myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Incepem weekendul cu stare de bine! Va asteptam vineri, 12 septembrie 2014, de la ora 18:00, sa va bucurati de 45 minute de muzica clasica de calitate, in compania Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiesti, cu extraordinara participare a solistului filarmonicii, Cezar Ouatu, condusa de dirijorul Radu Postavaru. Vino sa asculti cele mai cunoscute opere ale marilor clasici: Leonard Bernstein, Georges Bizet, Antonin Dvorak, Wolfgang Amadeus Mozart, Nino Rota si Johann Strauss.
În urmă cu 3 zile, Cristi Vlad a fost înştiinţat de către conducerea clubului că la meciurile oficiale nu va mai sta pe banca tehnică a echipei, restul atribuţiilor ce îi reveneau urmând să şi le exercite în continuare. În discuţia purtată cu directorul general al FC Petrolul, Marius Bucuroiu, Vlad a înştiinţat conducerea clubului că nu doreşte să-şi mai îndeplinească restul atribuţiilor de team manager (obţinerea vizelor pentru jucătorii străini, permise de muncă, etc). De asemenea, a refuzat să se implice şi în coordonarea Centrului de Copii şi Juniori. Cristi Vlad a solicitat şi i s-a aprobat un concediu de odihnă de 10 zile, urmând ca la revenire să hotărască împreună cu oficialii clubului noile sale îndatoriri. Prin urmare, este evident pentru toată lumea faptul că nu s-a dorit şi nici nu se doreşte înlăturarea lui Cristi Vlad din cadrul clubului.
copyright foto: www.bogdanstoica.ro
Seismologii de la Institutul Național de Fizica Pământului au revizuit datele seismului. Acesta a avut magnitudinea 4,8 si a avut epicentrul în apropiere de localitatea Băicoi din Județul Prahova.
In urma cu cateva minute, un cutremur a zguduit Romania. Seismul s-a resimtit si in Ploiesti. Vom reveni cu detalii.
UPDATE - Cutremurul a avut 5 grade pe scara Richter si s-a produs in Prahova, la Baicoi, la o adancime de 100 de kilometri, conform Institutului de Fizica a Pamantului.
CITESTE SI
Locul exact unde a avut loc cutremurul de la Baicoi, de miercuri seara - FOTO
Misterele cutremurelor din Prahova. Ce le provoaca? De ce sunt trecute sub tacere?
DOVADA ca exista o legatura intre companiile petroliere si cutremure!
Cat costa BIROUL ANTICUTREMUR, care poate sustine 20 de tone!
Cele mai mari 13 cutremure din istoria Romaniei. Tu pe care le-ai prins?
Cat te costa sa primesti o alerta de cutremur, care-ti poate salva viata
„AFI Palace Ploieşti”, „Sport Arena Streetball” şi ACS Sport Promotion, în parteneriat cu CSU ASESOFT, campioana României, organizează în zilele de 13 şi 14 septembrie competiţia „Raiffeisen Bank 3×3 Battleground”, un turneu de baschet 3×3 care va avea loc în parcarea centrului comercial „AFI Palace Ploieşti”.
După ce în sezonul trecut al Ligii Naţionale fanii baschetului au umplut tribunele arenei „Olimpia”, acum a venit rândul lor să facă spectacol, fiind de această dată urmăriţi din tribune chiar de către membri ai echipei campioane, care sunt invitaţi speciali ai acestui eveniment. Parcarea centrului comercial va deveni pentru două zile terenul oficial al baschetului în Ploieşti, urmând să găzduiasca zeci de meciuri, concursuri, demonstraţii de dans şi multe alte ingrediente care alcătuiesc spectacolul în competiţiile de baschet 3×3. În plus, vedetele baschetului românesc vor coborî din tribune şi vor oferi fanilor un spectacol de zile mari.
Înscrierile pentru turneu se fac pe site-ul www.3la3.ro, până vineri, 12 septembrie, pentru categoriile U14, U18, Open (+18) şi veterani (+35 ani), iar cei care fac parte din categoria U10, se pot înscrie în prima zi a competiţiei, la locul de desfăşurare al evenimentului, între orele 09.00-10.00. Cei care doresc să participe la această competiţie, se pot înscrie gratuit, primind în schimb tricoul oficial al evenimentului.
Printre invitaţii surpriză se numărp şi Angel Santana, fost campion cu CSU Asesoft şi proaspăt medaliat cu aur la Campioantul European de baschet 3×3, titlu cucerit alături de naţionala României, duminica trecută, la Bucureşti.
În cursul zilei de 9 septembrie 2014, în jurul orelor 19.20, un echipaj al Poliției Locale Ploiești a surprins trei bărbați care aveau asupra lor aproximativ 50 de kg cupru, pe care îl transportau cu ajutorul unui tomberon. Suspecții au fost depistați de polițiștii locali în momentul în care aceștia coborau tomberonul din tramvaiul care circula pe traseul 101, în zona Gării de Sud. Ca urmare a verificărilor întreprinse, cele trei persoane au declarat că au sustras materialul neferos de pe șantierele de lucru aflate în desfășurare pe raza municipiului. Polițiștii locali au procedat la reținerea numiților M. Nicolae de 25 ani, D. Ion de 17 ani și R. Constantin de 34 de ani, toți cu domiciliul în Ploiești, ce au fost predați pe bază de proces-verbal reprezentanților Secției nr. 4 Poliție, în vederea continuării cercetărilor.
Pe data de 21.09.2014, organizam cea de a IX-a editie a celui mai asteptat eveniment al toamnei in randul celor mici - Bazarul copiilor. Ajuns la editia cu numarul noua, Bazarul copiilor isi propune ca si de aceasta data sa le permita micutilor sa deprinda arta negotului, sa descopere valoarea si importanta obiectelor pe care le primesc de la parinti - hainute, carti, CD-uri/DVD-uri accesorii, jucarii, sa isi dezvolte abilitatile matematice exersand adunarea si scaderea in situatii reale, dar si sa se distreze si sa isi faca noi prieteni. Participarea ca vanzator este libera, iar calitatea de cumparator poate fi detinuta de catre orice copil. Evenimentul are loc intre orele 16:00 - 19:00 la Sala Sporturilor Ploiesti, zona Turnul Parasutistilor.
Odată cu începerea noului an şcolar, S.C. TRANSPORT CĂLĂTORI EXPRESS S.A. Ploieşti acţionează pentru înnoirea AUTORIZAŢIILOR DE CĂLĂTORIE GRATUITĂ pentru ELEVII LA CURSURI DE ZI ŞI CU DOMICILIUL STABIL ÎN PLOIEŞTI, având în vedere că autorizaţiile emise începând cu luna martie 2014 au termenul de valabilitate 30.09.2014.
Pentru operativitate şi evitarea aglomerării punctelor de vânzare a biletelor şi abonamentelor, S.C. TCE S.A. Ploieşti menţine colaborarea cu unităţile de învăţământ, astfel încât elevii beneficiari să poată intra în posesia noilor autorizaţii.
În sensul celor de mai sus, facem apel la toţi elevii vizaţi să se adreseze unităţilor şcolare ale căror cursuri le frecventează.
DOCUMENTE NECESARE ELIBERĂRII AUTORIZAŢIILOR DE CĂLĂTORIE GRATUITĂ PENTRU ELEVI - valabilitate 30.09.2015
•Pentru elevii cu vârsta până la 14 ani:
cerere tip pentru eliberarea autorizaţiei, completată şi semnată de către părinte / tutore, după caz
certificat naştere elev - copie
act de identitate al unuia dintre părinţi sau al tutorelui – copie
document din care să rezulte calitatea de tutore (după caz) – copie
•Pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani:
cerere tip pentru eliberarea autorizaţiei, completată şi semnată de către părinte / tutore, după caz
act identitate elev - copie
act de identitate al unuia dintre părinţi sau al tutorelui – copie
document din care să rezulte calitatea de tutore (după caz) – copie
•Pentru elevii cu vârsta peste 18 ani:
cerere tip pentru eliberarea autorizaţiei, completată şi semnată de către elev în nume propriu
act identitate elev – copie
Cererile împreună cu copiile actelor de identitate vor fi însoţite de adeverinţa pentru confirmarea calităţii de elev la curs de zi, eliberată colectiv de unităţile şcolare.
Elevii care nu au fost trecuţi pe adeverinţa colectivă de către unitatea de învăţământ se pot prezenta la Casieria Colectoare – sediu TCE având asupra lor documentele necesare eliberării autorizaţiei precizate mai sus însoţite de copie carnet elev vizat la zi care atestă calitatea de elev la curs de zi sau adeverinţa de elev din cuprinsul cererii sau adeverinţă elev individuală.