Un reportaj scris in 1937 ar putea da peste cap toata retorica ecologistilor care au blocat exploatarea aurului de la Rosia Montana. In reportaj se prezinta un peisaj deja poluat (retorica moderna spune ca poluarea au facut-o comunistii), de la zacamintele de sulf din zona. In plus, reportajul prezinta o comunitate prospera, care traieste binisor din exploatarea aurului, nu ca acum, cand somajul este cronic.

Pe drumul ce merge din Câmpeni la Zlatna, se desface la dreapta un urcus. La răspântie se află capătul liniei unor vagonete, ce vin de la depărtate mine de aur. Tot acolo e gara Roşia-Montana. Urcuşul inaintează. dea-lungul Văii Roşia-Montana, al cărei nume vine desigur de la culoarea terenului. Apa aceasta curge printr'un bolovăniş colorat, iar nisipul ei are culoarea galbenă a aurului. Valea poartă toate nuanţele de la galben la roşu, apa rostogoleşte pietriş de un galben deschis de lămâie, pietre portocalii, cu străluciri de aur, bolovanii sunt ruginiţi, unii arămii, alţii de un roşu sticlos, în fine nu există nuanţă de acest fel, pe care valea să n'o cunoască. Cum roşul predomină, i s'a zis Roşia Montana. Urcăm prin pădurile de un verde-negru, umed, dar pe o arşiţă dogorîtoare. Apa auriferă şi-a săpat albia prin conglomeratele de minereuri de aur, argint, aramă şi sulf şi nisipul din această vale este bogat în tot felul de metale.

De-aceea cea mai rudimentară extracţie, prin mijloacele cele mai primitive, reuşeşte totuşi să realizeze cantităţi relativ bune de aur. Am întâlnit astfel, atât pe valea cât şi pe Roşia-Montana, numeroşi spălători de aur, a căror ocupaţie constă din a pune nisip pe pânza unui fel de chaise-longue, a turna apoi apă deasupra şi a culege în cele din urmă firişoarele de aur rămase pe pânză. Nimic mai simplu. Apa spală nisipul şi-1 dă jos de pe pânză; aurul, care este mai greu rămâne pe ţesătură. Spălarea cu apă constă în separarea „sterpului", şi se face în albie sau în troacă. E un mijloc importat direct din Canada şi pe alocuri se numeşte „şaitrog'', probabil dela „scheiden" şi „tragen", a separa prin spălare. O întreagă populaţie de moţi se ocupă în aceste regiuni cu spălarea aurului, dar câştigul lor este foarte mic, deoarece trebue să muncească săptămâni întregi 1a acest triaj migălos, ca să obţină câteva grame de aur.

Un alt sistem de extracţie a aurului, utilizat pe Valea Roşia-Montana, îl formează steampurile. Steampul este un fel de moară pentru măcinat minereul, e aşadar un fel de concasor primitiv, format dintr'o roată de moară, ce se invârteşte prin căderea apei, şi care pune în mişcare o osie (arbore). Pe acest arbore se află nişte iesituri în formă de dinţi mari. In dreptul arborelui orizontal, aşezate în mod vertical, sunt un fel de scânduri grele, cari atunci când roata se invârteşte, dinţii arborelui le ri-dică in sus şi le lasă apoi să cadă pe minereul adus de apă, şi pe care îl sfărîmă astfel, ca nişte ciocane. Steampul are ceva din piuă şi moară la un loc. Sunt sute de steampuri pe valea Roşie şi ele dau acestei văi un aspect foarte pitoresc. Ca un sgomot de ciocănitoare, se aude în toată valea, când ele funcţionează. Fiecare locuitor işi are în curte steampul său, care-i macină aurul, ca şi când ar avea o râşniţă de măcinat grâu. Urcăm astfel vreo două ore prin pădure, şi steampurile se ţin lanţ. Pe alocuri sunt aglomerări de steampuri şi de căsuţe rudimentare, acoperite cu şindrilă, unde locuesc îngrijitorii acestor mori de aur.

In fine, după vre-o 7 km. de urcuş, am ajuns în satul Roşia-Montana, unde se termină această vale, scormonită şi măcinată în toate felurile, de căutâtorii de aur. Indată dăm de gura principală a minei statului, deasupra căreia scrie „Galeria Sfânta Cruce din Orlea". Pare o poartă de cavou, cu o cruce deasupra, dar dinăuntru iese un vagonet cu minereu. Nu ştiu câţi kilometri am mers pe sub pământ, prin aceste galerii, în fundul cărora se pot vedea urmele romanilor cari exploatau şi ei aurul, tot prin mijloacele de azi. Săpăturile lor par scobituri lăsate de o lingură uriaşă. Am înaintat astfel, spre Cetate şi Chirneg, am trecut pe lângă puţuri, în care oamenii intrau la mari adâncimi, numite Puţul Cetatea sau Puţul 81 Ţarina. In fine, am ieşit iară la lumină şi am luat-o la deal până la biserica ortodoxă, unde se află birourile unei mine particulare. De acolo, căţărîndu-ne dealungul unei conducte de apă, am urcat un deal urias, brăzdat de funiculare şi am dat de gura unei galerii foarte primitive, care exală un suflu rece şi se afundă în pământ. Un om de acolo ne spune că toate dealurile acestea sunt brăzdate pe dedesubt de galerii, ca un adevărat furnicar. Am văzut asadar în această plimbare pe Valea Roşia-Montana, cele trei principale feluri de extracţie a aurului: prin spălare, cu steampul, sau din mine. E interesant de notat că nimeni nu ştie pe aci ce inseamnă „mină", deoarece toţi numesc aceste galerii subterane: „baie". Se pare că locuitorii din părţile acestea, trăiesc mizerie ceva mai redusă decât a moţilor din regiunile neaurifere, pe care le-am vizitat până acum, împreună cu caravana de moţi ce plecau în lume.

articol susținut de Capsula Timpului