myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Programul "Prima maşină" va avea în 2015 un plafon de garantare de 350 de milioane de lei, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Pentru a stabili nivelul plafonului de garantare pentru acest an, au fost luate în considerare solicitările venite din partea instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare eligibile participante în cadrul Programului. Menționăm că plafonul de garantare alocat pentru 2014 a fost de 50 milioane lei, în condițiile în care normele de aplicare ale acestui program (legislația secundară) au fost adoptate în luna decembrie a anului trecut. Actul normativ adoptat de Guvern prevede și posibilitatea altor finanţatori interesaţi de program să se înscrie până la data de 2 martie. Băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN) care nu au aplicat pentru Programul "Prima maşină" până la sfârşitul anului trecut, pot trimite până la 2 martie cererile de înscriere către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), împreună cu informaţii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate prin acest program şi valoarea estimată a garanţiilor care urmează a fi acordate. Decizia a fost luată în condițiile în care, urmare a faptului că legislaţia secundară a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2014. Astfel, potenţialii finanţatori nu au avut timp să analizeze legislaţia și să decidă înscrierea în Program în termenul menționat în Hotărârea Guvernului 1053/2014, anume în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a normelor, respectiv 08.12.2014 până la data de 24.12.2014. Până la acest termen, un număr de 10 finanţatori au transmis FNGCIMM și MFP cererile de înscriere în Program. Informații suplimentare: Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin Programul "Prima maşină" vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%. De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obțin venituri și care îndeplinesc și celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz. Alte condiţii sunt avansul de minimum 5% din preţul de achiziţie şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt, fără franșiză pentru daunele totale de avarii şi furt şi cu o franşiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parţiale de avarii şi furt. Obligaţia subzistă pe toată perioada de valabilitate a garanţiei. La aceste condiții se adaugă normele proprii fiecărei bănci, precum și condițiile specificate deja în OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare de criminalitate organizată, specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, pe relaţia România - Spania. 5 persoane au fost reţinute în România, iar 7 au fost arestate în Spania. La data de 9 februarie a.c., poliţişti din cadrul B.C.C.O. Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu participarea unei echipe operative formate din poliţişti spanioli şi un analist din cadrul EUROPOL, au efectuat 17 percheziţii în judeţul Prahova, la domiciliile membrilor unei grupări infracţionale cu preocupări pe linia de traficului de persoane, traficului de minori şi proxenetism. În urma percheziţiilor au fost conduse la audieri 20 de persoane. 5 persoane bănuite în cauză au fost reţinute. În urma cercetărilor efectuate în colaborare, de către autorităţile judiciare din România şi Spania, s-a stabilit faptul că, începând din anul 2011, membrii grupării ar fi racolat peste 20 de tinere, printre care minore, pe care le-ar fi transportat în Marea Britanie şi Spania, în scopul exploatării sexuale. Aici, tinerele ar fi fost determinate să practice prostituţia în folosul membrilor grupării infracţionale. În luna ianuarie a.c., poliţişti din cadrul B.C.C.O. Ploieşti şi procurorul de caz s-au deplasat în Spania, unde au efectuat percheziţii la locuinţele liderilor grupării infracţionale. În această cauză, au fost arestate 7 persoane. Ulterior, pe numele celor 7, Tribunalul Prahova a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Serviciul Roman de Informaţii. La acţiune au participat luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al I.P.J. Prahova şi jandarmi.

Siguranţa informaţională reprezintă un aspect important într-o lume în care în special Internetul mobil câştigă acum din ce în ce mai mult teren. Conform datelor Studiului naţional privind utilizarea Internetului în familie, aproximativ 45% dintre copii afirmă că au fost afectaţi emoţional sau jigniţi în ultimul an în spaţiul virtual, 22% dintre ei susţin că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual, 42% dintre aceştia spun că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conţinut explicit, 8% că li s-a cerut să vorbească despre acte sexuale şi 5% că li s-a solicitat o fotografie sau o înregistrare video în care să îşi arate părţile intime. Studiile practice arată că tinerii nu deţin competenţe digitale în mod firesc pentru a utiliza tehnologia în siguranţă şi eficient, iar aptitudinile dobândite în mod informal sunt susceptibile de a fi incomplete. Aceştia nu îşi pot construi abilitățile digitale fără sprijin prin instruire şi educaţie. ECDL ROMANIA încurajează utilizarea Internetului într-un mod pozitiv, prin oferirea instrumentelor şi competenţelor la standard internaţional, care să asigure folosirea responsabilă şi utilă a mediului online şi susţine promovarea Ghidului Şcolar pentru utilizarea în siguranţă a Internetului destinat cadrelor didactice şi adulţilor care doresc să lucreze cu copiii şi tinerii pe tematica utilizării fără riscuri şi cu eficienţă a Internetului. 

Citeste toate articolele din categoria Facebook Tips

Babylon Consult va asigura servicii de traducere scrisa si interpretariat de conferinta pentru Camera Deputatilor in peste 30 de limbi straine pe tot parcursul anului 2015. Babylon Consult - Traduceri si interpretariat va pune la dispozitie experienta de peste 20 ani in domeniul traducerilor scrise si a interpretariatului lingvistic de conferinta. - traducere de text din orice domeniu si in orice format digital (legalizare si apostilare); - interpretare simultana (la casca), interpretare consecutiva, interpretare tip whispering/chouchotage (la ureche), pentru conferinte , intalniri, delegatii (inclusiv insotire); - echipament tehnic pentru conferinte; - subtitrare ; Despre Babylon Consult Departamentul de traduceri si interpretariat al Babylon Consult este format dintr-o echipa de profesionisti, experti lingvisti internationali, structurati pe domenii specifice de activitate, printre care: tehnic, economic, informatic, juridic, lingvistic, medical, politic, umanist. 

Partidul Liberal Reformator vine în sprijinul mediului de afaceri din România cu două propuneri de modificare ale legislaţiei fiscale Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Cătălin Beciu, vicepreşedinte al PLR, a înaintat două propuneri privind modificarea Codului de Procedură Fiscală (OG 92/2003) şi a Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1338/2008 pentru aprobarea Procedurii privind îndrumarea şi asistenţa contribuabililor de către organele fiscale astfel: Articolul 13 din Codul de Procedură Fiscală prevede că „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege”. Propunerea de modificare a ordinului este: „Interpretarea reglementărilor fiscale se face în favoarea contribuabilului, cu respectarea voinţei legiuitorului aşa cum este exprimată în lege”. Această modificare vine în sprijinul contribuabilului, având în vedere că, în urma aplicării ei, acesta va beneficia de prevederile mai favorabile ale legislaţiei.

Vineri, 13 februarie a.c. ora 16.30, la Muzeul memorial „Paul Constantinescu” va avea loc o manifestare omagială prilejuită de aniversarea a 85 de ani de la nașterea eminentului om de știință muzicală, prof.univ.dr.Sebastian Barbu Bucur, muzicolog-bizantinolog, compozitor și dirijor, d.h.c. al Universității de Stat din Craiova și al Academiei de Muzică „Gh.Dima” din Cluj-Napoca, Cetățean de Onoare al comunei natale-Talea , jud. Prahova. Viața și opera ilustrului muzician vor fi evocate de : prof.dr. Al.I.Bădulescu, conf.univ.dr.Gheorghiță Nicolae-secretar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, prof. Leonida Brezeanu-dirijor și compozitor și prof.univ.dr. Miron Oprea-președintele Fundației Oamenilor de Știință Prahova. Vor fi audiate lucrări de referință înregistrate de prestigioasa formație de muzică psaltică „Psalmodia” și Corul Național de Cameră „Madrigal”, iar în partea finală, elevi de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” vor susține un recital vocal-instrumental. Moderator prof.dr.Al.I.Bădulescu

Samsung isi previne cumparatorii in politicile de confidentialitate ca trebuie sa aiba grija sa nu vorbeasca lucruri personale sensibile in fata unui televizor smart cu comenzi vocale. Asta fiindca cele spuse ar putea fi trimise catre o terta parte daca sistemul de recunoastere vocala este activat. Compania a fost criticata pe motiv ca isi spioneaza clientii, insa Samsung a venit cu o clarificare in care spune ca este total transparenta si oricand comenzile vocale pot fi dezactivate, iar utilizatorii pot vedea usor daca microfonul este pornit sau nu. In politicile de confidentialitate legate de televizoarele care se conecteaza la internet, Samsung isi pervine clientii. "Va aducem la cunostiinta faptul ca, daca veti rosti informatii personale sau sensibile, acestea s-ar putea numara printre datele colectate si transmise catre o terta parte prin aplicatia de recunoastere vocala". Aceasta terta parte este, se pare, compania Nuance care furnizeaza pentru Samsung tehnologia de recunoastere vocala prin care userii pot controla diverse functii ale TV-ului, inclusiv legate de browser sau de webcam.

1. Apple dezvolta atat hard-ul, cat si soft-ul, astfel ca cele doua componente esentiale sunt extrem de bine integrate, totul functionand cat mai usor. Aceasta integrare se regaseste in faptul ca Mac este un sistem usor de utilizat, aplicatiile pot fi usor sterse si sunt eliminate la maxim lucrurile care consuma inutil energie.

2. Sistemul de operare al Apple este celebru pentru siguranta, pentru faptul ca amenintarile informatice reprezinta un pericol estrem de mic. De ce Mac-urile sunt ferite de "valurile" de malware care au facut ravagii in randul computerelor cu Windows? Sunt doua motive: unul economic si unul tehnologic. Cel economic tine de faptul ca Mac-urile sunt mult mai rare decat PC-urile cu Windows, cota lor fiind de 6%. Pentru infractorii informatici castigurile sunt mult prea mici in raport cu efortul pe care trebuie sa-l depuna la Mac, astfel ca prefera sa atace Windows-ul care detine peste 90% din piata.

3. Motivul tehnic tine de modul in care e construit OS X care are Unix la baza si este, in termemi informatici "sandboxed" avand o serie de "usi blindate" care tin amenintarile la distanta, nepermitand-le sa intre in nucleul sistemului. Continuand comparatia cu o casa pe care spargatorii o "iau la ochi", Mac-ul este o casa cu sistem de alarma performant, in timp ce la Windows vorbim de una fara sistem de alarma. Datorita naturii designului sau, OS X face ca virusii pentru el sa fie greu de scris si sa se auto-propage foarte greu. Pentru Windows, crearea programelor mailitoase este mult mai usoara.

O directivă a Uniunii Europene, care intră în vigoare în data de 26 septembrie 2015, obligă doar vânzarea centralelor termice cu condensare. Acestea costa intre 4.500 de lei şi 7.000 de lei, în funcţie de dimensiunea locuinţei si permit o economie de până la 35 % la consumul gaz.De asemenea, se va introduce taxa pe coş, iar oamenii vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri de inox care să polueze sus şi nu în bucătăria celui de deasupra.

Le-ati vazut, folosite, tot timpul, daca mergeti la evenimentele muzicale de la Filarmonica, dar nu stiati ca permanent, cineva transpira de teama ca ar putea fi deteriorate. Filarmonica Ploiesti detine doua piane de concert, Steinway si Yamaha, a caror valoare se apropie de 350.000 euro. Cum riscul de a fi deteriorate este mare, daca vor fi folosite tot timpul, Filarmonica vrea sa cumpere o pianina, de 5.000 de euro, urmand ca pianele de concert sa fie folosite doar la ocazii speciale.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework