L-a văzut mort, la televizor, este convins că dictatura lui a luat sfirşit. Şi, totuşi, teama i-a rămas în suflet de pe vremea cînd fusese obligat să slujească în faimosul Palat al Primăverii, mereu ]nconjurat de de aparate ce auzeau şi înregistrau totul. Sînt ani buni de cînd a scăpat de „onoarea" de a-i hrăni pe. Ceauşeşti, dar umilintele îndurate îi trezesc şi acum ura şi revolta. Vorbeşte cu năduf despre aroganta şi meschinăria celor doi, completează portretele foştilor dictatori cu noi amănunte, inedite. In prezent este şeful unui renumit restaurant bucureştean.

- Aşadar, cum ai ajuns în Palatul Primăverii?

- Am terminat şcoala de bucatari ca şef de promotie, fiind repartizat la gospodăria de partid, sectorul „reprezentare". Din 1965 m-au făcut bucătarul lui Nicolae Ceauşescu. Ce m-a izbit, de la început, era modul in care Elena Ceauşescu îi trata pe toti cei care o serveau, inclusiv pe mine. Mi se adresa de parcă n-aş fi avut nume. Din „tâmpitule" nu m-a scos niciodată. Am răbdat, până într-o zi când şefu1 gospodăriei de partid a dat-o afară din serviciu pe sotia mea, gravidă în şase luni. Atunci mi-arn dat demisia şi m-am angajat la „Cina". Nu ştiam, firește, că de acolo nu se pleacă când vrei. Am inceput să fiu vizitat de fel de fel de suspuşi să mă „convingă" să mă intorc.

- Cum se desfăşura ziua de muncă?

- Incepea la 7 dimineata şi se termina la 11-12 noaptea. Primul lucru ridicam marfa de la sector. Sigilată cu plumb, introdusă în containere speciale, comandate in străinătate. Inconjurat de trei securişti, si şoferul avea grade, aduceam containerul in bueătărie.

- De unde proveneau alimentele familiei Ceauşescu?

- Erau surse speciale si exclusive. Cei doi nu mâncau carne de porc (conţinea colesterol!), ci numai de vită și de pasăre, plus peşte. Vitele eare furnizau carnea şi laptele erau îngrijite de securişti. Nutreţul era de eea mai bună calitate, controlat să nu conţină chimicale. De la aceeaşi fermă exelusivă ne venea zilnic bidonul cu lapte proaspăt, „E de la Florica sau de la Vioara?" se interesa Ceauşeseu, care tinea să ştie chiar şi numele vacii care a fost mulsă pentru el. La Băneasa a existat un abator, o fabrică de mezeluri şi una de produse lactate, precum şi o crescătorie de păsări ce produceau numai pentru familia Ceauşeseu. La Snagov aveau o seră în care se eultivau de toate. Iarna, de pe masa lor nu lipseau legumele proaspete, cireşele, căpşunile. Ceea ce mincau ei nu avea nimic comun cu „alimentatia stiintifică" hărăzită populatiei. Lui i se părea eă poporul mănâneă prea multă pâine.

- Cum găteați alimentele?

- Inainte de a intra in bucătărie mi se făcea un examen medical strict: temperatura, exudat faringian etc. In fine, eram lăsat la cratitelc mele. Dar nu singur, ci sub permanenta supraveghere a medicului personal al lui Ceausescu (mereu schimbat, pentru că nu avea incredere in medici) şi de asistenta dieteticiană. Cu ei întocmeam meniurile zilnice, asa fel încât o mâeare să nu se repete decat după trei săptămâni, să conţină proteine, vitamine și lipide în proportii optime. Si le prezentam la cină, celor doi, cu o zi înainte, să le aprobe. Dar observaţia era mereu aceasi şi venea din partea ei: „Tâmpitule, altceva mai ușor n-ai găsit?". Le pregăteam mâncăruri foarte fine, care nici măcar efortul de a le mesteca nu-l cereau. Carnea cea mai fragedă era tocată în prealabil. Cît au stat împreună cu progeniturile, trebuia să prepar mai multe meniuri, pentru că fiecare dorea altceva, Zoe fiind cea mai mofturoasă. Nici frigăruile din morun, nici muschiuletul de porc, nici șnițelul de vițet nu erau destul de bune pentru ea.

- Ca bucătar ce mîncai?

- Tăiam o bucată de o jumătate de kilogram din carne și făceam o ciorbă. Asta mâncam eu și dieteticiana. În rest, mâncam la cantină, cu tot personalul.

- Și ce prisosea de la masa lor?

- Pentru tot ce rămânea se făcea bon de retur la sector, unde erau puse în vânzare, la fel ca darurile comestibile venite din țară.

- Ți s-a oferit vreodată vreun baccis?

- Niciodată!

- Se spune că, de teama de a nu fi otrăvit, Ceauşescu işi lua cu el proviziile şi bucătarul peste tot, în ţară şi în străinătate. Aşa este ?

- Intr-adevăr, nu avea încredere în nimeni. Mă căra cu el peste tot. Dar mai mult decît cei patru pereţi ai bucătăriei n-am văzut nimic, pe unde am fost. Intr-un rînd, din cauza oboselii extreme, căci nu aveam nici o zi de odihnă, am făcut un infarct. Aşa cum mă găseam, cu viaţa în primejdie, m-a silit să merg cu el într-o călătorie în străinătate.

- Nu v-a trecut prin minte să puneti „ceva" în mâncare?

- Nu o dată. Dar supravegherea era strictă, zilnic se păstrau probe din fiecare fel, caz că vreunul din ei se îmbolnăveşte. Totuşi, a existat o ocazie, unică, eram cu el în ultima vizită pe care a făcut-o la New York. Unii dintre securiștii care-l însoţeau şi pe care-i umilea permanent ca şi pe mine, îl urau. Unul din ei a venit la mine şi m-a întrebat dacă pot să rabd o zi de foame. I-am răspuns afirmativ. „Atunci, mi-a zis el, astăzi nu te atingi de mâncare. Dacă pui mîna pe vreunul din vasele pregătite pentru Ceauşescu, te speli bine pe miini". Am înţeles şi am aşteptat cu emoţie. În acea zi nu s-a atins nici el de mâncare. I-o fi şoptit cineva ceva sau pentru că era foarte furios că, în loc de aplauzele la care se aştepta, a fost întâmpinat de o demonstraţie masivă de protest. Fapt e că încercarea de a scăpa de el nu a reuşit.

- Dar tu cum ai scăpat de Ceauşeşti?

- Cum s-ar spune „tot răul spre bine". M-am imbolnăvit. Din cauza statului în picioare, câte 16 ore pe zi, fără intrerupere, am făcut o coxartroză gravă. Incheietura şoldului şi o bună parte o osului fernural de la picior mi-au fost înlocuite cu tije de otel. Ca să nu mai vorbim de infarctul pe care-1 aveam la activ. Aşa, s-a indurat să-mi dea drumul.

- Din Palatul Primăverii ce ați mai văzut in 16 ani în afară de bucătărie şi sufragerie?

- Am intrat în fiecare seară și în dormitor. Ultima misiune a zilei mele de muncă era să-i aşez la căpătîi un termos cu lapte cald şi o sticlă cu apă rece. De multe ori, însă, cina se prelungea, el bea peste măsură vin, bere sau şampanie. Se imbăta in aşa hal că se uda şi nici vorbă să se dezbrace singur, Aveam de furcă cu el, era ca un butuc.

- V-a recompensat în vreun fel pentru serviciile aduse?

- În nici un fel. Când am împlinit 40 de ani, mi-au promis un costum cadou, dar nu l-am primit. Singurul act de generozitate era un cozonac de Anul Nou, pentru toti cei care-l serveau.

(interviu apărut in anii 90)

rubrică susținută de MECUM PORTO