myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
260 de jandarmi aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova vor asigura măsuri de ordine publică, în zona a 91 de lăcașe de cult din Ploiești, Vălenii de Munte, Mizil, Urlați, Puchenii Mari, Slănic, Cheia, Izvoarele, Câmpina, Băiicoi, Florești, Filipeștii de Pădure, Sinaia, Bușteni, Azuga, Dumbrăvești, Lipănești, Poenarii Burchi și Târgșorul Vechi, în vederea desfășurării în bune condiții a slujbelor de Înviere. Concomitent cu asigurarea acestor măsuri, aproximativ 130 de jandarmi, zilnic, vor executa misiunile permanente avute în responsabilitate, în vederea asigurării unui climat normal de ordine și siguranță publică.
La data de 17.04.2014, în jurul orei 20.13, polițiștii Secției nr. 2 Ploiești au fost sesizați de către un ploieștean, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, pe care îl parcase în municipiul Ploiești. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat polițiștii Secţiei nr. 2 Ploiești, împreună cu un lucrător jandarm din cadrul I.J.J. Prahova, care l-au găsit la faţa locului pe apelant, constatând că acesta se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind întrebat cu privire la cele sesizate, ploieșteanul a afirmat că a parcat autoturismul în municipiul Ploiești, în jurul orei 17.00, după care, când a revenit, în jurul orei 19.30, a constatat că autoturismul nu se mai afla în locul respectiv. De asemenea, fiind întrebat cu privire la activităţile efectuate în acest interval de timp, iniţial a refuzat să dea detalii, ulterior afirmând că nu îşi mai aminteşte. S-a procedat la efectuarea de verificări în municipiul Ploiești, context în care, în jurul orei 22.30, polițiștii au localizat autoturismul reclamat ca fiind sustras, în apropierea domiciliului apelantului, fără a prezenta urme de forţare la nivelul încuietorilor. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform art. 32 din OUG 34/2008, pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cadrul activităților specifice pentru prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale ce se comit de către agenţii economici în domeniul activităţilor de comerţ cu carne și produse din carne, ouă și vin, în cursul zilei de ieri, polițiști de investigare a fraudelor și ordine publică, constituiți în echipe mixte cu inspectori din cadrul C.J.P.C., D.S.P. și D.S.V.S.A. Prahova, au efectuat o serie de controale la agenții economici care valorifică astfel de produse în Halele Centrale din Ploiești. Astfel, au fost verificați 46 de agenți economici, context în care au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.800 de lei, și au fost confiscate alimente în valoare de 4.933 de lei (82 de kg. carne pui, 117 kg. brânză și produse din lapte, 9,5 kg. cârnați etc).
În data de 25 mai 2014 vor avea loc alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE a organizat deja secţiile de votare din străinătate. Descarca de mai jos lista completa cu sectiile de vot din toata lumea, nu doar din Europa.
Pentru ca de sărbători românii fac excese culinare, lucru care duce de cele mai multe ori la probleme ale aparatului digestiv, dr. Luana Alexandrescu, medic primar gastroenterologie - medicină internă la Ovidius Clinical Hospital, oferă câteva sfaturi despre alimentație.
Cum să evităm excesele culinare de sărbători
“După zilele libere de sărbătoare, pentru a ne reveni complet, e bine să ținem o zi de detoxifiere în care să consumăm doar legume și fructe și să bem lichide precum apă, ceai verde și sucuri proaspete” S.L. Dr. Luana Alexandrescu, medic primar gastroenterologie-medicină internă OCH “Și de sărbători e bine să ne păstrăm programul alimentar obișnuit, adică 3 mese pe zi. Pentru că vorbim însă de un meniu încărcat în această perioadă în grăsimi, trebuie să mâncăm și foarte multe legume verzi. Două treimi din farfurie va fi incărcată cu legume și zarzavat, iar între mese vom face o pauză de 3 ore. Ouăle le vom consuma cu muștar, nu maioneză, fierte moi (trebuie să aibă un aspect cleios) pentru că cele tari sunt indigeste și nu mai multe de 2-3 pe zi. De asemenea, nu vom manca la aceeași masă ouă și prăjituri, este indicat să facem o pauză de cel puțin două ore între cele două alimente”, ne spune S.L. Dr. Luana Alexandrescu. Pentru că în perioada această mesele noastre vor fi stropite cu vin sau alte băuturi alcoolice și nu numai, iată ce trebuie să știm și despre consumul acestora de la medicul OCH: “Cel mai indicat este să alegem un vin ușor și să renunțăm complet la orice fel de băuturi acidulate. Acestea îngreunează digestia și dau și neplăcuta senzație de balonare. Însă mare atenție la amestecul de băuturi alcoolice și grăsimi, acesta crește riscul de pancreatită acută. De aceea la gătit e bine să folosim cel mai des uleiul de măsline”. De sărbători cu siguranță așteptăm cu toții să savurăm prăjituri delicioase. Ei bine, totul cu măsură, iar dacă avem de ales, mai bine înlocuim frișca și ciocolata cu o salată de fructe. Există însă niște categorii de persoane care pot fi afectate în mod special dacă nu controlează așa cum se cuvine ce manancă: “Copiii și persoanele în vârstă sunt cei mai afectați de mesele încărcate în grăsimi. O atenție specială e bine să aibă și persoanele care au probleme hepatice, renale, pancreatice, HTA, hipercolesterolemie și cei obezi”, ne sfătuiește S.L. Dr. Luana Alexandrescu. “După zilele libere de sărbătoare, pentru a ne reveni complet e bine să ținem o zi de detoxifiere în care să consumăm doar legume și fructe și să bem lichide precum apă, ceai verde și sucuri proaspete”, a mai adăugat doamna doctor.
Facebook a lansat ieri o noua functie pentru iPhone-uri si pentru telefoanele cu Android. Functia se numeste Nearby Friends si permite userilor sa-si vada locatia, unul altuia, cu maxima acuratete. Functia este optionala si oprita, by default, dar o puteti activa oricand. O data ce ati pornit functia Nearby Friends, veti putea vedea locatia prietenilor care o folosesc, la randul lor. Sistemul foloseste GPS si triangulatia oferita de antenele celulare ale operatorului tau de telefonie. Aplicatia consuma bateria serios, asa ca fii precaut.
Facebook crede ca aplicatia va fi de folos celor care se cauta prin aeroporturi, mall-uri, sau parcuri, locuri in care aplicatiile de navigatie sunt inutile. Pentru a preveni urmaririle neautorizate, poti seta Nearby Friends sa se opreasca singura dupa o ora. Din aceleasi motive, doar prietenii iti pot vedea locatia, nu si prietenii prietenilor. Nearby Friends produce un registru de activitati (activity log), care poate fi sters, la randul lui, registru ce produce traseele tale, in timp.
Citeste toate articolele din categoria Facebook Tips
Toata Saptamana Mare, inspectorii OPC si politistii de la Investigarea Fraudelor au rascolit magazinele care vand alimente. Si bine au facut! Numai in Busteni au fost conficate produse alimentare in valoare de 400.000 de euro. Au fost gasite, expirate sau fara acte in regula, zeci de tone de pulpe de pui, carne de porc, peşte, produse de patiserie, vin vrac sau îmbuteliat, carne tocată de porc şi carne semipreparată pentru cârnaţi, drob de miel, şuncă. In total, poliţiştii au constatat 5.250 de infracţiuni, au dat 170.000 de amenzi in valoare de 10 milioane de euro si au confiscat mărfuri în valoare de trei milioane de euro.
Gabriel Garcia Márquez a murit. Scriitorul columbian, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit joi, la vârsta de 87 de ani, potrivit BBC. Informaţia potrivit căreia Garcia Marquez a murit a fost confirmată de o sursă apropiată familiei prestigiosului scriitor. "Mercedes şi fiii ei, Rodrigo şi Gonzalo, m-au împuternicit să dau această informaţie. O tristeţe atât de mare", a adăugat ea. Gabriel Garcia Marquez a fost "cel mai mare columbian", a scris pe Twitter preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos. "Un veac de singurătate şi tristeţe în faţa morţii celui mai mare columbian din toate timpurile. Solidaritate şi condoleanţe lui Gaba şi familiei. Uriaşii nu mor niciodată." Cartile lui GABRIEL GARCIA MARQUEZ pot fi cumparate, in Ploiesti, din librariile Diverta, Carturesti si Humanitas.