myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Duminică, 2 martie a.c., peste 240 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab” Ploieşti, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploieşti și F.C. Astra Giurgiu. Partida de fotbal va avea loc pe stadionul Ilie Oană din municipiul Ploieşti, începând cu ora 20.30. Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „Mediu” de risc. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive. Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine clubului F.C. Petrolul Ploieşti, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază. Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Reamintim că, potrivit Legii nr. 4 din 2008 privind prevenire şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu modificările şi completările din Legea nr. 10 din 06 ianuarie 2012, spectatorilor le este interzis: - să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator; - să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume bãuturi alcoolice în arena sportivă; - sã introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă; - să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen; - să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificatã a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă; - să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine; - să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc; - să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor; - să provoace sau să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive; - să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora; - sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã; - să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă; - să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator; - să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive; - să refuze părăsirea imediatã a arenei sportive, dacã măsura evacuării a fost dispusã de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine. În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite toate detaliile cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, iar organizatorul competiţiei a comunicat Jandarmeriei, următoarele date: - accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete, abonamente şi invitaţii. - partida va fi urmărită de aproximativ 12.000 de spectatori; Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion începând cu ora deschiderii porţilor de acces pentru a evita aglomerarea inutilă a acestora. Ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi în cea apropiată arenei sportive, precum şi menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti în cooperare cu celelalte forţe participante. Pe această cale Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab,, Ploieşti mulţumeşte anticipat spectatorilor pentru comportamentul adecvat, entuziast şi corect de care vor da dovadă şi le urează vizionare plăcută.

Fotograful Sorin Petculescu (www.syp.ro/photo) a imortalizat o demonstrație de baschet în scaun rulant, organizata în Parcul Tineretului din Ploiești. de sportivii echipei Motivation Prahova.

Mai jos, GALERIA FOTO.

Primarul Municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a semnat în aceasta dimineaţă contractul de execuţie lucrări pentru modernizarea linei de tramvai, în cadrul proiectului “Creşterea mobilităţii transportului public prin reabilitarea traseului tramvaiului 101 cu lucrări vizând calea de rulare, staţii cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilităţi, material rulant, elemente de semnalizare şi automatizare - etapa a II-a : str. Gheorghe Doja, de la intersecţia cu str. Candiano Popescu, până la Gara de Sud”. Câștigătorul licitației de atribuire a contractului de lucrări este Asocierea: SC DELTA ANTREPRIZĂ CONSTRUCŢII MONTAJ 93 SRL – SC MARTIN ROSE ROMANIA SRL – MARTIN ROSE MBH&CO.KG – ELEKTROLINE a.s., având un preț ofertat de 42.533.751,25 lei, fara TVA, durata de execuție fiind de 15 luni de la data semnării contractului. Sursa de finanţare: bugetul local al Municipiului Ploieşti şi asistenţa financiară nerambursabilă din cadrul Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Obiectul contractului de lucrări presupune realizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport public, aferentă liniei de tramvai 101, etapa a II-a, pe o lungime de 5,850 km cale simplă de rulare şi implică realizarea următoarelor măsuri: - refacerea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare a tramvaiului; - refacerea liniei aeriene de contact; - refacerea stâlpilor de susţinere a reţelei de contact; - amenajări ale amprizei de tramvai, inclusiv a staţiilor de tramvai; - amenajări legate de colectarea şi evacuarea apelor din precipitaţii şi a apelor de infiltraţie; - reabilitarea infrastructurii rutiere.

Incepand cu data de 13 martie 2014, conducerea Institutiei Prefectului Judetul Prahova este asigurata de doamna Rodica Paraschiv, numita in functia publica de prefect al judetului Prahova prin HG nr. 166 publicata in Monitorul Oficial nr. 182, Partea I.

 Între orele 12.00 și 15.00, polițiștii din Băicoi au executat o acțiune pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale pe raza de competență. Astfel, au fost controlate 9 societăți comerciale, legitimate 34 de persoane și au fost constatate 7 contravenții, pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de 5.000 lei. Exemple de infracțiuni rutiere:  conducere a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, ce nu are drept de circulaţie în România – două (Ploiești și Băicoi).

Adrian Mutu s-a suparat iar pe presa - VEZI FOTO. Motivul? www.click.ro scrie in ultimile editii ca jucatorul FC Petrolul are o amanta in Romania. Cristina Bădănoiu, despre care se spune ca a fost impresionata de Mutu cu o excursie la Paris şi cu un cadou cu diamante. Cristina face parte din high-life-ul bucureştean îi dă târcoale lui Adi Mutu, profitând de faptul că fotbalistul Petrolului este singur în România şi, se pare, separat de soţia sa, Consuelo, care a rămas cu cele două fete în Republica Dominicană. Cristina Bădănoiu este consilier la Senat si mai mereu în apropierea fotbalistului. Tot Click scrie ca în luna decembrie a anului trecut. Adi ar fi profitat din plin de vacanţă şi de faptul că familia îi era la mii de kilometri depărtare şi i-ar fi oferit Cristinei câteva zile de vis într-o destinaţie extrem de romantică: Paris. Şi ca „pachetul" să fie complet, atacantul ar mai fi făcut o investiţie de câteva mii de euro pentru brunetă: o brăţară cu diamante. 

V-ati intrebat vreodata cum de persoanele publice au mereu un zambet stralucitor? Sau cum unele miresici reusesc sa obtina acel alb imaculat al dintilor pentru cea mai importanta zi din viata lor? Secretul nu este igiena orala zilnica, ci albirea profesionala executata de medicul stomatolog. Office Dent, clinica stomatologica nou deschisa in cartierul Albert, aduce o noua premiera pe piata de profil din Ploiesti – tratamentul de albire ZOOM Advanced Power. Sistemul presupune aplicarea unui gel pe suprafata dintilor care este activat prin folosirea unei lampi ce emite energie luminoasa. Sistemul de albire ZOOM este un produs al companiei Discus Dental Inc., SUA si spre deosebire de alte procedee de albire a dintilor similare reprezinta cel mai performant sistem de acest fel, studiile stiintifice dovedind absenta totala a efectelor negative asupra smaltului dentar. Stilul de viata si inaintarea in varsta isi poate pune amprenta pe zambetul fiecaruia. Albirea dintilor si eliminarea petelor de pe smalt se pot realiza foarte rapid intr-o sedinta ce dureaza aproximativ 45 de minute si realizeaza o albire a acestora cu pana la 8 nuante. Avantajele acestui procedeu sunt durata scurta a tratamentului, rezultate imediate, o albire de durata obtinuta intr-un mod eficient si confortabil si nu in ultimul rand increderea intr-un sistem testat de profesionisti. Informatii suplimentare despre albirea cu lampa Zoom! puteti regasi pe site-ul www.officedent.ro  sau la telefon 0244 43 48 43.

In fiecare an, la inceputul sezonului cald, in România apar cazuri de infecţie cu virusul West Nile. In fiecare an au murit doi-trei oameni.

Cum se transmite la om

• Principala cale de infecţie a oamenilor este înţepătura de ţânţar. Virusul West Nile afectează în primul rând păsările, de altfel de la ele iau ţânţarii virusul. West Nile mai poate afecta cai, câini, pisici, lilieci, maimuţe, veveriţe, iepuri. Nu există dovezi cercetate stiinţific cum că o femeie gravidă sau fetusul ei ar fi expuşi unui risc crescut de infecţie sau deces. Dacă ai fost înţepat de un ţânţar care poartă virusul, primele simptome vor apărea într-o perioadă care variază de la 5 la 15 zile.

• În foarte puţine cazuri, virusul a fost transmis prin transfuzie sau de la mamă la copil, cazurile de acest tip fiind mai mult o excepţie.

• Nu se ia prin atingere. Virusul West Nile nu este transmisibil prin atingere sau sărut.

Simptomele virusului

• Simptome grave: aproximativ 1 din 150 de oameni infectaţi cu virusul West Nile dezvoltă simptome severe cum ar fi febră mare, dureri de cap, gât înţepenit, dezorientare, comă, tremurat, convulsii, stare de slăbiciune, vedere slabă, amorţeală a degetelor, paralizie. Aceste simptome pot dura câteva săptămâni şi efectele neurologice pot să fie permanente. În aceste cazuri urmează meningită, encefalită, sau moartea.

• Simptome uşoare. Aproximativ 20% din oamenii infectaţi au simptome precum febră mică, dureri de cap, senzaţie de vomă, pierderea apetitului, frisoane, diaree, transpiraţie în exces, slăbiciune, dureri articulare. Simptomele pot dura câteva zile.

• Niciun simptom: aproximativ 80% din oamenii infectaţi cu virusului West Nile nu au suferit nicio reacţie negativă

Cum se tratează

• Vaccin: nu există în acest moment un vaccin împotriva virusului.

• Nu există un tratament special în cazurile persoanelor infectate cu West Nile. În cazurile în care persoana are simptome foarte uşoare, ele vor dispărea cu uşurinţă. Este necesară spializarea doar în cazurile simptomelor mai grave. Rata mortalităţii

• În SUA rata mortalităţii a fost de 4,5% în 2009. Au fost 663 de cazuri raportate, dintre care 335 de encefalită sau meningită şi 30 de morţi. La 24 august 2010, în SUA erau fost 144 de cazuri, din care 4 mortale

• În Romania, rata mortalităţii a fost aproape de 10% la epidemia din 1996-1997. Au fost atunci aproape 500 de bolnavi

• În Israel, în 2000, rata mortalităţii a fost de 14%

Măsuri de protecţie - ce poate face oricine:

* să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi

* să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari

* să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă

* să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută. 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework