Conducerea Spitalului Municipal Ploiesti anunță pe site restricționarea accesului aparținătorilor, pe fondul existenței unor cazuri de COVID-19 în unitatea medicală. Potrivit anunțului oficial, vizitele vor fi permise doar în intervale orare stabilite: de luni până vineri între orele 15:00 și 17:00, iar în weekend în două tranșe, 10:00–12:00 și 15:00–17:00.
Durata unei vizite va fi limitată la maximum 15 minute. În saloanele cu cel mult trei paturi este permis un singur vizitator per pacient, iar vizitele se vor desfășura pe rând. În cazul saloanelor cu 4–6 paturi, este permis un vizitator pentru fiecare pacient, însă pot fi vizitați simultan cel mult doi pacienți.
Măsura vine în contextul prevenirii răspândirii infecțiilor în interiorul spitalului și vizează protejarea pacienților și a personalului medical.
Singura problemă e că anunțul e pe site din aprilie 2023. O fi murit cine se ocupă de site-ul spitalului?


