Vitolfilii sunt cei ce colecționează etichete de trabucuri, chestii ce pot fi extrem de valoroase câteodată. Cea mai scumpă etichetă de trabuc vândută vreodată și-a schimbat proprietarul pentru 150.000 de dolari.Vezi VIDEO pentru a afla mai multe.

articol susținut de Capsula Timpului

Zimbria a pregatit, pentru aceste sarbatori pascale, produsele care au consacrat-o dar si specialitati noi, ca drobul de miel si drobul de curcan, cozonac, pasca, piept nobil de rață, brânză de Covurlui, porc de Mangaliță. Pentru că stocurile sunt limitate, trebuie sa stii ceva despre modul in care le poti comanda. Astfel, datorită volumului ridicat de comenzi din această perioadă și pentru a vă livra bunătățile de Sărbători proaspete, Zimbria vă roagă să comandați în avans produsele dorite pentru Paște.Pentru București și Galați - data limită este 31.04.2021. Pentru restul țării - data limită este 27.04.2021. Livrările se vor face astfel: București și Galați - ultima zi de livrare va fi 1 mai 2021. Pentru restul țării - ultima zi de livrare va fi 28.04.2021. Clientii sunt rugati sa specifice în campul NOTE COMANDĂ" (la completarea formularului cu datele de livrare) data la care vor să primească sau să ridice comanda
Detalii pe zimbria.ro

Afacerea Zimbria s-a născut în 2005 atunci când Maria și Marius Verdeși, cu afaceri în cultura mare de producție vegetală ci și în creșterea animalelor, au decis să ajungă cu produsele lor la clienți. 15 ani mai târziu, Zimbria a devenit o rețea de șase magazine în Galați, Constanta și Bucureșt, plus magazinul online, iar zeci de mii de români se bucură de gustul produselor Zimbria, unele făcute după rețete vechi de zeci de ani, transmise din generație în generație în familiile celor doi, altele inventate și brevetate de ei. Cum Maria Verdeși este motorul afacerii, ocupându-se de producție, contabilitate, vânzări, logistică, resurse umane și  relații cu clienții, i-am solicitat un interviu: 

A trecut un an de la debutul pandemiei. Cum v-ați adaptat la noua realitate, la restricții, la lockdown?

Vă dați seama că a fost un șoc și pentru noi: azi erau mall-urile pline cu oameni care ne treceau pragul magazinului și în următorul moment totul era pustiu, iar noi eram puși în fața unui scenariu complet nou. A trebuit să ne adaptăm, în primul rând, la normele impuse de autorități. Apoi am studiat ce fac companii similare, în alte țări, și am mai implementat o serie de proceduri menite să ne proteze clienții, angajați și produsele. Apoi ne-am orientat eforturile spre e-commerce.

Nu vă întreb dacă a fost grea această perioadă, pentru că a fost, sigur, grea pentru toți. Vrem să știm ce vi s-a părut cel mai greu?

Cel mai greu a fost să gestionăm relația cu oamenii. Am avut toate problemele posibile, de la fluctuații în vânzări până la probleme  cu transportul marfii, al comenzilor dar cea mai grea provocare a fost că trebuia să fim și psihologi pentru clienții, angajații și partenerii noștri. Și noi eram speriați dar am încercat să ne plasăm ca o stâncă în toată această furtună în care ne-a aruncat pandemia. Să fim un sprijin de neclintit pentru oricine apelează la noi. Așa am reușit să menținem și să consolidăm echipa și să ne creștem numărul de clienți.

link util: Zimbria - Specialități din Carne

Unde credeți că va fi Zimbria când va trece furtuna Covid-19?

Este clar că lumea s-a schimbat și modul în care brandurile și companiile acționează trebuie să se schimbe odată cu această perioadă. Ne-am schimbat și noi. Suntem mai informați decât înainte, analizam feed-back-urile primite cu mai multă atenție, îmbunătățim din mers tot ceea ce se poate îmbunătăți, nu mai așteptăm anumite momente ca să facem schimbări. Inovăm permanent. Zimbria a fost și va rămâne un brand quality și am decis să nu ne micșorăm pentru a conserva profiturile anterioare, ci dimpotrivă, o să ne extindem cu magazinele în toată țara și chiar peste hotare. Veți tot auzi de Zimbria.

Cum v-au schimbat condițiile actuale de piață modul de a conduce compania?

Cred că, în primul rând, vorbim de obiective. S-au dus vremurile în care firmele se gândeau doar la profit și mai puțin la produse. O dată cu dezvoltarea comerțului online și cu modul în care poți interacționa cu brandurile prin intermediul platformelor de social media, vedem un nou început în comerț. Este o nouă epocă - clienții sunt atenți atât la calitate, cât și la modul în care interacționezi și ai grijă de ei; sau la alte detalii care până acum păreau neînsemnate: dacă poluezi, dacă îți plătești taxele. Deci vor produse bune, healthy și vor să se asigure că le produci fără să afectezi mediul înconjurător. De aceea, cred că firmele care vor rămâne în picioare vor fi cele care vor investi permanent în sustenabilitate. Calitatea produselor manufacturate Zimbria vine chiar din această filozofie, care include respect față de persoanele care depun zilnic eforturi pentru obținerea unui produs perfect și față de cele care-l cumpără.

link util: Zimbria - Specialități din Brânză

Ce produse noi vă gândiți să adaugați în portofoliul Zimbria?

Noi mergem în această direcție pe două căi: pe de o parte, îmbunătățim permanent portofoliul actual de produse, iar pe de cealaltă, inovăm și experimentăm rețete noi. Știm exact care din produsele noastre sunt potrivite anumitor segmente de piață și anumitor tipuri de oameni. De exemplu, eu, fiind mamă a trei copii minunați, m-am gândit întotdeauna la alimente bune pentru cei mici și la ce mi-ar plăcea mie să găsesc în magazine pentru ei. Așadar, am dezvoltat segmentul HCFK (Healthy & Clean Food for Kids), și mă ocup personal de acest lucru astfel încât toate mămicile care ne trec pragul să simtă că au fost înțelese. Aici vorbim de gama de produse din carne de curcan (cremwursti de curcan, salam de curcan, piept de curcan) fără aditivi și 100% naturale și sănătoase. Un alt segment vizat sunt cei vor să slăbească sau să își crească masa musculară fără să renunțe la produsele naturale, venite direct de la fermă. Pentru ei, avem produse Zimbria cu un conținut foarte mare de proteine și un nivel foarte scăzut de grăsimi, cum ar fi urda sau carnea de curcan.

Ce planuri de viitor aveți pentru brandul Zimbria?

Viața m-a învățat că viitorul stă în mâinile tale, în puterea ta de muncă, în disciplina și seriozitatea cu care acționezi spre îndeplinirea scopului pe care îl ai. În cazul nostru, plănuim să ducem Zimbria în cât mai multe locuri fie prin platformele clasice – alimentarele și supermarket-urile, fie prin online și toate canalele disponibile în acest sens. Totodată vizăm câteva locații noi pentru a deschide o serie de magazine. Unul este deja în dezvoltare și foarte curând îl veți putea vizita: este vorba de un Concept Store Zimbria, situat la adresa Erou Iancu Nicolae 58, zona Pipera.Ca urmare a prezenței internaționale făcute la evenimente internaționale de profil precum SIAL Paris, ANUGA Koln, GulFood Dubai, unde ne-am dus cu produse premium precum Pieptul de rață, Curcanul copt la jar, Jumările de rață, am fost invitați la începutul acestui an în Dubai pentru a discuta despre deschiderea unui magazin gourmet cu produsele noastre. Suntem încântați de aprecierea gustului oferit pe o piață în care accesul este destul de dificil și ne dorim să fie doar un prim pas în colaborările noastre la nivel internațional.

link util: Zimbria - Alte Specialități

Câteva zeci de mașini au traversat Ploieștiul, în noaptea de 30-31 martie, în jurul miezului nopții, pentru a protesta altfel împotriva restricțiilor privind circulația de noapte (interzisă după ora 22.00). Mașinile au circulat în coloană, claxonând zgomotos, șoferii lor rămânând indiferenți la mașinile de poliție care le-au urmărit fără semnale acustice sau luminoase pornite.

Detalii - in video

Este imposibil să-ți dai seama câte și în ce proporție sunt reale puzderia de relatări din culisele comunismului românesc, făcute mai toate în presa din anii 90. Vă lăsm vouă opțiunea de a decide dacă relatarea care urmează ar putea fi reală.

"Un ziarist patrunde sub nume fals în celula în care era deţinut A.C., prieten al Ceauşestilor şi temut tortionar, acuzat de genocid dupa revolutie. In celula ticsită de băuturi şi tigări, A.C. incepe pină la urmă să-şi depene amintirile.

"- 0 să vă spui o-ntimplare adevarată cu tovarăşu Popescu, cu o gagică a dumnealui şi cu tovarăşa doctor-inginer-academician cacat Elena. Popescu ăsta era-nsurat... da' nu contează... la porcii ăştia nimic n-a contat. Cunoaste el o gagică tinerica, proaspătă de s-a dus vestea, el era prietenu' Ceauşeştilor, i-a scris mult timp discursurilr tovarăşului... Tovarăşa academician căcat a aflat că Popescu-al-el a luat-o pe de-aIăturea cu X tinerică!... Hopa! Piu-piu, pericol de gradul trei. Mă cheamă la ea şi-mi zice: ia vezi Aceule - eă dânsa aşa-mi zicea, ce-i cu Popescu ? Aflu că-si Inşeală nevasta cu una care şi tânără şi frumoasă!  Mare boală avea tovarăsa pă alea tinere şi frumoase! Şi eu ce trebe să fac, doarnnă ?, că din doamnă n-arn scos-o niciodată pe analfabeta Elena. Zice ea: "dumneata ştii cît ţincrn noi la moralitatea cornitetului central. Vezi, zice ea, cine-i aia, pune-i să o retina, undeva, unde se poa-te, şi fă-în aşa fel încit să văd şi eu ca să am o dovada clara că Popescu e curvar. Ai inţeles? Arn înţeles! Trebe să ştii că eu n-am fost numai "prietenu" de nezdruncinat al familiei analfabete, am fost şi buhalu' eomitetului central. Cu scula mea, Gică. Gică al-meu a jucat un rol foarte important în conducerea partidului comunist român! Aflând eu toate astea de la comandanta mea supremă. mă duc direct la Omăt,- subalternu' meu direct, Dumnezeu să-1 lerte şi-i zic: Omătule, - află cu cine trăieşte Popescu, aresteaz-o şi adu-o poimîine în... aveam trei case de-ntllniri numa' ale mele! După ' două zile, aia era acolo.. Buun. Garsoniera unde se afla gagica avea de toate: microfon, camere video de filmat ascunse, mă rog, tot ce trebe ca să se Imprime, să se filmeze din diferite unghiuri, şi să se prezinte ca docurnent pentru tovarăşa...

Intru eu în garsonieră şi văz o blondă tinerică. în jur de 20-25 de ani, speriată pînă peste cap. Săraca nu întelegea cum, ea, favorita lu' Popescu, e reţinută și adusă într-o încapere cu pat, baie, băuturi tigări, muzică, chestii...  Intru eu, mă vede fata... Acu' eu nu poci să precizez dacă mă cunoştea sau nu. Mai degrabă nu... fiindcă, cînd m-a văzut, mi-a spus clar: Vreau să vorbesc cu tovaraşul Popescu! E, ce sa spui, mă făcuse praf cu numele lui! Zic: Lasă-l fătuca pe tovarăşu Popescu, cu vrâjeala lui 1 Eu zic că e cazu° să te pregăteşti matale, nu de vorbit, ci de futut!  Ştiarn că se imprima şi se filmează tot... şi mai ştlam că tovarăsa făcea pă ea de plăcere când auzea ce porcăril îmi ieșeau pă gura. Aia a-ncremenit şi mi-a dat o replică de milioane: Cum adică să mă fut? Recuuosc că am rîs și l-am scos pe Gică: e-te, cu scula asta !... S-a lipit, repede de spatele patului, îngrozită. Păi bine, tovarăşa, am zis eu în timp ce mă apropiam de pat, matale nu ştiai că tovarăşul Popescu e însurat?  Ba ştiam, zice ea, strîngîndu-şi pulpele. Păi, dacă ştiai, de ce, tovară'şa, ai acceptat imoralitatea de a te chiţăi cu el?  Şi-auzi răspuns la ea: sa fiu a dracu' dacă mi-a tras-o! Doamne, ee-a mai rls tovarăşa la replica asta, când i-am pus caseta! P-atunci e şi mai grav, tovărăşico, am zis eu, pentru că 1-ai băgat pe tovarasu° Popescu în căcat fără să intre. N-am nici o vina, zicea ea, că ne-am plimbat prin parcuri şi am discutat!. Nici măcar nu m-a sărutat!... Eu nu sînt decît o studentă care s-a îndragostit de el Acu°, zic eu, tu nu te superi dacă o să te fut un pic. Nu, nici nu poate fi vorba de aşa ceva si după o pauză, îşi dă arama pe faţă. Ascultă, ştiu că de aici nu scap nefutută, dar nu aşa! Adică cum, puişor, zic eu. E prea mare pentru mine, zice ea. Şi completează. Cit ? Cît ce, curvetule?, că mă dumirisem că e curvă. Cît îmi dai  strigă ea la mine. Puişor, zic eu, ai de ales: ori cu mine pe gratis, orl cu ăi vreo şapte din spatele uşii... tot pă da'-n schirnb, poti să pleci liberă şi cu' conditia să nu-l mai vezi niciodată pe toyarăşul Popescu. E clar ? Clar, a zis ea, şi a început să se dezbrace. Ce să zic, arăta foarte bine, numa' că avea curu strîmt. Or, asta era semn că e strimtă, că nu-i pentru Gică-al-meu!... Şi ea şi-a dat seama, pentru că mi-a zis: n-ai vrea să rezolvam totul altfel?! Eşti prea mare pentru mine! In afară de durere n-o să simt nimic! Cum vrei tu, puişor... Gică-al-rneu era pregătit ca pentru defilare. Arn zis aşa, vezi, Doamne, la pereti: băgati, mă un prim-plan cu Gica-al meu, să rămâie in istorie ca Terente ! Si-al dra-cu', ăia cu imprimatu' şi filmatu' rni l-a prins pe Gică în prim-plan. Gagica lu' Popescu, de cînd aflase că sînt de acord şi cu altfel, se-mbrăcase, a dracu, intr-o clipită şi se proptise în cur, pă marginea patului în aştep-tare, adică cu gura deschisă. Recu-nosc că m-a terminat, repede — avea o mare esperienţa în domeniu dar când a fost Ia o adică, l-a scos pe Gică şi 1-a aplecat cu capu spre covor! Urît, foarte urît din partea ei.

Aş fi vrut s-o pedepsesc dar ştiam că tovarăşa nu vazuse pina atunci o scenă d-asta! Şi eram curios cum o să reactioneze. Aşa că i-am spus că e liberă chiar in seara aia m-am prezentat cu caseta la tovarăşa. Ii zic: tovarăşu Popescu e rezolvat.  Vreţi să vedeţi? Da, imediat, imediat! mi-a zis ea şi se proiectează caseta. Cand s-a ajuns la prim-planu' ăla cu Gică-al-meu, numa' ce-o auz: Nu-i adevărat! Asta e o chestie de plastic cumpărată din Occident, care merge la 220 de volti! Doamnă, zic, totu' e adevărat! E chestia mea cu care m-am născut .Nu te crez, nu te crez! Arată-mi-o ! Spune drept, ce-ai fi făcut In locu' meu?!... Cum să-ndrăzneşti să-i arati scula tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu? Trebe să fil nebun să faci aşa ceva! Mai ales că ştiai ca-ntr-o clipă te poate distruge, total. Incerc eu s-o fac să renunţe la hotărlre... Că hir, că mîr, că mi-e ruşine, că nu se face... Nimic... Era pornită rau... O văz că dă banda Inapol... că numai ea personal umbla la aparat... şi ajunge lar la prim-planu' cu Gică  şi pune stop pa sculă!... Hai, zice, scoate-o repede, să văz dacă e adevărat, dacă corespunde cu realitatea !... Corespunde, doamnă, zic eu, pă cuvântur meu că aşa e şi în realitate !... Ea, nu şi nu !.,, Că s-o scot. Imi zic că... fie ce-o fi, aşa mi-o fi mie -scris, să mor pentru că 1-arn arătat scula tovarăşei. Mă deschei la prohab. Gieă-al-meu, săracu, dormea tun, ca să zic aşa... nici vorba să arate ca pe ecran. N-o să mă credeţi, da' tovarăşa, cum a văzut-o a-nceput să tremure toată. O apucase, nene, o biţiială de muiere isterică, care nu mai văzuse aşa ceva în viaţa ei!... O văz şi nu crez cum sc lasă în genunchi în fata mea, în semi-intunericu' dln sala de prolecţie şi incepe să mi-o pipăie sa o apese cu deştele să-şi plimbe miinile pă ea, de la cap pînă la radacină, s-o tragă, s-o-ntinda, era roşie şi desfigurată!... Gică-aI meu de necrezut începe să să creasca să semene cu ăla dă pă ecran. Doamne o auz şoptind, cu ce minune ai înzestrat un dobitoc !... Eu inţepenisem cu capu-n jos,.. şi mă pomenesc că-i spui: Doamnă, dacă doriţi, puteti s-o folosiţi!... Măi fraţilor, in momentul ăla, parcă aş fi lovit-o cu leuea în creştetu' capului !... S-a ridicat brue, şi-a sters balele de la gură că aveaa bale de poftă şi mi-a zis, şuierInd: porcule, cum îți permiţi să stai deschelat la pantaloni în faţa mea? Fac şi eu pă prostu'şi zic: vă rog să mă lertaţi, nu mi-arn dat seama, şi repede, repede îl bag pe Gică-n pantaloni şi mă închei.  Ea, dă drumul la aparat şi-mi zice: hai să vedem mai departe ce i-ai făcut ăsteia! Cînd aia dă pă ecran a-nceput să mă lucreze, tovarăşa Elena imi zice cum, mă, Aceule, şi româncele noastre face chestii d-astea frantuzeşti? Da, doarnnă! Nu ştiaţi? Doanme, ce scârboşenie şi-nchide aparatu'... Altceva nu i-ai dat? Nu doamnă. Oribil. Şi altă data sa nu-mi mai arăţi scene d-astea şi nici altceva!, a subliniat, ea... Acu' te lert... Nu ştiu şi n-am vazut niznic, şi nici dumneata!.Și ăștia mă acuză de genocid Cum să le spun eu ce făceam în cadru' comitetulut politic executiv? Că nu făceam nimic... Onorată instanţă, eu aveam sarcina să-i arăt scula tovarăşei..."

rubrică susținută de MECUM PORTO

Mitingul anti-restrictii organziat de AUR la Ploiesti, in fata Palatului Administrativ, ar fi putut sa se termine deloc pasnic, daca participantii ar fi raspuns la provocarea unui individ care s-a dus glont in mijlocul oamenilor adunati si l-a apostrofat pe vorbitor cu un "du-te, bai, la munca!". Acesta insa a avut prezenta de spirit sa nu raspunda pe acelasi ton, i-a oprit pe participantii care se indreptau spre "curajos" si a spus ca "trebuie sa ne fie mila de acest om, caruia sclavia ii place".

Mitingul a adunat circa 100 de persoane si s-a desfasurat fara incidente, desi unul dintre vorbitori a facut afirmatii de genul:

1. "vor sa ne puna botnita cum puneau arendasii evrei taranilor la 1907"
2. "se doreste ca vaccinul sa fie obligatoriu"
3. "daca acceptam restrictiile o sa ajungem sa pupam mainile celor ce ne flageleaza"
4. "se va ajunge la testarea antivirus in anus"

Vezi pe Facebook o galerie foto de la eveniment (LINK)

La jumătatea anului 1912, in plină ascensiune a industriei cinematografice americane, se face simţită prima mare criză, care va cuprinde aproape toate cele peste 150 de companii existente la Hollywood. Falimentele, fuziunile şi abandonarea temporară a producţiei sunt evenimente la ordinea zilei, care zguduie industria filmului de la un capăt la celălalt al Statelor Unite. Hagi Andrei Munteanu a investit in compania "ESSANAY", mutată de la Chicago la Hollywood, mai mult de 8 milioane de dolari, iar producţia de filme a anului 1911 a adus societăţii un prejudiciu de peste 2 milioane dolari. Sesizănd supraoferta de filme mediocre ale pieţii Hollywood-ului, fiul său Carol, care intre timp a preluat conducerea afacerilor, a mutat din nou compania la Chicago şi apoi la Niles lăngă San Francisco, unde a turnat mai multe filme cu Charlie Chaplin şi Max Linder şi, după numai doi ani, reţeta  beneficiilor a fost excepţională: 20 milioane dolari! Pentru a evita recesiunea, vinde compania "Essanay", inclusiv drepturile de exploatare a 50 de săli de cinematograf pe Coasta de Est şi se reintoarce la Brentwood cu intenţia să investească masiv in companiile din Hollywood.

in 1915, Hagi Carol Munteanu, alias Carol Key, deţinea in exclusivitate studioul "BIOGRAPH" şi 14 la sută din acţiunile companiei "Famous Players", acţiuni care s-au ridicat la 23 la sută după construcţia unui alt studio la Pasadena. După căteva litigii patrimoniale cu prestigioasa companie "Universal City", care in epoca respectivă avea cel mai mare studio din lume, Carol Key pune la cale fuziunea dintre "Famous Players", "Biograph" şi "Lasky Feature Play", rezultând celebra firmă "Paramount", la care deţinea in 1915 un capital de 42 la sută şi exclusivitatea difuzării filmelor in America de Sud. Se căsătorise, in 1914, cu profesoara Maria Cacoveanu, fiica unor romăni din Boston emigraţi de la Cluj in 1897 şi la 18 octombrie 1915 a venit pe lume la Brentwood micuţul Robert, actualul miliardar californian. Deşi căsătoria se intemeiase pe o pătimaşă dragoste reciprocă, anii care au urmat naşterii lui Robert au fost o lungă agonie intre doi oameni care nu mai aveau nimic in comun. Cauza se datora, in mod sigur, acelei zile încărcate de parfumul trandafirilor de mai din anul 1916, cănd Carol a angajat pentru "Paramount" pe celebra Linda Arvidson, despărţită recent de soţul său, bogatul producător David Wark Griffith. Linda era in acel an prima artistă din istoria cinematografiei care primise suma record de 2 milioane dolari pentru rolul principal din filmul "Naşterea unei naţiuni", peliculă care a fost un adevărat triumf pentru producători. In 1917, Carol divorţează de Maria şi, in acelaşi an, se recăsătoreşte cu Linda Arvidson, fostă Griffith. Sase ani a durat căsnicia cu infidela, cheltuitoarea şi capricioasa Linda, perioadă care a insemnat pentru Carol o mare decepţie şi un mare declin financiar. Rămas numai cu un mic studio la "Pasadena" şi cu modeste afaceri la "Standard Oil Company", găseşte totuşi resurse morale să se reabiliteze afectiv şi financiar. in 1930, an de referinţă in cariera sa, figurează din nou printre cei mai importanţi oameni de afaceri din Hollywood, controlănd firmele "Metro-Goldwyn Mayer", "Paramount" şi "M.P.A.A." şi, totodată, deţine majoritatea acţiunilor la "Standard Oil". Pentru Robert, rămas in ingrijirea sa, a adus din ţară doi perceptori (soţ şi soţie) şi micuţul a beneficiat de la cea mai fragedă vărstă de pregătire umanistă in limba română, concomitent cu insuşirea limbilor franceză şi germană. Urmează liceul la Los Angeles şi, potrivit tradiţiei, studiază ingineria la Oxford, unde, după absolvire, in 1938, se căsătoreşte cu o frumoasă scandinavă, Greta, care ii fusese colegă de Universitate. Tinerii căsătoriţi, împreună cu Hagi Carol Munteanu, reeditează, in 1939, călătoria in România, pe care o făcuse in 1911 Andrei, Lina şi fiul său. Cum se prezentau emigranţii americani la intălnirea cu rudele din ţară, in acel an de graţie 1939? După despărţirea de Linda, in anul 1923, Carol nu se mai căsătoreşte, deşi incercase de câteva ori să revină la prima sa dragoste, Maria, mama lui Robert. La 59 de ani şi având o avere considerabilă, continua să-şi dezvolte afacerile, plasăndu-şi o parte din capital spre industria de armament, sesizănd norii de război care cuprindeau cerul Europei şi unde, nu peste mult timp, se va implica şi SUA.

Dorind pentru Robert şi Greta un dar de nuntâ deosebit, in 1938 a cumpărat la licitaţie un splendid bungalou, tot in Brentwood, pe Saltair Avenue, o vilă in stil victorian, cu piscină şi peluze englezeşti mărginite de palmieri şi sycomori şi cu faţada spre ocean. Situat intre vilele proprietate ale lui Gary Cooper şi Orson Wells, bungaloul cumpărat aparţinuse lui John Gilbert, dispărut tragic in 1934 şi de care Carol a fost legat printr-o strănsă prietenie de pe vremea când seducătorul interpret a turnat la "Paramount" versiunea americană a filmului "Contele de Monte Cristo".

Fosta doamnă Maria Munteanu se stabilise după divorţ la părinţii săi din Boston, iar după decesul acestora s-a retras la mănăstirea pariziană "Val-De-Grace", unde Robert a vizitat-o în câteva rânduri pe când era student in Anglia. Din păcate, in mai 1939, cănd s-a oprit la Paris să-şi revadă mama, aceasta, bolnavă de cancer, murise cu căteva zile in urmă, în singurătatea unei camere de spital. Pentru câlâtorii veniţi de peste ocean, surprizele dureroase incepute în Franta aveau să continue apoi la Bucureşti şi Ploieşti.

articol susținut de Capsula Timpului

Din satul Moruzanda Trebizondei, pe tronurile Tarilor Romane – asa s-ar putea rezuma istoria de citeva sute de ani a familiei fanariote Moruzi. Implicati deopotriva in afirmarea independentei Greciei, membrii ei au platit adesea cu viata curajul in fata sultanului. In România, Moruzestii s-au numarat in sec XIX printre cei mai de seama capitalisti. Oameni politici, crescatori de cai (au fost printre intemeietorii Jockey Club), medici, filantropi, militari – Moruzestii ramin o familie reprezentativa in istoria Romaniei, inruditi cu familiile Rosetti, Ipsilanti, Mavrocordat, Callimachi, de Roma.

Disparitia sotilor Bogdan şi Catherine Moruzi, considerati printre cei mai bogali oameni ai Ploieștiului, a fost pentru locuitori un subiect de mare senzatie acum o sută de ani. Prezentă agreabila în peisajul urbei, comunicativi, filantropi şi iubitori de copii şi animale, oameni de suflet şi de mare ajutor pentru săraci ori infirmi şi o mare mangaiere pentru bătrand oropsiti ai azilului Elena Doamna, Bogdan şi Catherine Moruzi se bucurau de o reală simpatie din partea celor care-i cunoşteau. Atacul banditesc din noaptea Anului Nou 1889, o încercare la limita pentru familia Moruzi şi caredin fericire, pentru ea, a depaşit-o cu bine - a făcut să crească şi mai mult cota de atentie şi simpatie pentru reuşita pereche cu tinută aristocratică. Acesta avea să fie şi motivul pentru care multi orăşeni la aflarea Intamplării din ziua de 21 mai 1891 s-au oferit şi au actionat alături de politie pentru a da de urma celor dispăruti. Pentru că cei doi au dispărut fără urmă.

Pentru toată lumea, inclusiv pentru locotenentul de politie parizian Edmond Labrache, trimis de Paul De Lescure, tatăl frumoasei Catherine, era clar că rapirea în scop de jaf se ascunde în spatele acestei misterioase dispariții. Speranta că victimele răpirii încă mai trăiesc era Intretinută de faptul nedescoperirii cadavrelor, imposibil de ascuns, dacă existau, într-un oraş în care totul se vedea şi totul se ştia.

Aparent făra nici o legătură cu acest caz care bulversase întreaga urbe, la cateva saptămâni după intamplare, un alt eveniment reținuse atentia: moartea "magistrului Sese", patronul dubios şi atat de controversat de la "Bolta Rece". Aşa cum avea să se afle imediat, moartea i se datorase unei infectii de la o rană din zona organelor genitale. Intre cele două evenimente, nimanui nu i-a venit inspiratia să facă o apropiere nici atunci cand fosta amantă a lui Sese, Atena, plecase din oraş cu omul de încredere al magistrului, spunand, într-o doară, că rana răposatului provenea de la o violenta muşcătura de caine. Afirmatia Atenei, cu talcul ei ascuns dacă ar fi fost verificata la vremea ei, s-ar fi profilat o nouă pistă de cercetări, iar întamplările care au urmat poate nu se mai produceau.

Aşadar, la numai trei zile de la plecarea din oraş a Atenei însoțită de concubin, este descoperit cadavrul acesteia, langa manăstirea Ghighiu: "Moarte prin injunghiere" vor declara autoritătile şi cazul este clasat. $i tot în acele zile doica, care se ocupase de copilul familiei Moruzi, lichidează angajamentul, lăsand să se inteleagă că se reIntoarce în Franta. Printr-o pură coincidenta, un bărbier din Ploieşti, obişnuit al casei Moruzi, care călătorea spre Călugăreni cu trenul de Bucureşti - Giurgiu, o întâlneşte pe doica Clotilde fără ca aceasta să-1 recunoască: Imbrăcata elegant, voioasă şi cu bagaje felurite. Clotilde, atunci în varstă de 24 ani, se bucura de compania afectuoasă a fostului concubin al Atenei.

In fiecare caz, însă, bănuielile politiştilor au fost neintemeiate şi ipotezele formulate au căzut una după alta. La sfarşit de noiembrie 1891, cand dosarul a fost rânduit în arhivele poliției, se ştia despre caz tot atat ca şi în prima zi: disparitia sotilor Moruzi şi ai cainelui Lord, lipsa seifului ce continea caseta cu valoroasele bijuterii. Șase luni au durat cercetările, timp în care se răscolise oraşul şi împrejurimile, în speranta cadavrelor. Zeci de persoane au fost interogate şi multe altele au fost incluse în lista presupuşilor făptuitori. Restul informatiilor cuprinse în dosar erau ori eronate şi incoerente, ori nefinalizate prin probe. Astfel stând situația, s-a trascortina peste enigmaticul eveniment din primavara anului 1891.

In îmelegere cu bătrămoi părinti ai locotenentului Bogdan Moruzi, bunicul Paul De Lescure il ia pe micul Daniel la Paris, pentru creşterea şi educare. In acelaşi an, ipoteticul orfan, care nu avea decăt opt luni, este înfiat de căpitanul Raoul De Lescure, fratele nefericitei Catherine şi fost coleg cu Bogdan Moruzi la celebra Academie Militară de la Saint-Cyr. Patru ani cat au mai trăit părintii locotenentului Moruzi, legăturile acestora cu familia Lescure aufost de natură epistolară şi s-au rezumat la cateva scrisori şi la o fotografie (infătişandu-l pe Daniel), expediate de Raoul din Paris şi din însorita Coastă de Azur. Prin trecerea în etemitate a bătranului Moruzi s-a întrerupt orice contact sau legătură cu restul rudelor lui Daniel din Ploieşti.

Fire cu inclinatii pentru invătătură şi, in acelaşi timp bine educat de aristocratia familiei Lescure, Daniel urmează cu rezultate notabile cursul primar la şcoala Sfântul Toma d Aquine (unde îl are coleg pe Charles De Gaulle, viitorul preşedinte al Frantei) şi Liceul Saint-Michel, unde aprofumdează studii clasice de latină şi greacă, alături de engleză şi ştlintele exacte (matematica şi fizica), în care excelează. În septembrie 1910, el intră la Politehnică, dedicandu-se cu pasiune şi entuziasm proaspetei discipline care era aeronautica. Dupa absolvire, este atras de superdotatele, pentru acele vremuri, laboratoare americane de profil, unde lucrează doi ani şi apoi se stabileşte pentru aproape patru ani la un mare centru de cercetări aeronautice din Anglia, unde îl va cunoaşte şi va colabora cu celebrul nostru compatriot, Henri Coandă. Intr-un interviu publicat în 1968 în revista "Magazin", savantul Coandă va aminti în evocarea anilor tinereții sale de Daniel Lescure ca de omul de carel-a legat o prietenie adevărata.  Incredibila şi enigmatica poveste, începută în 1891 la Ploieşti şi derulată apoi pe malurile Senei poate nu ar fi avut nimic captivant şi s-ar fi pierdut în desuetitudine, dacă într-o împrejurare a anului 1931 un eveniment nescontat n-ar fi adus "sarea" şi suspansul "a la Agatha Christie", purtandu-ne din nou printenebrele " afaceri" din secolul trecut, şi al cărui final palpitant se scrie în misteriosul pantec al oraşului nostru.

(va urma)

rticol susținut de Capsula Timpului

Anii 90. Rețineți anul, pentru că vorbim despre ceva petrecut după Revoluție. La Maternitatea Ploiești funcționează un soi de Muzeu al Ororilor, ceva ce încalcă toate normele universale privind demnitatea umană. O demonstrează un reportaj de presă apărut în ziarul local Cheia Succesului, din 1994. Textul care însoțește imaginile ne scutește de orice alte comentarii:

"Ceea ce vedeţi sunt realităţi crude, surprinse pe pelicula aparatului de fotografiat, cu numai câteva zile în urmă, la Maternitatea din Ploieşti: copil nou-născut f[ră ochi, gură, nas, dar cu un com în fnmte (foto 1); doi gemeni malformaţi (foto 2); un altul fără un picior și restul aşa cum se vede (foto 3); şi un alt monstru pe care ne abţinem să-l mai descriem. Cauzele apariției unor asemenea copii, mulţi dintre ei poate, sunt multiple. Specialiştii cu care am discutat susţin că sunt victime ale Cemobâlului, accidentul nuclear de acum 9 ani având un "cuvânt" de spus vreo 20 de ani de acum înainte. Fireşte, o bună parte din vină aparţine şi mamelor care tratează cu uşurinţă primele trei luni de sarcină, atunci când fătul prinde contur.

Se menţionează, astfel, factorii infecţioşi: gripa, rubeola, hepatita; factorii toxici: alcoolul, antibioticele (mai ales tetraciclina); manevrele manuale şi, nu în ultimul rând, intervenţiile empirice făcute în vederea îmlăturării sarcinii; factorii ereditari.

Majoritatea acestor copii nu au viaţă lungă, doar câteva zile, cazurile lor fiind incompatibiie cu viaţa. Fie ca acest îngrozitor fotoreportaj pe care cu greu ne-am hotărât să-l dăm să reprezinte un avertisment pentru mame. Pentru că dacă de Cemobâl nu putem încă scăpa, ceilalţi factori de risc sunt la dispoziţia dumneavoastră, stimate doamne".

Dincolo de bunele intenții ale jurnaliștilor, rămân totuși două întrebări: Muzeul Ororilor de la Maternitatea Ploiești mai există? Mai are cineva de acolo, prin dulap, borcane cu "monștri"? Le mai face cineva poze, așa, ca subiect de divertisment oribil? Cine a fost responsabil de această mizerabilă atitudine față de niște copii care nu au ales cum să se nască?

(vom reveni)

rticol susținut de Capsula Timpului