apărut, cartea are deja peste o mie de fani pe Facebook, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în România. Explicația? Cartea îi aparține posesorului unui blog tot mai citit în ultimii ani, datorită postărilor amuzante, scrise într-un limbaj mai puțin academic. Din câte se pare, cititorii lui au suficientă încredere în el încât să devină fani ai unei cărți care nu a apărut încă. Mai mult: deși nu a apărut deocamdată, cartea “Tipul din Filme nu Există” pare că va fi unul din cadourile la modă din acest an, conform psnews.ro.

Conform paginii citate, cartea este comandată frecvent în 2-3 exemplare și a fost comandată chiar și în 7 și 8 exemplare, lucru confirmat și de Editura Univers. „Astfel de comenzi se fac, în general, atunci când un angajat sau un antreprenor vrea să ofere colegelor sau angajatelor daruri cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau a finalului de an. Un astfel de client face achiziția din timp, pentru a evita aglomerația specifică sărbătorilor de iarnă sau, cum este cazul acesta, chiar dispariția cărții din rafturi”, au explicat reprezentanții editurii pentru PSnews.

Cartea “Tipul din Filme nu există” poate fi comandată pe blogul autorului.

COMUNICAT DE PRESĂ - EXERCIŢIU DE INTERVENŢIE ANTITERORISTĂ la una dintre componentele Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin conducte administrat de CONPET SA

Un exercițiu tehnico - tactic demonstrativ va avea loc la CONPET S.A., pe traseul conductelor de transport țiței 12” și 14” Cartojani – Ploiești, în zona supratraversării râului Prahova. Intervenția, programată pentru data de 23.09.2016, ora 11:00, are ca scop pregătirea fortelor specializate pentru combaterea unei grupări infracționale care urmărește detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. În cadrul exercițiului, vor fi folosite muniție de manevră și dispozitive explozive pentru anihilarea grupului infracțional. Obiectivul CONPET se află în zona comunei Brazi, sat Stejaru, județul Prahova. Conductele de transport țiței intern 12”, 14” Cartojani - Ploiești asigură livrarea unor însemnate cantități de țiței, colectat din bazinul Olteniei, către rafinăria PETROBRAZI.

Jandarmi, luptători antitero, pirotehniști, polițiști și pompieri - în total 50 de persoane - vor fi angrenați în exercițiu, din partea instituțiilor județene care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), respectiv Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab” Ploiești, Serviciul Român de Informații - Direcția Județeană de Informații Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova. Intervenția specializată face parte din programul „Securitatea Energetică a României”, pe componenta „Securizarea Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte”. Tema aplicației din data de 23.09.2016 este „Intervenția specializată a forțelor din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire și Combatere a Terorismului pentru rezolvarea unui incident complex la un obiectiv din cadrul Sistemului Național de Transport al Țițeiului prin Conducte, aflat în competenţa Jandarmeriei Române pe linie de pază şi protecţie.”

CONPET S.A. deţine infrastructură critică naţională, în baza Hotărârii de Guvern nr.1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale. În acelaşi timp, Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului administrat de CONPET S.A. este de importanţă strategică, conform Legii Petrolului nr. 238/2004. Societatea este definită, prin lege, ca fiind de importanță națională și strategică. „Acesta este ultimul exercițiu de intervenție antiteroristă din seria celor cinci programate pentru anul 2016. Având ca scop promovarea culturii de securitate la nivelul societății civile, intervențiile au fost concepute ca o colaborare între societatea CONPET S.A. și instituțiile care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului. Obiectivul aplicațiilor a fost combaterea terorisomului și eliminarea amenințărilor la infrastructura națională de Transport Țiței prin Conducte”, a declarat Liviu ILAȘI, director general CONPET S.A.

La acțiune au fost invitați să participe oficiali de rang înalt şi reprezentanţi ai unor instituţii centrale şi companii naţionale - Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Serviciul Român de Informaţii, Agenția Naţională pentru Resurse Minerale. Pe toată perioada desfășurării exercițiului, între orele 11:00 - 13:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Drumul Comunal 103, în sectorul cuprins între localitatea Stejaru și DN 1A.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework