Câteva zeci de mașini au traversat Ploieștiul, în noaptea de 30-31 martie, în jurul miezului nopții, pentru a protesta altfel împotriva restricțiilor privind circulația de noapte (interzisă după ora 22.00). Mașinile au circulat în coloană, claxonând zgomotos, șoferii lor rămânând indiferenți la mașinile de poliție care le-au urmărit fără semnale acustice sau luminoase pornite.

Detalii - in video

Este imposibil să-ți dai seama câte și în ce proporție sunt reale puzderia de relatări din culisele comunismului românesc, făcute mai toate în presa din anii 90. Vă lăsm vouă opțiunea de a decide dacă relatarea care urmează ar putea fi reală.

"Un ziarist patrunde sub nume fals în celula în care era deţinut A.C., prieten al Ceauşestilor şi temut tortionar, acuzat de genocid dupa revolutie. In celula ticsită de băuturi şi tigări, A.C. incepe pină la urmă să-şi depene amintirile.

"- 0 să vă spui o-ntimplare adevarată cu tovarăşu Popescu, cu o gagică a dumnealui şi cu tovarăşa doctor-inginer-academician cacat Elena. Popescu ăsta era-nsurat... da' nu contează... la porcii ăştia nimic n-a contat. Cunoaste el o gagică tinerica, proaspătă de s-a dus vestea, el era prietenu' Ceauşeştilor, i-a scris mult timp discursurilr tovarăşului... Tovarăşa academician căcat a aflat că Popescu-al-el a luat-o pe de-aIăturea cu X tinerică!... Hopa! Piu-piu, pericol de gradul trei. Mă cheamă la ea şi-mi zice: ia vezi Aceule - eă dânsa aşa-mi zicea, ce-i cu Popescu ? Aflu că-si Inşeală nevasta cu una care şi tânără şi frumoasă!  Mare boală avea tovarăsa pă alea tinere şi frumoase! Şi eu ce trebe să fac, doarnnă ?, că din doamnă n-arn scos-o niciodată pe analfabeta Elena. Zice ea: "dumneata ştii cît ţincrn noi la moralitatea cornitetului central. Vezi, zice ea, cine-i aia, pune-i să o retina, undeva, unde se poa-te, şi fă-în aşa fel încit să văd şi eu ca să am o dovada clara că Popescu e curvar. Ai inţeles? Arn înţeles! Trebe să ştii că eu n-am fost numai "prietenu" de nezdruncinat al familiei analfabete, am fost şi buhalu' eomitetului central. Cu scula mea, Gică. Gică al-meu a jucat un rol foarte important în conducerea partidului comunist român! Aflând eu toate astea de la comandanta mea supremă. mă duc direct la Omăt,- subalternu' meu direct, Dumnezeu să-1 lerte şi-i zic: Omătule, - află cu cine trăieşte Popescu, aresteaz-o şi adu-o poimîine în... aveam trei case de-ntllniri numa' ale mele! După ' două zile, aia era acolo.. Buun. Garsoniera unde se afla gagica avea de toate: microfon, camere video de filmat ascunse, mă rog, tot ce trebe ca să se Imprime, să se filmeze din diferite unghiuri, şi să se prezinte ca docurnent pentru tovarăşa...

Intru eu în garsonieră şi văz o blondă tinerică. în jur de 20-25 de ani, speriată pînă peste cap. Săraca nu întelegea cum, ea, favorita lu' Popescu, e reţinută și adusă într-o încapere cu pat, baie, băuturi tigări, muzică, chestii...  Intru eu, mă vede fata... Acu' eu nu poci să precizez dacă mă cunoştea sau nu. Mai degrabă nu... fiindcă, cînd m-a văzut, mi-a spus clar: Vreau să vorbesc cu tovaraşul Popescu! E, ce sa spui, mă făcuse praf cu numele lui! Zic: Lasă-l fătuca pe tovarăşu Popescu, cu vrâjeala lui 1 Eu zic că e cazu° să te pregăteşti matale, nu de vorbit, ci de futut!  Ştiarn că se imprima şi se filmează tot... şi mai ştlam că tovarăsa făcea pă ea de plăcere când auzea ce porcăril îmi ieșeau pă gura. Aia a-ncremenit şi mi-a dat o replică de milioane: Cum adică să mă fut? Recuuosc că am rîs și l-am scos pe Gică: e-te, cu scula asta !... S-a lipit, repede de spatele patului, îngrozită. Păi bine, tovarăşa, am zis eu în timp ce mă apropiam de pat, matale nu ştiai că tovarăşul Popescu e însurat?  Ba ştiam, zice ea, strîngîndu-şi pulpele. Păi, dacă ştiai, de ce, tovară'şa, ai acceptat imoralitatea de a te chiţăi cu el?  Şi-auzi răspuns la ea: sa fiu a dracu' dacă mi-a tras-o! Doamne, ee-a mai rls tovarăşa la replica asta, când i-am pus caseta! P-atunci e şi mai grav, tovărăşico, am zis eu, pentru că 1-ai băgat pe tovarasu° Popescu în căcat fără să intre. N-am nici o vina, zicea ea, că ne-am plimbat prin parcuri şi am discutat!. Nici măcar nu m-a sărutat!... Eu nu sînt decît o studentă care s-a îndragostit de el Acu°, zic eu, tu nu te superi dacă o să te fut un pic. Nu, nici nu poate fi vorba de aşa ceva si după o pauză, îşi dă arama pe faţă. Ascultă, ştiu că de aici nu scap nefutută, dar nu aşa! Adică cum, puişor, zic eu. E prea mare pentru mine, zice ea. Şi completează. Cit ? Cît ce, curvetule?, că mă dumirisem că e curvă. Cît îmi dai  strigă ea la mine. Puişor, zic eu, ai de ales: ori cu mine pe gratis, orl cu ăi vreo şapte din spatele uşii... tot pă da'-n schirnb, poti să pleci liberă şi cu' conditia să nu-l mai vezi niciodată pe toyarăşul Popescu. E clar ? Clar, a zis ea, şi a început să se dezbrace. Ce să zic, arăta foarte bine, numa' că avea curu strîmt. Or, asta era semn că e strimtă, că nu-i pentru Gică-al-meu!... Şi ea şi-a dat seama, pentru că mi-a zis: n-ai vrea să rezolvam totul altfel?! Eşti prea mare pentru mine! In afară de durere n-o să simt nimic! Cum vrei tu, puişor... Gică-al-rneu era pregătit ca pentru defilare. Arn zis aşa, vezi, Doamne, la pereti: băgati, mă un prim-plan cu Gica-al meu, să rămâie in istorie ca Terente ! Si-al dra-cu', ăia cu imprimatu' şi filmatu' rni l-a prins pe Gică în prim-plan. Gagica lu' Popescu, de cînd aflase că sînt de acord şi cu altfel, se-mbrăcase, a dracu, intr-o clipită şi se proptise în cur, pă marginea patului în aştep-tare, adică cu gura deschisă. Recu-nosc că m-a terminat, repede — avea o mare esperienţa în domeniu dar când a fost Ia o adică, l-a scos pe Gică şi 1-a aplecat cu capu spre covor! Urît, foarte urît din partea ei.

Aş fi vrut s-o pedepsesc dar ştiam că tovarăşa nu vazuse pina atunci o scenă d-asta! Şi eram curios cum o să reactioneze. Aşa că i-am spus că e liberă chiar in seara aia m-am prezentat cu caseta la tovarăşa. Ii zic: tovarăşu Popescu e rezolvat.  Vreţi să vedeţi? Da, imediat, imediat! mi-a zis ea şi se proiectează caseta. Cand s-a ajuns la prim-planu' ăla cu Gică-al-meu, numa' ce-o auz: Nu-i adevărat! Asta e o chestie de plastic cumpărată din Occident, care merge la 220 de volti! Doamnă, zic, totu' e adevărat! E chestia mea cu care m-am născut .Nu te crez, nu te crez! Arată-mi-o ! Spune drept, ce-ai fi făcut In locu' meu?!... Cum să-ndrăzneşti să-i arati scula tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu? Trebe să fil nebun să faci aşa ceva! Mai ales că ştiai ca-ntr-o clipă te poate distruge, total. Incerc eu s-o fac să renunţe la hotărlre... Că hir, că mîr, că mi-e ruşine, că nu se face... Nimic... Era pornită rau... O văz că dă banda Inapol... că numai ea personal umbla la aparat... şi ajunge lar la prim-planu' cu Gică  şi pune stop pa sculă!... Hai, zice, scoate-o repede, să văz dacă e adevărat, dacă corespunde cu realitatea !... Corespunde, doamnă, zic eu, pă cuvântur meu că aşa e şi în realitate !... Ea, nu şi nu !.,, Că s-o scot. Imi zic că... fie ce-o fi, aşa mi-o fi mie -scris, să mor pentru că 1-arn arătat scula tovarăşei. Mă deschei la prohab. Gieă-al-meu, săracu, dormea tun, ca să zic aşa... nici vorba să arate ca pe ecran. N-o să mă credeţi, da' tovarăşa, cum a văzut-o a-nceput să tremure toată. O apucase, nene, o biţiială de muiere isterică, care nu mai văzuse aşa ceva în viaţa ei!... O văz şi nu crez cum sc lasă în genunchi în fata mea, în semi-intunericu' dln sala de prolecţie şi incepe să mi-o pipăie sa o apese cu deştele să-şi plimbe miinile pă ea, de la cap pînă la radacină, s-o tragă, s-o-ntinda, era roşie şi desfigurată!... Gică-aI meu de necrezut începe să să creasca să semene cu ăla dă pă ecran. Doamne o auz şoptind, cu ce minune ai înzestrat un dobitoc !... Eu inţepenisem cu capu-n jos,.. şi mă pomenesc că-i spui: Doamnă, dacă doriţi, puteti s-o folosiţi!... Măi fraţilor, in momentul ăla, parcă aş fi lovit-o cu leuea în creştetu' capului !... S-a ridicat brue, şi-a sters balele de la gură că aveaa bale de poftă şi mi-a zis, şuierInd: porcule, cum îți permiţi să stai deschelat la pantaloni în faţa mea? Fac şi eu pă prostu'şi zic: vă rog să mă lertaţi, nu mi-arn dat seama, şi repede, repede îl bag pe Gică-n pantaloni şi mă închei.  Ea, dă drumul la aparat şi-mi zice: hai să vedem mai departe ce i-ai făcut ăsteia! Cînd aia dă pă ecran a-nceput să mă lucreze, tovarăşa Elena imi zice cum, mă, Aceule, şi româncele noastre face chestii d-astea frantuzeşti? Da, doarnnă! Nu ştiaţi? Doanme, ce scârboşenie şi-nchide aparatu'... Altceva nu i-ai dat? Nu doamnă. Oribil. Şi altă data sa nu-mi mai arăţi scene d-astea şi nici altceva!, a subliniat, ea... Acu' te lert... Nu ştiu şi n-am vazut niznic, şi nici dumneata!.Și ăștia mă acuză de genocid Cum să le spun eu ce făceam în cadru' comitetulut politic executiv? Că nu făceam nimic... Onorată instanţă, eu aveam sarcina să-i arăt scula tovarăşei..."

rubrică susținută de MECUM PORTO

Mitingul anti-restrictii organziat de AUR la Ploiesti, in fata Palatului Administrativ, ar fi putut sa se termine deloc pasnic, daca participantii ar fi raspuns la provocarea unui individ care s-a dus glont in mijlocul oamenilor adunati si l-a apostrofat pe vorbitor cu un "du-te, bai, la munca!". Acesta insa a avut prezenta de spirit sa nu raspunda pe acelasi ton, i-a oprit pe participantii care se indreptau spre "curajos" si a spus ca "trebuie sa ne fie mila de acest om, caruia sclavia ii place".

Mitingul a adunat circa 100 de persoane si s-a desfasurat fara incidente, desi unul dintre vorbitori a facut afirmatii de genul:

1. "vor sa ne puna botnita cum puneau arendasii evrei taranilor la 1907"
2. "se doreste ca vaccinul sa fie obligatoriu"
3. "daca acceptam restrictiile o sa ajungem sa pupam mainile celor ce ne flageleaza"
4. "se va ajunge la testarea antivirus in anus"

Vezi pe Facebook o galerie foto de la eveniment (LINK)

La jumătatea anului 1912, in plină ascensiune a industriei cinematografice americane, se face simţită prima mare criză, care va cuprinde aproape toate cele peste 150 de companii existente la Hollywood. Falimentele, fuziunile şi abandonarea temporară a producţiei sunt evenimente la ordinea zilei, care zguduie industria filmului de la un capăt la celălalt al Statelor Unite. Hagi Andrei Munteanu a investit in compania "ESSANAY", mutată de la Chicago la Hollywood, mai mult de 8 milioane de dolari, iar producţia de filme a anului 1911 a adus societăţii un prejudiciu de peste 2 milioane dolari. Sesizănd supraoferta de filme mediocre ale pieţii Hollywood-ului, fiul său Carol, care intre timp a preluat conducerea afacerilor, a mutat din nou compania la Chicago şi apoi la Niles lăngă San Francisco, unde a turnat mai multe filme cu Charlie Chaplin şi Max Linder şi, după numai doi ani, reţeta  beneficiilor a fost excepţională: 20 milioane dolari! Pentru a evita recesiunea, vinde compania "Essanay", inclusiv drepturile de exploatare a 50 de săli de cinematograf pe Coasta de Est şi se reintoarce la Brentwood cu intenţia să investească masiv in companiile din Hollywood.

in 1915, Hagi Carol Munteanu, alias Carol Key, deţinea in exclusivitate studioul "BIOGRAPH" şi 14 la sută din acţiunile companiei "Famous Players", acţiuni care s-au ridicat la 23 la sută după construcţia unui alt studio la Pasadena. După căteva litigii patrimoniale cu prestigioasa companie "Universal City", care in epoca respectivă avea cel mai mare studio din lume, Carol Key pune la cale fuziunea dintre "Famous Players", "Biograph" şi "Lasky Feature Play", rezultând celebra firmă "Paramount", la care deţinea in 1915 un capital de 42 la sută şi exclusivitatea difuzării filmelor in America de Sud. Se căsătorise, in 1914, cu profesoara Maria Cacoveanu, fiica unor romăni din Boston emigraţi de la Cluj in 1897 şi la 18 octombrie 1915 a venit pe lume la Brentwood micuţul Robert, actualul miliardar californian. Deşi căsătoria se intemeiase pe o pătimaşă dragoste reciprocă, anii care au urmat naşterii lui Robert au fost o lungă agonie intre doi oameni care nu mai aveau nimic in comun. Cauza se datora, in mod sigur, acelei zile încărcate de parfumul trandafirilor de mai din anul 1916, cănd Carol a angajat pentru "Paramount" pe celebra Linda Arvidson, despărţită recent de soţul său, bogatul producător David Wark Griffith. Linda era in acel an prima artistă din istoria cinematografiei care primise suma record de 2 milioane dolari pentru rolul principal din filmul "Naşterea unei naţiuni", peliculă care a fost un adevărat triumf pentru producători. In 1917, Carol divorţează de Maria şi, in acelaşi an, se recăsătoreşte cu Linda Arvidson, fostă Griffith. Sase ani a durat căsnicia cu infidela, cheltuitoarea şi capricioasa Linda, perioadă care a insemnat pentru Carol o mare decepţie şi un mare declin financiar. Rămas numai cu un mic studio la "Pasadena" şi cu modeste afaceri la "Standard Oil Company", găseşte totuşi resurse morale să se reabiliteze afectiv şi financiar. in 1930, an de referinţă in cariera sa, figurează din nou printre cei mai importanţi oameni de afaceri din Hollywood, controlănd firmele "Metro-Goldwyn Mayer", "Paramount" şi "M.P.A.A." şi, totodată, deţine majoritatea acţiunilor la "Standard Oil". Pentru Robert, rămas in ingrijirea sa, a adus din ţară doi perceptori (soţ şi soţie) şi micuţul a beneficiat de la cea mai fragedă vărstă de pregătire umanistă in limba română, concomitent cu insuşirea limbilor franceză şi germană. Urmează liceul la Los Angeles şi, potrivit tradiţiei, studiază ingineria la Oxford, unde, după absolvire, in 1938, se căsătoreşte cu o frumoasă scandinavă, Greta, care ii fusese colegă de Universitate. Tinerii căsătoriţi, împreună cu Hagi Carol Munteanu, reeditează, in 1939, călătoria in România, pe care o făcuse in 1911 Andrei, Lina şi fiul său. Cum se prezentau emigranţii americani la intălnirea cu rudele din ţară, in acel an de graţie 1939? După despărţirea de Linda, in anul 1923, Carol nu se mai căsătoreşte, deşi incercase de câteva ori să revină la prima sa dragoste, Maria, mama lui Robert. La 59 de ani şi având o avere considerabilă, continua să-şi dezvolte afacerile, plasăndu-şi o parte din capital spre industria de armament, sesizănd norii de război care cuprindeau cerul Europei şi unde, nu peste mult timp, se va implica şi SUA.

Dorind pentru Robert şi Greta un dar de nuntâ deosebit, in 1938 a cumpărat la licitaţie un splendid bungalou, tot in Brentwood, pe Saltair Avenue, o vilă in stil victorian, cu piscină şi peluze englezeşti mărginite de palmieri şi sycomori şi cu faţada spre ocean. Situat intre vilele proprietate ale lui Gary Cooper şi Orson Wells, bungaloul cumpărat aparţinuse lui John Gilbert, dispărut tragic in 1934 şi de care Carol a fost legat printr-o strănsă prietenie de pe vremea când seducătorul interpret a turnat la "Paramount" versiunea americană a filmului "Contele de Monte Cristo".

Fosta doamnă Maria Munteanu se stabilise după divorţ la părinţii săi din Boston, iar după decesul acestora s-a retras la mănăstirea pariziană "Val-De-Grace", unde Robert a vizitat-o în câteva rânduri pe când era student in Anglia. Din păcate, in mai 1939, cănd s-a oprit la Paris să-şi revadă mama, aceasta, bolnavă de cancer, murise cu căteva zile in urmă, în singurătatea unei camere de spital. Pentru câlâtorii veniţi de peste ocean, surprizele dureroase incepute în Franta aveau să continue apoi la Bucureşti şi Ploieşti.

articol susținut de Capsula Timpului

Din satul Moruzanda Trebizondei, pe tronurile Tarilor Romane – asa s-ar putea rezuma istoria de citeva sute de ani a familiei fanariote Moruzi. Implicati deopotriva in afirmarea independentei Greciei, membrii ei au platit adesea cu viata curajul in fata sultanului. In România, Moruzestii s-au numarat in sec XIX printre cei mai de seama capitalisti. Oameni politici, crescatori de cai (au fost printre intemeietorii Jockey Club), medici, filantropi, militari – Moruzestii ramin o familie reprezentativa in istoria Romaniei, inruditi cu familiile Rosetti, Ipsilanti, Mavrocordat, Callimachi, de Roma.

Disparitia sotilor Bogdan şi Catherine Moruzi, considerati printre cei mai bogali oameni ai Ploieștiului, a fost pentru locuitori un subiect de mare senzatie acum o sută de ani. Prezentă agreabila în peisajul urbei, comunicativi, filantropi şi iubitori de copii şi animale, oameni de suflet şi de mare ajutor pentru săraci ori infirmi şi o mare mangaiere pentru bătrand oropsiti ai azilului Elena Doamna, Bogdan şi Catherine Moruzi se bucurau de o reală simpatie din partea celor care-i cunoşteau. Atacul banditesc din noaptea Anului Nou 1889, o încercare la limita pentru familia Moruzi şi caredin fericire, pentru ea, a depaşit-o cu bine - a făcut să crească şi mai mult cota de atentie şi simpatie pentru reuşita pereche cu tinută aristocratică. Acesta avea să fie şi motivul pentru care multi orăşeni la aflarea Intamplării din ziua de 21 mai 1891 s-au oferit şi au actionat alături de politie pentru a da de urma celor dispăruti. Pentru că cei doi au dispărut fără urmă.

Pentru toată lumea, inclusiv pentru locotenentul de politie parizian Edmond Labrache, trimis de Paul De Lescure, tatăl frumoasei Catherine, era clar că rapirea în scop de jaf se ascunde în spatele acestei misterioase dispariții. Speranta că victimele răpirii încă mai trăiesc era Intretinută de faptul nedescoperirii cadavrelor, imposibil de ascuns, dacă existau, într-un oraş în care totul se vedea şi totul se ştia.

Aparent făra nici o legătură cu acest caz care bulversase întreaga urbe, la cateva saptămâni după intamplare, un alt eveniment reținuse atentia: moartea "magistrului Sese", patronul dubios şi atat de controversat de la "Bolta Rece". Aşa cum avea să se afle imediat, moartea i se datorase unei infectii de la o rană din zona organelor genitale. Intre cele două evenimente, nimanui nu i-a venit inspiratia să facă o apropiere nici atunci cand fosta amantă a lui Sese, Atena, plecase din oraş cu omul de încredere al magistrului, spunand, într-o doară, că rana răposatului provenea de la o violenta muşcătura de caine. Afirmatia Atenei, cu talcul ei ascuns dacă ar fi fost verificata la vremea ei, s-ar fi profilat o nouă pistă de cercetări, iar întamplările care au urmat poate nu se mai produceau.

Aşadar, la numai trei zile de la plecarea din oraş a Atenei însoțită de concubin, este descoperit cadavrul acesteia, langa manăstirea Ghighiu: "Moarte prin injunghiere" vor declara autoritătile şi cazul este clasat. $i tot în acele zile doica, care se ocupase de copilul familiei Moruzi, lichidează angajamentul, lăsand să se inteleagă că se reIntoarce în Franta. Printr-o pură coincidenta, un bărbier din Ploieşti, obişnuit al casei Moruzi, care călătorea spre Călugăreni cu trenul de Bucureşti - Giurgiu, o întâlneşte pe doica Clotilde fără ca aceasta să-1 recunoască: Imbrăcata elegant, voioasă şi cu bagaje felurite. Clotilde, atunci în varstă de 24 ani, se bucura de compania afectuoasă a fostului concubin al Atenei.

In fiecare caz, însă, bănuielile politiştilor au fost neintemeiate şi ipotezele formulate au căzut una după alta. La sfarşit de noiembrie 1891, cand dosarul a fost rânduit în arhivele poliției, se ştia despre caz tot atat ca şi în prima zi: disparitia sotilor Moruzi şi ai cainelui Lord, lipsa seifului ce continea caseta cu valoroasele bijuterii. Șase luni au durat cercetările, timp în care se răscolise oraşul şi împrejurimile, în speranta cadavrelor. Zeci de persoane au fost interogate şi multe altele au fost incluse în lista presupuşilor făptuitori. Restul informatiilor cuprinse în dosar erau ori eronate şi incoerente, ori nefinalizate prin probe. Astfel stând situația, s-a trascortina peste enigmaticul eveniment din primavara anului 1891.

In îmelegere cu bătrămoi părinti ai locotenentului Bogdan Moruzi, bunicul Paul De Lescure il ia pe micul Daniel la Paris, pentru creşterea şi educare. In acelaşi an, ipoteticul orfan, care nu avea decăt opt luni, este înfiat de căpitanul Raoul De Lescure, fratele nefericitei Catherine şi fost coleg cu Bogdan Moruzi la celebra Academie Militară de la Saint-Cyr. Patru ani cat au mai trăit părintii locotenentului Moruzi, legăturile acestora cu familia Lescure aufost de natură epistolară şi s-au rezumat la cateva scrisori şi la o fotografie (infătişandu-l pe Daniel), expediate de Raoul din Paris şi din însorita Coastă de Azur. Prin trecerea în etemitate a bătranului Moruzi s-a întrerupt orice contact sau legătură cu restul rudelor lui Daniel din Ploieşti.

Fire cu inclinatii pentru invătătură şi, in acelaşi timp bine educat de aristocratia familiei Lescure, Daniel urmează cu rezultate notabile cursul primar la şcoala Sfântul Toma d Aquine (unde îl are coleg pe Charles De Gaulle, viitorul preşedinte al Frantei) şi Liceul Saint-Michel, unde aprofumdează studii clasice de latină şi greacă, alături de engleză şi ştlintele exacte (matematica şi fizica), în care excelează. În septembrie 1910, el intră la Politehnică, dedicandu-se cu pasiune şi entuziasm proaspetei discipline care era aeronautica. Dupa absolvire, este atras de superdotatele, pentru acele vremuri, laboratoare americane de profil, unde lucrează doi ani şi apoi se stabileşte pentru aproape patru ani la un mare centru de cercetări aeronautice din Anglia, unde îl va cunoaşte şi va colabora cu celebrul nostru compatriot, Henri Coandă. Intr-un interviu publicat în 1968 în revista "Magazin", savantul Coandă va aminti în evocarea anilor tinereții sale de Daniel Lescure ca de omul de carel-a legat o prietenie adevărata.  Incredibila şi enigmatica poveste, începută în 1891 la Ploieşti şi derulată apoi pe malurile Senei poate nu ar fi avut nimic captivant şi s-ar fi pierdut în desuetitudine, dacă într-o împrejurare a anului 1931 un eveniment nescontat n-ar fi adus "sarea" şi suspansul "a la Agatha Christie", purtandu-ne din nou printenebrele " afaceri" din secolul trecut, şi al cărui final palpitant se scrie în misteriosul pantec al oraşului nostru.

(va urma)

rticol susținut de Capsula Timpului

Anii 90. Rețineți anul, pentru că vorbim despre ceva petrecut după Revoluție. La Maternitatea Ploiești funcționează un soi de Muzeu al Ororilor, ceva ce încalcă toate normele universale privind demnitatea umană. O demonstrează un reportaj de presă apărut în ziarul local Cheia Succesului, din 1994. Textul care însoțește imaginile ne scutește de orice alte comentarii:

"Ceea ce vedeţi sunt realităţi crude, surprinse pe pelicula aparatului de fotografiat, cu numai câteva zile în urmă, la Maternitatea din Ploieşti: copil nou-născut f[ră ochi, gură, nas, dar cu un com în fnmte (foto 1); doi gemeni malformaţi (foto 2); un altul fără un picior și restul aşa cum se vede (foto 3); şi un alt monstru pe care ne abţinem să-l mai descriem. Cauzele apariției unor asemenea copii, mulţi dintre ei poate, sunt multiple. Specialiştii cu care am discutat susţin că sunt victime ale Cemobâlului, accidentul nuclear de acum 9 ani având un "cuvânt" de spus vreo 20 de ani de acum înainte. Fireşte, o bună parte din vină aparţine şi mamelor care tratează cu uşurinţă primele trei luni de sarcină, atunci când fătul prinde contur.

Se menţionează, astfel, factorii infecţioşi: gripa, rubeola, hepatita; factorii toxici: alcoolul, antibioticele (mai ales tetraciclina); manevrele manuale şi, nu în ultimul rând, intervenţiile empirice făcute în vederea îmlăturării sarcinii; factorii ereditari.

Majoritatea acestor copii nu au viaţă lungă, doar câteva zile, cazurile lor fiind incompatibiie cu viaţa. Fie ca acest îngrozitor fotoreportaj pe care cu greu ne-am hotărât să-l dăm să reprezinte un avertisment pentru mame. Pentru că dacă de Cemobâl nu putem încă scăpa, ceilalţi factori de risc sunt la dispoziţia dumneavoastră, stimate doamne".

Dincolo de bunele intenții ale jurnaliștilor, rămân totuși două întrebări: Muzeul Ororilor de la Maternitatea Ploiești mai există? Mai are cineva de acolo, prin dulap, borcane cu "monștri"? Le mai face cineva poze, așa, ca subiect de divertisment oribil? Cine a fost responsabil de această mizerabilă atitudine față de niște copii care nu au ales cum să se nască?

(vom reveni)

rticol susținut de Capsula Timpului

"Ceaușescu se joacă cu focul" este un proiect de artă vizuală tip Youtube Shorts pe care îl puteți susține abonându-vă la acest canal video. Prin acest proiect vrem să-l facem cunoscut celor tineri pe fostul dictator român Nicolae Ceaușescu așa cum l-au văzut părinții și bunicii lor prin intermediul propagandei. Prin acest proiect spunem: Ceaușescu și Comunismul au dispărut, acum este timpul să mergem mai departe.

"Ceausescu playing with fire" is a visual art project type Youtube Shorts that you can support by subscribing to this channel, here. Through this project we want to present for the young people the former Romanian dictator Nicolae Ceaușescu as their parents and grandparents saw him through propaganda. Through this project we say: Ceausescu and Communism have disappeared, now is the time for romanians to move on. Sharing this is much appreciated.

articol susținut de Capsula Timpului

Anii 70. Presa locală scrie periodic despre apariția OZN-urilor deasupra Ploieștiului. O astfel de relatare publicăm în continuare, cu mențiunea că toate persoanele citate în articol sunt reale, au existat, unele dintre ele încă mai trăiesc. De fapt, una din persoanele mentionate in articol este fostul director al RASP Ploiesti. 

--------------

OZN-uri deasupra Ploiestiului

Din bogatul dosar OZN sosit la redacţie (celor mai mulţi corespondenţi li se răspunde personal), am desprins un interesant material, pe care-l publicăm fragmentar, despre observaţiile efectuate de câţiva locuitori ai Ploieştiului. Autorul, profesorul CRISTIAN BĂLAN, merită felicitări atît pentru osteneala pe care şi-a dat-o, cât şi pentru modul eficient în care a condus discuţiile. Este încă o dovadă că fenomenul OZN poate fi abordat cu o pasiune lucidă, care nu exclude obiectivitatea.

Recent am avut din nou ocazia să stau de vorbă, la Ploieşti, cu cIţiva martori ai fenomenului OZN, oameni fără idei preconcepute, cu pregătire tehnică superioară, ceea ce ar subscrie în favoarea exactităţii informaţillor care mă interesau. Primul interlocutor mi-a fost inginerul electronist Adrian Brinzei, specialist în automatică, şeful atelierului de automatizare de la I.P.I.P. Ploieşti. Domnia-sa a binevoit să-mi relateze despre reperarea unui OZN lîngă Iaşi:

„Era In ziua de 16 sau 17 august a.c., pe la orele 20. Mă aflam la volanul automobilului meu, pe o pantă în apropiere de un pod, nu departe de fabrica „Tesătura". In dreapta mea se afla soţia, iar în spate băleţelul nostru, Radu, elev in clasa a II-a.

— Cum era cerul în seara aceea?

- Era înnorat, iar norii pluteau de la dreapta spre stînga, în sensul mersului maşinii. La un moment dat, zăresc prin parhriz, cam la 20--30 m deasupra unei păduri aflate la cca 5 km Inaintea noastră, un corp mare, luminos, cu contururi clare, de formă aproximativ tronconică, ale cărui baze, îndeosebi cea superioară, răspîndeau o lumină cu mult mai intensă decît restul oblectului. Imediat am tras maşina pe dreapta, oprind motorul. Eu şi copilul am ieşit afară ca să-l vedem. Nu se auzea nici un sunet.

— Ce culoare avea corpul ?

— Strălucitoare spre alb dar, cum v-am spus, bazele erau mai luminoase. Am văzut cu toţii, destul de bine, cum cobora lin, pe verticală, probabil în pădure sau în spatele ei. Pentru cîteva clipe, a fost acoperit de norii care alergau destul de repede prin dreptul lui.

- Nu cumva era vreun avion, vreun elicopter sau vreo rachetă de semnalizare?

— In nici un caz.

- Cam la ce dimensiuni l-aţi apreciat?

— De la distanţa la care ne aflam noi, i-am dat vreo 10 m diametru.

— Avea jet la baze?

- Nu. După ce s-a lăsat pe pămInt, nu l-am mai văzut.

Ing. Larisa Brinzei: Avea mărirnea de formatul A4, cum spunem noi în limbaj tehnic. (...) Mai tarziu s-a înseninat şi a răsărit Luna. Deci Luna nu putuse fi, deoarece obiectul cobora".

Un caz foarte asemănător ni l-a descris tovarăşul Miron Oprea, profesor de matematică la Institutul de petrol şi gaze, preşedinte al Societăţii de ştiinţe matematice, filiala Prahova

— In seara de 15 septembrie a.c., pe la orele 22, veneam cu maşina acasă dinspre Văleni spre Ploieşti. Eram cu soţia şi cu doi nepoti: unul în clasa a V-a, celălalt într-a VII-a. Imediat ce a trecut bariera de la Blejoi soţia a văzut în direcţia sud-est, deci înaintea şoselei, o puternică lumină care cobora Incet, parcă pe latura estică a Rafinăriei „Vega". Pentru a nu-mi distrage atenţia în timpul condusului, mi-a arătat-o cîteva clipe mai tîrziu. Părea situată la cca 100 metri altitudine. Cu cît ne apropiam de rafinărie, cu atît părea mai distinctă. Cerul era instelat. Timp de 40 de secunde, am avut impresia că obiectul luminos stă pe loc, la 7-800 de metri inaintea noastră. El însă cobora foarte, foarte lin. Când am ajuns aproximativ în dreptul Rafinăriei, obiectul coborîse şi nu l-am mai putut vedea. Poate se lăsase pe cîmpul dinspre Ploieştiori, aflat lîngă rafinărie.

— Ce amănunte aţi mai observat?

— Avea forma cilindrică, cu un inel strălucitor la baza inferioară. Inălţimea „cilindrului" era de 2-3 m, iar diametrul bazei tot de vreo 3 m. Iradia o puternică lumină albăstruie."

In aceeaşi seară, la aceeaşi oră, acelaşi obiect zburător neidentificat a

fost observat şi de tovarăşa Amalia Negroiu din Ploieşti, str. Prahovei nr. (...), care l-a văzut din „spate", fiindcă dînsâ venea de la serviciu dinspre centrul oraşului spre periferie. Singura nepotrivire rămîne asupra culorii obiectului:

- Era ca un pepenaş micuţ de culoare roşiatică şi cădea lin spre Rafinăria „Vega", într-o direcţie oblică, de la stînga spre dreapta... Pînă acolo cred că erau 2-3 kilometri.

Mai recent, la 21 septembrie a.c., tovarăşul Nicolae Rădulescu, inginer şef la I.P.I.P. Ploieşti, a văzut un OZN luminos:

— De la fereastra apartamentului meu arn posibilitatea să observ o mare porţiune de cer. In ziua aceea, la orele 19.29, tocmai îmi potriveam ceasul uitîndu-mă la televizor. Deodată am zărit un corp care a apărut hrusc, avînd o formă mai mult discoidală decît sferică şi o culoare roz-pală. Conturul lui nu era prea clar. Marginile păreau voalate, învăluite într-o masă gazoasă, fierbinte. Obiectul zburător venea fără zgomot, dinspre sud spre nord, cu o viteză mai mare decît a avioanelor cu reacţie. Iniţial, am crezut că-i vorba de un meteorit.

- Nu fusese oare vreun satelit intrat în straturile dense ale atmosferei, vreun satelit în dezagregare?

— Am văzut foarte mulţi sateliţi. Faţă de aceştia, ca şi faţă de cele mai luminoase stele, avea diametrul de vreo zece ori mai mare, iar sateliţii in cădere ştiu că ard, lăsind o dîră, pe cînd OZN-ul observat de mine nu lăsa nici o urmă. In plus, avea un mers oarecum tremurat, punctat. L-am zărit bine timp de circa şapte-opt secunde, după care a trecut peste bloc.

— Aţi mai chemat pe cineva?

— Da, am chemat imediat soţia şi copilul care se aflau în bucătărie. Cînd au venit, obiectul trecuse... Băiatul meu s-a apucat să stea la pîndă în dreptul ferestrei şi deodată îl aud strigInd: „Tăticule, uite-l c-a venit înapoi!". Intr-adevăr, acelaşi obiect reapăru, de data asta făcînd drumul în sens invers. Timp de 4-5 secunde s-a înscris într-o curbă de 90° după care a dispărut în dreptul aeroportului Strejnic.

articol susținut de Capsula Timpului

Sub titlul "Activităţi de masă pentru copii şi tineret în plină iarnă la bazinele de inot ploieştene", ziarul comunist Scânteia relata in 1973 despre deschiderea bazinului Vega din Ploiești. Sute de copii învățau aici să înoate, făcând orele de sport in apă, nu pe terenul de sport, fără ca părinții să chelstuiască vreun leu. Astăzi, când la bazinul Vega nu se poate înota decât pentru 10 lei ora, iar cursurile de înot costă mult mai mult, lectura acestui articol din 1973 poate părea interesantă.

---------------

"In toamnă consemnam la această rubrică faptul că în România s-a construit şi s-a dat in folosinţă 1ncă un bazin de Inot acoperit destinat şcolarilor de vîrstă mică. Zilele acestea, când termometrul arată citeva grade sub zero, arn poposit la centrul de înot al oraşului petrolist. Deşi era o oră tnatinală, şi în bazinul mare şi în cel nou, ceva mai mic, am găsit o activitate intensă. Zeci de copii de vîrstă preşcolară de la grădinitele 28 şi 49 şi elevi de la Şcoala generală nr. 25 din cartierul de nord al municipiului, sub supravegherea atentă a profesorilor şi instructorilor, inotau sau invăţau să inoate. Aici, la fata locului, ne-am reîntîlnit cu plăcere cu soţii Anca și Mihai Mitrofan, care, cu ani în urmă, puneau bazele unei pepiniere in ramură la Ploieşti.

- Atunci, la început, dacă ne amintim bine aveati in pregătire 30 de copii de virstă şcolară. Acum câti sint ?

- Acum, ne răspunde zimbind antrenorul coordonator Mihai Mitrofan, sint peste 500 de copii care practică consecvent natatia. Ploiestiul, datorită unei activitati tenace, a devenit un centru de pregătire sportivă In această ramură. Şi ne bucurăm cu atit mai mult cu cit dintre copiii ploieşteni s-au distins citeva veritabile talente pentru sportul de performantă, care deja au in palmaresul lor medalii şi titluri ciştigate la concursuri nationale şi internaţionale. Aş da numai cîteva nume: Irinel şi Cătălina Pănulescu, Flavius Vişan. Cornelia Hoţescu, Valeria Vlăsceanu, Dragoş Aldea.

- Vorbiţi-ne despre preocuparea pentru a determina cît mai multi copii de vîrstă preşcolară şi elevi de la clasele mici să inveţe şi să practice inotul, acest sport complex de sănătate Si vigoare.

- Clubul „Petrolul" din localitate are meritul de a fi asigurat baza materială. Cu sprijinul organelor lo-cale, s-a construit, după cum ştiti, bazinul mare acoperit. S-a dus apoi o muncă de atragere a părinţilor, de a-i convinge in primul rind pe ei de frumuseţea şi calităţile natatlei. Foarte mult am fost sprijiniţi noi, instructorii, de unele cadre didactice. Mai ales in ultima vreme am simţit ajutorul invăţătoarelor Maria Anghel, Ecaterina Savu, Aurora Munteanu, Maria Chiribeş de la clasele I ale Şcolii nr. 25. Astfel, incetul cu încetul, am ajuns ca bazinele noastre să devină neincăpătoare Numai la centrul de iniţiere, cei trei instructori au zilnic, in afară de şcolari, circa 150 de copii între 4 şi 6 ani, care vin aici Insoţiţi de părinţii lor. Aceştia sunt tare bucuroşi văzind cit de bine se simt copiii in bazin şi cât de frumos se dezvoltă. Acum, nouă clase, de la clasa I la a IV-a, comasate la şcoala generală amintită mai sus, au Inceput să practice inotul de la deschiderea cursurilor. Orele de edueaţie fizică se fac în incinta bazinelor. Sunt create aici condiţii bune pentru cei 280 de elevi care, timp de patru ore săptămînal, îşi petrec timpul în sala de gimnastică, la diferite aparate, şi în bazinul de Inot. Cu ei se află profesori de educaţie fizică (cu specialitatea natatie), precum şi învătătoarele. De grupul in care intră copiii selecţionaţi pentru performanţă se ocupă instructorii veterani: soţii Mitrofan şi Toma Miritescu. Ce dovedesc aceste citeva luni de experiment? Aflăm chiar din recenta plenară a consiliului judetean de educatie fizică şi sport că încă de pe acum rezultatele sint deosebit de promiţătoare. S-a dovedit prin teste că elevii înotători sint vigurosi, iar in clasă gîndirea lor este vioaie, rapidă. Din consfătuirile cu părintii a reieşit, de asemenea, faptul că micii iubitori ai natatiei au căpătat trăsături mai dezinvolte, mai multă indrăzneală şi optimism.

La plecarea din mijlocul micilor şi gălăgioşilor inotători de la grădiniţă l-am intrebat pe Mihai Mitrofan dacă are si vreo doieantă. „Da" a răspuns el, aş dori ca organizatia de pionieri municipală şi cea judeteană să fie mai aproape de activitatea noastră, să ne sprijine prin insuflarea la copii, si prin ei şi la părinti, a dragostei fată de această ramură sportivă natatia". (Constantin CAPRARU, corespondentul „Scinteia" la Ploiesti)".

articol susținut de Capsula Timpului