myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

In urma evenimentelor din ultimul timp, patronul FC Petrolul Ploiești, Dan Capră, a dorit să lămurească anumite aspecte, adresându-se, în mod direct, fanilor echipei, printr-un comunicat de presa:

”Îmi pare rău că trebuie să mă folosesc de acest moment pentru a face, abia acum, anumite precizări referitoare la viața clubului nostru. După un sezon 2012-2013, considerat cel mai bun din ultimii 49 de ani, la finele căruia am făcut fericiți zeci de mii de ploieșteni, am plecat la drum în actualul campionat cu ambiția și speranța că împreună cu voi vom depăși, sau măcar egala, performanțele sezonului trecut. Totul a mers conform planului nostru până la sfârșitul anului trecut, fiind în grafic în ambele competiții în care eram angrenați, asta după ce avusesem un parcurs remarcabil în Europa League. În pauza competițională, am fost nevoiți să luăm anumite decizii cu privire la campania de transferuri, iar toate hotărârile le-am luat împreună cu antrenorul Cosmin Contra. Din nefericire, unele dintre mutări s-au dovedit neinspirate, iar acest lucru mi-l asum în totalitate. Suporterii noștri trebuie să știe că deciziile nu au avut nicidecum la bază rațiuni financiare. Totuși, adevărul este că sumele încasate pe fotbaliștii transferați ne-au ajutat enorm în stabilitatea financiară a clubului, puternic afectată de evenimentele din luna februarie. Și aici fac referire la blocarea virării către Asociația Comunitară ”Lupii Galbeni 2012” a diferenței de 1,2 milioane de euro de către Consiliul Local, în urma anchetei DNA. Astfel, clubul nostru a fost obligat să plătească această sumă, fără de care nu am fi primit licența pentru participarea în următoarea ediție a cupelor europene și, mai grav, nici pentru următorul sezon al Ligii I. Țin să repet: nu sunt un om bogat, sunt un om simplu și am vrut să mă implic în acest proiect acum doi ani, când echipa era aproape retrogradată, clubul avea datorii și nimeni nu dorea să investească, deși se vehiculau nume de milionari, miliardari, însă, în cele din urmă, eu am fost singurul fraier care a acceptat. Împreună cu oamenii alături de care am lucrat în tot acest timp suntem astăzi în următoarea situație: clubul a ajuns la o stabilitate financiară care asigură liniștea echipei și, în premieră vă spun, fotbaliștii sunt plătiți în avans, inclusiv luna aprilie, lună ce trebuia achitată până la jumătatea lui mai. Pe plan sportiv am trăit, aseară, o mare dezamăgire, dar în Liga I avem șanse mari de a ocupa locul 2, pe care îl vizăm cu toții. Toți suporterii ploieșteni trebuie să știe că tensiunea creată astăzi, la antrenamentul de dimineață al echipei, nu este întâmplătoare și este doar un ultim episod al presiunilor la care am fost supus de către un grup restrâns de suporteri, avându-i ca lideri pe ”celebrii” Sponsoru’ și Roby. Contrar opiniei generale, pe care o cunosc, aceștia nu erau ”oamenii mei”. Recunosc, încă de la început, că am susținut financiar deplasările suporterilor și, subliniez, am făcut-o din dorința ca și fanii cu posibilități financiare reduse să asiste la partidele Petrolului din deplasare și să susțină echipa. Acesta este adevărul, dar nu cred că pot fi acuzat pentru asta, intențiile mele fiind dintre cele mai bune. Totul a degenerat din momentul în care sumele cerute erau din ce în ce mai mari, de multe ori nejustificate, ducându-mă cu gândul că destinația banilor poate fi și alta, totul culminând cu solicitarea de a contribui cu suma de 200 de milioane de lei vechi pentru coregrafia de la meciul cu Dinamo, de acasă. Suma părându-mi destul de mare, l-am întrebat la acel moment pe Octav Preda, persoană în care am mare încredere, cu ce pot să-l ajut din punct de vedere financiar pentru coregrafia respectivă. Cu o sinceritate debordantă, Octav mi-a spus că nu are nevoie de nimic. Concluziile le trageți dumneavoastră... Trebuie amintit și episodul legat de deplasarea de la Cluj, pentru meciul cu CFR, când i-am anunțat că nu-i pot susține financiar cu mai mult de 30 de milioane de lei vechi. Cei doi au refuzat acești bani, considerând ca pe un afront suma ”modică” oferită. De aici au început amenințări voalate, presiuni de tot felul, la adresa mea, a antrenorului principal, a echipei, care a fost ”vizitată” de mai multe ori la antrenamente de către grupul ”de presiune”. Lucru și mai grav, deși suntem în negocieri avansate cu fotbalistul Haubert Guilherme, la sfârșitul meciului de ieri și la antrenamentul de astăzi, el a fost amenințat și i s-a transmis că ”nu mai are viitor la Petrolul cu ei”. În această după-amiază, am avut o întâlnire cu jucătorul, în care i-am reafirmat susținerea necondiționată și i-am făcut promisiunea că voi detensiona acest conflict. Precizez că, începând de mâine, Roby nu va mai fi angajatul clubului. Tot de mâine, vă anunț că voi avea dialog numai cu Octav Preda, ca reprezentant al suporterilor, prin intermediul căruia voi susține, în continuare, deplasările fanilor petroliști care solicită acest lucru. Mă aștept să fiu contestat puternic în perioada următoare, dar îmi asum acest lucru, cum și faptul că nu v-am comunicat toate aceste aspecte mult mai devreme vouă, adevăraților suporteri, care susțineți Petrolul necondiționat și dezinteresat”.

In replica, pe site-ul www.doarpetrolul.ro a fost postat urmatorul mesaj: Dragul meu Petrolul, anul trecut ne-ai daruit clipe de neuitat, aseara ne-ai daruit amar si am retrait pe acelasi stadion momentele din “B”, sezonul 2006/2007. Acum zeci de ani ne-ai daruit o copilarie si o adolescenta pe care le-am petrecut fiecare cum s-a priceput mai bine dar alaturi de tine, pe treptele de beton al unui stadion pe care-l avem in inima. NOI am mai trait amaraciunea nereusitelor, alaturi de tine, Petrolul nostru drag. NOI, mare parte a suporterilor petrolisti, tineri sau batrani, nu am fost alaturi de tine la greu. Ne-am rusinat si apoi ne-am mandrit cu baietii care ti-au fost alaturi la greu, care nu te-au abandonat atunci cand noi nu am mai fost langa tine. Te rog sa ne ierti! Dar tot NOI, iti promitem ca acum o sa fim langa tine, te vom sustine mereu, la bine si la greu, vom incuraja jucatorii, antrenorii si vom demonstra ca suntem NOI, ca suntem altfel, ca suntem petrolisti. NOI suntem pregatiti sa fim langa tine, si ne DESOLIDARIZAM VEHEMENT de orice forma de imixtiune in aceste momente dificile la echipa, de oricine jigneste si injura jucatorii si antrenorii. NOI iti promitem ca nu o sa te lasam singur si nu vom mai accepta ca tu, Petrolul nostru drag, sa ramai doar o afacere, pentru oameni mici si trecatori. RUSINE celor care-ati facut bani pe spinarea Petrolului, celor care au pierdut odata cu semifinala de ieri, oportunitatea unei noi afaceri. NOI nu am pierdut decat o finala, o intrecere sportiva, un meci de fotbal si pentru asta nu ne este rusine si ne mandrim cu tine, Petrolul nostru drag. NOI cerem conducerii actuale sa-si asume intreaga responsabilitate a campaniei de transferari din iarna, sa recunoasca public ca a gresit si cine a gresit sa plece indiferent ca este vorba de Dan Capra, Cosmin Contra, Marius Nicolae, Andi Crangu! Va cerem sa va spalati pe cap cu creatia voastra, “suporterul petrolist afacerist”, lipsit de educatie si respect pentru tot ce inseamna culorile galben-albastre. NOI traim momentul, speram intr-un viitor altfel! NOTA: Comunicatul este unul deschis tuturor suporterilor petrolisti si cei care sunt de acord cu randurile de mai sus si se regasesc in acesta sunt rugati sa-l semneze in sectiunea de comentarii.

 

COMUNICAT - Apropierea Sărbătorii Pascale este simţită şi la Penitenciarul Ploieşti, unde persoanele condamnate, aflate în executarea pedepselor privative de libertate în regim semideschis se pregătesc să celebreze bucuria şi spiritul Învierii Mântuitorului Isus Hristos. Personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială în colaborare cu preotul capelan voluntar Georgian Alexandru, cu organizaţiile neguvernamentale partenere si voluntarii colaboratori vor desfăşura în această perioadă o serie de activităţi cultural – artistice la sediul Penitenciarului Ploieşti și al secțiilor exterioare Moara Nouă și Movila Vulpii, dar și în comunitate, astfel: dezbateri cu teme specifice Sărbătorilor Pascale – Semnificația încondeierii ouălor de Paste, Sărbătoarea Paștelui în lume; concursuri şi programe cu tematică moral – religioasă specifică perioadei; realizarea unor obiecte specifice, confecţionate de deţinuţi în cadrul activităţilor artistice (ouă pictate si încondeiate, felicitări, împletituri textile, desene pe hârtie, cu temă pascală etc.); organizarea unor întâlniri duhovniceşti, cu participare din partea reprezentanţilor bisericilor comunităţii locale şi a persoanelor private de libertate; slujirea Deniilor din Săptămâna Mare, cu accent pe Denia Prohodului din Vinerea Mare; oficierea slujbei de Înviere şi din zilele Paştelui, împărţirea Paştilor şi a luminii sfinte la camerele de deţinere din penitenciar; În data de 17.04.2014 grupul vocal “Brâul muntenesc”, alcătuit din deținuți din cadrul Penitenciarului Ploiești, sub coordonarea doamnei profesoare Ianculescu Angelica, în calitate de dirijor voluntar, va prezenta persoanelor aflate în Centrul de îngrijire a bătrânilor Liliesti Prahova un program artistic ocazie cu care vor fi oferite cadouri simbolice, și felicitări si obiecte tradiţionale confectionate de persoanele private de libertate. În ziua de Paște persoanele private de libertate custodiate vor beneficia de meniu îmbunătăţit, în care se vor regăsi şi preparate tradiţionale (ouă roşii, cozonac) și de asemenea au dreptul să primească din partea aparţinătorilor un pachet suplimentar cu alimente.

Ploiesti Shopping City isi asteapta vizitatorii incepand de astazi, 16 aprilie si pana pe 19 aprilie la Targul de Bunatati Traditionale cu produse pentru Paste, precum preparate din carne, dulciuri, dar si obiecte de artizanat specifice Sarbatorilor Pascale. In plus, copiii sunt asteptati in continuare la Fabrica de Ciocolata, iar parintii pot participa la Tombola cu premii instant.

Programul special la Carrefour România începe din 16 aprilie şi ţine până în 21 aprilie. În ziua de sâmbătă înainte de Paşte, magazinele sunt deschise până la ora 19.00, duminică este închis, iar luni majoritatea magazinelor au program de funcţionare între 8.00 şi 23.00.

La Auchan, programul în perioada 11-18 aprilie este prelungit - aproape toate magazinele sunt deschise de la ora 7 dimineaţa şi se închid la ora 24.00, cu excepţia unora care se închid la ora 23.00 sau la 1.00. Sâmbătă, 19 aprilie, programul de funcţionare este 7-18.00, duminică este închis, iar de luni se revinela programul 8-22.00

La Profi, majoritatea magazinelor au program prelungit în Săptămâna Mare până la ora 24.00, cu câteva excepţii, iar în ziua de sâmbătă magazinele se închis la 18.00.

Şi Mega Image are program special de Paşte. 19 aprilie 2014: 08:00 - 20:00 (excepţie magazinele care se deschid la 07:30, ora de închidere este aceeaşi pentru toate magazinele - ora 20:00) 20 aprilie 2014: închis (excepţie magazinele din mall-uri, care vor funcţiona după un program special) 21 aprilie 2014: 10:00 - 18:00 (excepţie magazinele din mall-uri, care vor funcţiona după un program special)

La Billa, programul de sâmbătă este prelungit până la ora 21.00. 

In cadrul programului Euroscola organizat de Parlamentul European, echipa The Sound Of Vote alcatuita din 24 de elevi de la Liceul de Arta "Carmen Sylva" Ploiesti si domnii profesori Dumitru Georgeta si Savuta Liviu au participat pe data de 10 aprilie la una din zilele Euroscola si pentru o zi au fost europarlamentari, au propus si au votat legi. Acestia au si raspuns la cateva intrebari de cultura generala in cadrul unui joc numit Eurogame unde in finala din 4 echipe, 3 echipe au fost alcatuite dintr-un reprezentant al Romaniei. Acestia au raspuns corect aproape la toate intrebarile, de aceea echipa Iuliei Reitu a iesit pe primul loc, echipa lui Artemis Aidoni, tot din Romania, a iesit pe locul 2 si echipa Irinei Florea pe locul 3. Echipa "The Sound Of Vote" a Liceului de Arta "Carmen Sylva" a adus la Ploiesti 3 medalii: de aur, de argint si de bronz.

In noaptea de 19 spre 20 aprilie 2014 TCE SA Ploiesti asigura transport pe teritoriul municipiului Ploiesti, astfel:

Autobuz/TRASEUL 101 - Plecari de la Sp.Jud.: 24,00; 1,00; 2,00. Plecari de la Gara de Sud: 0,30; 1,30; 2,30;

Autobuz/ TRASEUL 2 - Plecari de la Gara Vest: 24,00; 1,00; 2,00. Plecari de la Gara de Sud: 0,15; 1,15; 2,15;

TROLEIBUZ / TRASEUL 44 - Plecari de la Malu Roşu: 24,00; 1,15; 2,15. Plecari de la Gara de Sud: 0,45; 1,45; 2,45.

ATENTIE ! NU ESTE PERMISA INTRODUCEREA IN SALONUL AUTOVEHICULELOR DE TRANSPORT IN COMUN A MATERIALELOR INFLAMABILE SAU CU FLACĂRĂ DESCHISA!

La traseele 1, 22 barat, 95, 95 barat, 401 si 402 orarele de functionare au fost corelate si cu programele marilor magazine care functioneaza in zonele deservite de aceste linii regulate urbane.

De asemenea, orarul curselor muncitoresti a fost adaptat la activitatea declarata de catre marii agenti economici. In ziua de 21 aprilie 2014 traseele urbane vor circula dupa program de zi de duminică.

Orange anunţă noile abonamente Fluture, care le oferă clienţilor ce optează pentru un abonament reîncărcabil beneficii din plin şi flexibilitatea de care au nevoie pentru a-şi construi planul care li se potriveşte cel mai bine. Prin ofertele Orange Junior şi, respectiv, Orange Young, copiii şi tinerii se pot bucura cu noile abonamente Fluture 9 şi Fluture 12 de abundenţa de resurse disponibile prin opţiunile Orange PrePay de 5 şi 6 euro, care sunt acum incluse în abonament. Ei au control asupra costurilor adiţionale, precum şi libertatea de a alege beneficiul dorit şi de a-l modifica oricând au nevoie, cu uşurinţă. La abonamentul Fluture 9, clienţii pot alege dintre 2 beneficii flexi: jocuri cu opţiunea Multimedia sau filme cu opţiunea Movie Go Unlimited. La abonamentul Fluture 12, clienţii pot alege dintre 6 beneficii flexi: cele două enumerate mai sus, posibilitatea de a cumula până la 700 MB trafic de internet la viteze 4G cu opţiunea Net Speed, de a naviga nelimitat în intervalul 00:00-07:00 cu opţiunea Happy Night, de a comunica prin SMS-uri nelimitate sau de a vorbi internaţional pe mobil. Clienţii îşi pot modifica oricând beneficiul ales în secţiunea contul meu de pe orange.ro sau în aplicaţia cu acelaşi nume. Tot aici, cei care doresc să-şi activeze mai mult de un beneficiu flexi pot face acest lucru foarte simplu, fără a fi nevoiţi să reîncarce abonamentul, deoarece costul se va regăsi pe factura următoare. De asemenea, în cadrul ofertei Junior, cei mici primesc ca bonus aplicaţiile Content Lock şi Antivirus, ca să navigheze pe internet în siguranţă.În plus, vor avea acces la 6 aplicaţii educaţionale (Poveşti şi 5 aplicaţii Kidsopia) cu ajutorul cărora îşi vor dezvolta abilităţi de a rezolva puzzle-uri, vor descoperi secretele numerelor şi ordinea lor, vor învăţa să recunoască, să formeze şi să scrie litere. Orange Young le oferă tinerilor posibilitatea de a-şi gestiona mai bine conţinutul, pe care-l pot salva şi-l pot accesa oricând în Orange Cloud, comunicare nelimitată prin mesaje şi apeluri în cadrul aplicaţiei Libon şi prima aplicaţie dedicată benzilor desenate româneşti - SuperErou. La abonamentele Fluture 9 sau Fluture 12, clienţii pot achiziţiona smartphone-uri cu sistem de operare Android la preţuri atractive, precum cele marcă proprie Orange Yomi, la preţul de 19 euro la Fluture 9 pe o perioadă contractuală de 2 ani, sau Orange Zilo, la preţul de 29 de euro, la Fluture 12 pe 2 ani. Clienţii care preferă libertatea de utilizare dată de un abonament reîncărcabil pot alege Fluture 11, cu o perioadă minimă contractuală de 3 luni. Cei care optează pentru acest abonament primesc 8 euro credit pentru a alege orice opţiune doresc dintre opţiunile Orange PrePay. Odată aleasă, opţiunea se reactivează automat la data de facturare. „Clienţii sunt diferiţi şi au nevoi diferite de comunicare, de informare şi de divertisment chiar şi în interiorul aceluiaşi segment de vârstă. Prin noul portofoliu de abonamente Fluture, am dorit ca, pe lângă o multitudine de beneficii adaptate în funcţie de vârstă, să le oferim libertatea de a-şi personaliza abonamentul şi de a-l face cât mai util pentru ei.” a declarat Mădălina Ghiţă, Consumer Marketing Manager la Orange România.

Programul special de vizitare a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din perioada 17 aprilie – 4 mai 2014 este următorul:

Vineri, 18 Aprilie 2014 – DESCHIS

Sâmbătă, 19 Aprilie 2014 – ÎNCHIS

Duminică, 20 Aprilie 2014 – ÎNCHIS

Luni, 21 Aprilie 2014 – ÎNCHIS

Marţi, 22 Aprilie 2014 – DESCHIS

Miercuri, 23 Aprilie 2014  – DESCHIS

Joi, 24 Aprilie 2014 – DESCHIS

Vineri, 25 Aprilie 2014 – DESCHIS

Sâmbătă, 26 Aprilie 2014 – DESCHIS

Duminică, 27 Aprilie 2014 – DESCHIS

Luni, 28 Aprilie 2014 – ÎNCHIS

Marţi, 29 Aprilie 2014 – ÎNCHIS

Miercuri, 30 Aprilie 2014  – ÎNCHIS

Joi, 1 Mai 2014 – DESCHIS

Vineri, 2 Mai 2014 – DESCHIS

Sâmbătă, 3 Mai 2014 – DESCHIS

Duminică, 4 Mai 2014 – DESCHIS

Programul de vizitare este 10.00 – 20.00 (accesul vizitatorilor în Muzeu fiind permis numai până la orele 19.00)

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework