myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Un reportaj publicitar de acum 50 de ani arată că într-o podgorie de vinuri se lucra p timpul comuniștilor după aceleași principii ale performanței economice și productivității ca și astăzi. Chef Mă-ta Mare, cel mai mare furnizor de rețete vechi românești (link) îți propune această lectură captivantă.
Prezenţa viţei de vie în partea cea mai de nord a Dobrogei, pe plaiurile şi dealurile ce se intind de la Isaccea, pînă Ia Tulcea, nu este o noutate. Monezi antice descoprite pe aceste meleaguri o atestă incă, dinaintea erei noastre, iar faima vinurilor era binecunoscută în secolele trecute. Dar, mai intîi, filoxera, apoi lipsa de organizare şi de cunoştinţe au dus treptat la pierderea vechiului renume. O pierdere temporară. Căci în ultimii doisprezece. ani, viile acestei zone au fost supuse unei adevărate reîntineriri şi vechea podgorie a început să renască. Semnalul l-a dat Intreprinderea agricolă de stat Niculiţel, care a trecut, din 1962, la o amplă acţiune de refacere a patrimoniului viticol local. Viile bătrine, neproductive, impestriţate de nenumărate soiuri, au fost înlocuite cu plantaţii care poartă puternic personalitatea acestei zone. Oameni pasionaţi, specialişti cu înaltă calificare au racordat tradiţia la tehnica modernă, cu rezultate concrete: producţii in continnă creştere: 15 100 kg de struguri la hectar, de pe 1 022 ha. „Unitatea noastră era pregătită pentru acest succes". Este nu numai părerea inginerului Nicolae Ifirtop, directorul întreprinderii, ci a fiecărui şef de fermă, a fiecărui lucrător. Ea reflectă o perfectă stăpînire a verigilor hotărâtoare ale productiei viticole, dirijată conştient către parametri programati ştiintific. Pregătirea recoltelor începe nu de la via intrată pe rod, ci odată cu plantarea şi chiar mai devreme, odata cu producerea materialului săditor pentru care unitatea are organizată o fermă specializată. Aici s-a stabilit şi se stabileşte in continuare pentru noile plantatii structura solurilor care asigură profilul actual și de perspectivă al unitătii. Directia de dezvoltare o imprimă soiurile cu traditie în zonă: Aligote, ca soi de bază iar alături de el Riesling Italian, Muscat Ottonel, Fetească. Sînt soiuri care, aşa cum s-a dovedit, valorifică la maximum microclimatul specific asigurat podgoriei de prezenta pădurilor şi băltilor. In ultimii ani, mai precis din 1971, unitatea a înființat un nou sistem viticol, la Tulcea, specializat în producerea vinurilor negre Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir. Faptul că materialul săditor s-a produs local — pentru un ritm anual de plantare de 50-100 ha, dar şi pentru nevoile unitătilor din zonă — a permis specialiştilor să asigure şi o selectie riguroasă.
Cărți Digitale de Rețete Adaptate Lecturii pe Smartphone (link)
S-au identificat astfel noi bio-tipuri ale soiului Aligote, trecîndu-se la inmultirea rapidă a celui mai productiv şi mai valoros din punct de vedere calitativ. Este un biotip caracterizat prin ciorchine aripat, bătut, cu boabe care la maturitate capătă o culoare ruginie, lipsit de gustul nedorit de frunză, caracteristic soiului, în alte podgorii. Preocupării pentru o cit mai bună şi economică structură a soiurilor, specialiştii de la Niculitel i-au suprapus atenţia pentru realizarea unor plantaţii specifice unei viticulturi moderne. S-a plantat deci, după organizarea teritoriului, în masiv, cu soiurile grupate in trupuri compacte, cu distante între rInduri, initial, de 1,80 m şi apoi de 2,20 m, care permit rnecanizarea lucrărilor şi deci executarea lor in perioadele cele mai favorabile. Că „recoltele de struguri se conduc din foarfecă" şi că trebuie „să stai de vorbă cu butucul" s-a confirmat şi la 1.A.S. Nici directorul, nici Gh. Saridache, inginerul şef, nu au uitat începuturile, cind nu se obtineau mai mult de 4 000-5 000 kg de struguri la hectar. S-a verificat atunci fiecare verigă agro-tehnică, iar corecturile aduse au dat roade. S-a intervenit, serios, in primul rind, în modul de executare a tăierilor care s-au adaptat potentialului fiecărui soi în parte. La soiul Fetească, unde erau favorizate creşterile buiace, s-a trecut la tăieri cu coarde de rod lăsate pe lemn de 2-3 ani şi la scăderea încărcăturii de la 70-80 de ochi 1a 50-60 de ochi. La Pinot Gris, tăierile clasice, cep-cordită, au fost înlocuite cu tăieri pe lemn bătrîn garnisit cu călăraşi. La Aligote, asigurarea unui număr mai mare de coarde de rod, dar mai scurte, avInd maximum 10-12 ochi, a avut rol hotărator în obtinerea productiilor din ultimii ani. Cu acest sistem, în anul trecut fermele Isaccea, Coandă, Cocoşu au obtinut, la soiul respectiv, în jur de 20.000 kg de struguri la hectar, cu un continut de zahăr de 180-220 gr. Iată însă că anul acesta „convorbirea cu butucul" a dus la alte concluzii. Lipsa acută de apă din sol a determinat o reevaluare a posibilitătilor de rodire, în funcţie de acest factor limitativ. Stabilirea incărcăturii optime a pus din nou în joc priceperea viticultorilor. S-au examinat toate posibilitătile, s-au schimbat păreri şi s-a actionat diferenţiat de la parcelă la parcelă, de la sol la soi, dar peste tot încărcătura de coarde şi ochi a fost redusă fată de anii trecuti, cu asigurarea, bineinteles, a indeplinirii planului de productie. Şi, peste tot, directorul, inginerul şef, şefii de fermă, cu foarfeca în mână, au indrumat, concret, fiecare lucrător. Tăierile nu constituie singurul element determinant al succeselor obtinute de I.A.S. Niculitel. Lucrătorii întreprinderii se mindresc cu faptul că viile lor sint total lipsite de buruieni deşi nu se folosesc erbicide şi, mai ales, că au eliminat „dijmuirea" recoltei de boli sau dăunători. S-a încetătenit alci, la Niculitel, un sistem de lucru în ferrne care merită cunoscut şi extins.
Grafică Vintage Perfectă pentru Casa sau Localul Tău (link)
Este vorba de concentrarea activităţii la un moment dat şi la o anumită lucrare — pe suprafete compacte, reprezentind un anumit trup şi soi. Se elimină astfel limitarea fortelor de muncă, mecanice sau manuale, cu avantajele evidente ce decurg din acest fapt: lucrările pot fi diferentiate în raport cu cerintele fiecărei parcele, ale fiecărui soi. Ele se execută mai rapid, creîndu-se front de muncă continuu, indrumarea şi supravegherea sînt mult înlesnite şi, ca urmare, calitatea ireproşabilă. Aşa s-a lucrat la arat, aşa s-au efectuat tăierile şi toate lucrările de intreţinere şi, mai ales, aşa s-a organizat recoltarea. Producţia de struguri a corespuns intrutotul acestui mod ştiinţific de desfăşurare a activităţii. Eforturile depuse de lucrâtorii intreprinderii nu sint unilaterale, ele nu vizează doar producţia de struguri în sine, ci realizarea ei cu mijioace cît mai economice, cu cheltuieli cît mai reduse. Acestui deziderat ii este subordonată o preocupare permanentă pe care o manifestă nu numai conducerea unităţii, ci fiecare fermă, fiecare lucrător în parte. S-a acţionat, în acest scop, şi anul trecut, pe multiple căi, iniţiativele dintr-un sector sau altul fiind transformate rapid în metode curente de 1ucru. Citeva rezultate concrete merită însă cunoscute.
- Economii de materiale: s-a înlocuit rafia cu deşeuri de fire cord, cu aceeaşi utilitate dar mai ieftine (anul acesta s-au mai procurat fibre de celofibră, parime uzate etc). Incredinţindu-se prepararea soluţiilor de stropit unui grup restrîns de lucrători, bine instruiţi şi transportindu-se organizat apa şi substanţele necesare în locuri special amenajate, s-au eliminat pierderile, altădată importante, de produse farmaceutice.
- Folosirea judicioasă a mijloacelor de lucru mecanice: tractoarele, grupate, se alimentează direct în cimp, ceea ce elimină drumurile în gol şi asigură economii de motorină. Anul trecut, deşi parcul de tractoare a fost folosit mai mult, în raport cu planul, cheltuieliie au scăzut cu 1,10 lei pe hectarul de arătură normală, rezultînd economii de peste 50 000 lei.
- Utilizarea forţei de muncă, efectiv timp de 10 ore, prin aprovizionarea centralizată, la timp, a fiecărui loc de activitate, cu tot ce este necesar desfăşurării procesului tehnologic. Aşa a fost posibilă, 1n fiecare etapă, executarea unui mare volurn de lucrări în perioadele de timp scurte impuse de cerinţele agrotehnicii viticole.
Insumate, toate aceste acţiuni s-au concretizat în rezultatele economice: un preţ de cost, pe tona de struguri, cu 30% mai mic decit cel planificat, scăderea cheltuielilor la 1/000 de lei producţie-marfă cu 151lei și in final obţinerea a 14.5 milioane lei beneficii. Care a fost contribuţia oamenilor la obţinerea acestor nivele economice reiese din faptul că productivitatea muncii pe salariat a crescut cu 33.000 lei. Şi-a spus aici cuvintul nu numai modul general de organizare a intregii activităţi ci, direct, trecerea la retribuirea in acord global. Sistemul acesta a generat o puternică cointeresare din partea fiecărui lucrător. De aici — producţii suplimentare, de aici retribuire suplimentară — in total 1,48 milioane lei. Numărul fruntaşilor este mare. S-au evidenţiat insă în mod deosebit mecanizatorii si muncitorii Constantin Furtună, Ion Mocanu. Nicolae Gărvăneanu, Ştefan Bilea, Nicolae Jocu, Dumitru Fodim, Anghel Şerban si alţii care au contribuit direct şi substanţial la realizările intreprinderii. Inginerul Alexandru Hirtop e unul dintre aceştia. A venit In unitate în 1962, La terminarea facultăţii, împreună cu soţia sa Aurelia, şefa fermei de vinificaţie. A parcurs, înainte de a fi director, toate treptele ierarhice: brigadier, sef de secţie, inginer şef, muncind peste tot cu pasiune. Inginera Aurelia Hirtop a dat toamna trecută un adevărat examen de capacitate profesională şi 1-a trecut cu deosebit succes. O campanie de vinificare în condiţiile dublării aproape a producţiei de struguri nu era, desigur, un lucru uşor. S-a muncit însă organizat şi continuu: în două schimburi de cîte 12 ore, în toate zilele săptăminii. Se vinificau zilnic 400-450 de tone de struguri. Cîteva sute de transporturi care, bine organizate, nu au provocat nici stagnări, nici întârzieri. Ferma şi-a încheiat activitatea cu dublarea volumului de venituri planificate, cu înlocuirea dotaţiilor printr-un venit de 5 milioane de lei. Meritul întregului colectiv al unităţii este mai mult decît evident. Viitoarea producţie de struguri de la I.A.S. Niculiţel este în mâini bune. Lucrătorii unităţii nu-şi precupeţesc eforturile pentru a-şi menţine locul de fruntaşi, pentru ca noua faimă a podgoriei la care şi-au adus o contribuţie esenţială, să fie menţinută şi desăvIrşită.
Articol apărut în august 1977. Sursa: Chef Mă-ta Mare (link)
IAS Niculițel a fost privatizat în 1991. Numele actual este Via Viticola - Sarica Niculițel. Podgoria mai deține doar 383 de hectare și este deținută de 4 persoane fizice.
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești va funcționa, în perioada Sărbătorilor de Paște, după următorul program special:
SERVICIUL STARE CIVILĂ
Vineri 22 aprilie 2022 900-1200 -doar înregistrarea deceselor;
Sâmbătă 23 aprilie 2022 900-1200 -doar înregistrarea deceselor;
Duminică 24 aprilie 2022 închis;
Luni 25 aprilie 2022 900-1200 -doar înregistrarea deceselor.
SERVICIUL EVIDENŢĂ INFORMATIZATĂ A PERSOANELOR
22 aprilie 2022 - 25 aprilie 2022 -închis.
Reamintim faptul că, zilele de 22 aprilie a.c. (Vinerea Mare) și 25 aprilie a.c.(Paște ortodox) sunt declarate, oficial, zile libere nelucrătoare.
Zodiacul ierburilor de leac. Fiecarui semn zodiacal ii corespunde cate o planta medicinala, care actioneaza puternic in timpul tratamentului naturist
Paducelul, planta Berbecilor - Berbecii se plang mai ales de probleme in zona capului: traumatisme, migrene, boli ORL, stomatologice, febra si surmenaj. Prevenirea lor se realizeaza cu o alimentatie bogata in potasiu: varza, spanac, conopida, castraveti, ceapa, cartofi, masline, mere. Dar cel mai eficient tratament este cel rapid, pentru ca berbecii n-au rabdare sa astepte rezultatele. De aceea, Berbecii sunt si cei mai curajosi nativi in fata interventiilor chirurgicale. Tratamentul medicamentos si sportul sunt preferate terapiei naturiste. Berbecul este deseori impulsiv, din aceasta cauza avand probleme cu tensiunea si inima. Planta medicinala care i se potriveste este paducelul, cea care ii va linisti inima, pulsul ridicat si starea de nervozitate.
Taurii prefera menta - Taurii pot avea afectiuni la nivelul gatului, ale maxilarului inferior si tiroidei, fiind predispusi la amigdalita, laringita, boli genitale. Au un organism puternic in fata bolilor, dar un sistem digestiv sensibil. Cea mai buna solutie in cazul Taurilor este preventia naturista si dietoterapia. Planta cea mai buna pentru aceasta zodie este menta pentru ca regleaza functiile intestinale, combate afectiunile respiratorii si durerile menstruale. Taurii sunt mari gurmanzi. Dar trebuie sa aiba grija sa includa in alimentatie legumele si fructele care au efecte maxime asupra sanatatii lor: sparanghelul, anghinarea, cerealele si fasolea, strugurii, merele, perele si fructele de padure.
Planta Gemenilor: sovarful - Gemenii au grija in general de sanatatea lor, nelasand bolile sa avanseze. Pentru ei orice tratament este eficace. Li se potrivesc ierburile aromatice, dintre acestea cu efecte puternice fiind sovarful. Aceasta planta calmeaza tusea, produce bronhodilatatie, fiind de folos Gemenilor care sunt frecvent atacati de raceli. Sovarful este foarte bun si in tratarea reumatismului si a atrozelor. Gemenilor le priesc mancarurile din mazare, fasole cu bob lat, morcovi, prajiturile cu nuci. Starea lor de anxietate se trateaza bine cu migdale. Nativilor le sunt recomandate si ceaiurile de chimen si anason.
Tarhonul ii ajuta pe Raci - Racul e sensibil la boli si se teme de suferinte. Ori se prezinta greu la medic, ori e ipohondru. Dar Racilor le fac foarte bine tratamentele naturiste si hrana sanatoasa. Racul cu greu este convins sa faca sport, dar odata ce prinde gulstul miscarii, devine un adept al acesteia. Ii place sa manance, de aceea trebuie indrumat atent de un nutritionist. Planta lui este tarhonul care are actiune stomahica, problemele racului fiind mai ales de natura digestiva (constipatii) si proasta circulatie sanguina. In plus, tarhonul ajuta la refacerea stocului de saruri minerale. Pentru tonifierea organismului, dar si pentru evitarea afectiunilor aparatului digestiv, Racilor li se recomanda varza alba si rosie, napi, peste, lactate sarace in colesterol.
Pentru Lei e buna rostopasca - Leii nu au probleme cu bolile infectioase, dar sunt predispusi la afectiuni cardiovasculare si accidente. Unoeri, interventia chirurgicala e cea mai buna optiune, fiindca nu pot fi pacaliti cu tratamente placebo si nu cred in medicina traditionala. Lipsa miscarii le poate dauna, Leii trebui sa faca sport si sa tina o dieta adecvata. Urzicile, stevia, spanacul, loboda le sunt recomandate in cura. Orezul si mierea, rozmarinul, sofranul, dafinul nu trebuie sa lipseasca din alimentatia lor. Planta lor de leac este rostopasca, buna in combaterea anginei pectorale, a tahicardiei, a insuficientei cardiace si a artritei. Floarea-soarelui si galbenelele sunt si ele foarte eficiente in tratarea bolilor Leilor.
Planta Fecioarelor e rozmarinul - Fecioarele nu admit decat tratamente naturiste dovedite, simple, iar daca nu sunt convinse de faima schemelor de terapie, prefera sa nu ia nimic. Cele mai eficiente pentru ele sunt metodele babesti, dieta sanatoasa si ceaiurile. Zodia lor este predispusa la boli legate de circulatia sangelui, pancreas, tranzit intestinal, diabet, apendicita. Fecioarele sunt foarte senibile la stres. Planta lor e rozmarinul, cu efect garantat in cazul acestor nativi atit ca planta de leac, cat si la condimentarea mancarurilor. Cartofii, guliile si telina sunt alimentele recomandate, plus plimbarile lungi si yoga.
Balantele se fac bine cu ardei iute - Balantele au un organism rezistent in fata stresului si a bolilor. Totusi, atunci cand se imbolnavesc, au nevoie de medicamente, fiindca prefera terapiile naturiste doar ca adjuvant. Insa, odata ce crede intr-un tratament, Balanta il urmeaza cu sfintenie. Problemele de sanatate apar la rinichi, vezica biliara si prostata, iar persoanele de varsta a doua sunt predispuse la neurastenii. Planta de leac a Balantelor trebuie sa fie ardeiul iute. Capsaicina, subtanta continuta de ardeii iuti, este excelenta in tratarea diabetului, a afectiunilor prostatei, a tulburarilor digestive, e un excelent detoxifiant si depurativ. Balantele ar trebui sa manance multe cereale, sparanghel si fasole.
Porumbarul, planta Scorpionilor - Scorpionii sunt plini de vitalitate, dar sensibili la simptomele pe care le neglijeaza. Prefera tratamentele naturiste, fiindca la cele medicamentoase dezvolta reactii adverse. Sanatatea lor are de suferit pe aparatul genital, colon, nativii fiind predispusi la hemoroizi, hepatita. Suporta destul de greu boala si au nevoie de o lunga convalescenta. Planta lor de leac este porumbarul, cu proprietati laxative, depurative, calmante, in cazul durerilor de stomac si dischinezii biliare, antiseptice si antiinflamatoare. Siropul de fructe de porumbar ajuta scorpionii sa-si revina dupa boala. Alimentatia lor trebuie sa se bazeze pe ceapa, ardei capia, praz, urzica.
Sagetatorii tintesc scorusul - Sagetatorii sunt foarte activi, cei mai multi fac sport care, combinat cu dietoterapia, le asigura o stare buna de sanatate. Rar se intimpla sa aiba nevoie de operatii, iar optimismul ii ajuta sa se vindece repede. Pot fi afectati de boli ereditare, altfel nu sunt predispusi la afectiuni cronice. Alimentatia sanatoasa si ceaiurile le sunt indicate, dar le accepta cu greu, fiind inclinati spre excese alimentare. Nativii spot avea obezitate, pancreatita, diabet, coxartroza. Cea mai buna planta pentru ei este scorusul, excelent impotriva arterosclerozei si spondilozei. Ceapa si usturoiul, in cantitati cat mai mari, le fortifica organismul. Telina, dafinul, citricele, coacazele fac minuni pentru sanatatea lor.
Leacul Capricornilor e Tataneasa - Nativii zodiei Capricorn prefera sa fie prevazatori, cu o alimentatie sanatoasa si sport in locul medicamentelor. Semnul Capricornului guverneaza scheletul, cu pecadere genunchii, pielea si dintii. Majoritatea bolilor deriva din sedentarism, nativii fiind predispusi la dermatite, pancreatite, nefrite. Iarba lor este tataneasa, pentru ca alantoina, cel mai important principiu activ al tatanesei, are efecte antiinflamatoare, antitumorale si favorizeaza regenerarea tesuturilor. Trateaza ranile, tumorile, nevralgiile, fracturile si entorsele. Le sunt indicate alimentele pe baza de amidon (cartofi, paste, ovaz) sau de fier (sfecla-rosie, spanac), dar si ciupercile de padure si gutuile.
Varsatorilor li se potriveste valeriana - Varsatorii accepta tratamentele naturiste si homeopatia. Pe parcursul vietii ajung adeptii alimentatiei sanatoase si incearca sa faca sport. In ciuda stilului de viata, au grija de ei. Nu se tem sa mearga la medic. Problemele varsatorilor tin de circulatia periferica, sistemul nervos simpatic, cortexul cerebral. Pot suferi de depresii si angoase, encefalite, Parkinson, dar si varice si arterite. Planta recomandataa nativilor este valeriana, excelenta in tratarea bolilor nervoase si a depresiilor. Din alimentatie nu trebuie sa le lipseasca porumbul, merele, ridichile, telina, alunele, citricele si fructele uscate.
Flori de tei pentru Pesti - Pestii au rareori incredere in ceea ce le recomanda medicii, asa ca umbla prin mai multi specialisti. In final, poate accepta tratamentul recomandat de o persoana draga. Printre leacurile care au efect asupra Pestilor, cea mai importanta este dragostea celor apropiati. Tratamentul placebo are efect imediat. Picioarele si mucoasele sunt cele mai sensibile, nativii fiind predispusi la raceli, gripe puternice, tuberculoza si infectii microbiene. Sunt sensibili la frig. Planta cea mai buna pentru Pesti este floarea de tei, cu proprietati expectorante, neurosedative, decongestive, antiinflamatoare si calmante. Alimente utile pentru aceasta zodie: pepeni, castraveti, dovlecei, ananas.
Studiu Tetra Pak: 9 din 10 consumatori considera ca alimentele influenteaza starea lor de sanatate si a familiei
8 din 10 consumatori considera ca este important si foarte important sa cunoasca ingredientele alimentelor si bauturilor pe care le consuma, le cumpara doar din locuri sigure, controlate de autoritati; in plus, tot in mare si foarte mare masura, aproximativ 8 din 10 respondenti sunt preocupati sa consume alimente si bauturi cu un continut scazut de aditivi. 4 din 10 consumatori au o opinie pozitiva fata de pasteurizarea alimentelor si bauturilor, iar aproximativ jumatate dintre respondenti despre ambalarea acestor produse.
Tetra Pak®, lider mondial in furnizarea de solutii pentru procesarea si ambalarea produselor alimentare, anunta rezultatele studiului national de opinie Perceptia si atitudinile consumatorilor romani fata de siguranta alimentara, alimentele si bauturile lichide realizat de catre compania Exact Cercetare si Consultanta in perioada octombrie-noiembrie 2014.
„Siguranta alimentara a fost si ramane una dintre prioritatile companiei Tetra Pak, iar studiile ne demonstreaza ca este o prioritate si pentru consumatori, atat in Romania, cat si in lume. Prin campania “Lucrurile bune vin in ambalaje Tetra Pak” continuam eforturile noastre de informare a consumatorilor despre importanta sigurantei alimentare, alimentatia echilibrata si beneficiile pasteurizarii si ambalarii produselor alimentare lichide. Ne bucuram sa constatam nivelul crescut al perceptiei pozitive a consumatorilor fata de pasteurizarea si ambalarea produselor alimentare lichide, doua procese care contribuie la siguranta alimentara si protejarea produselor”, declara Cristina Dumitru, Communications Director Tetra Pak South Eastern Europe.
Ambalajul de carton UHT si solutia de ambalare aseptica Tetra Pak au revolutionat standardele de siguranta alimentara inca din 1961
Povestea Tetra Pak a inceput in 1943 cand dr. Reuben Rausing, fondatorul companiei, a inceput sa dezvolte un ambalaj pentru lapte care sa necesite minimum de material si sa asigure maximum de igiena. Ideea lui era sa creeze un ambalaj care sa fie, in acelasi timp, economic, igienic si usor de distribuit, ceva ce nu a mai fost facut inainte. Astfel, primele ambalaje au fost lansate in 1951, iar 10 ani mai tarziu a fost lansata prima masina de ambalare aseptica a laptelui. Aceasta inovatie a marcat inceputul unei noi ere in domeniul sigurantei si calitatii alimentare. Pasteurizarea simpla, pasteurizarea la temperatura inalta si ambalarea aseptica in cutie de carton au devenit procese uzuale care contribuie la siguranta produselor alimentare lichide, le ajuta sa-si pastreze calitatile nutritionale si le protejeaza de factori externi. In plus, laptele ultrapasteurizat (UHT) la ambalaj Tetra Pak poate fi pastrat la temperatura ambianta (intre 4 si 31 de grade) pana la deschidere, pe o perioada de 3 pana la 6 luni.
PRINCIPALELE REZULTATE ALE CERCETARII
Siguranta alimentara: preocupare pentru alimente sanatoase, fara aditivi, din surse controlate
· 88% dintre romani cred ca alimentatia influenteaza in mare si foarte mare masura starea de sanatate (71% dintre femei si 57% dintre barbatii respondenti)
Tot aproximativ 9 din 10 respondenti considera ca alimentatia influenteaza dezvoltarea copilului si sanatatea copilului si a familiei
· Sintagma “siguranta alimentara” este cel mai des asociata spontan cu alimente sanatoase, nealterate (1 din 4 respondenti) si cu alimentele fara aditivi alimentari (precum coloranti, conservanti, etc.) (1 din 5 respondenti)
· In medie, romanii sunt cel mai preocupati: 1/ sa cunoasca ingredientele alimentelor si bauturilor pe care le consuma (79%); 2/ sa cumpere produsele din locuri sigure, controlate de autoritati (79%); 3/ sa consume alimente cu un continut scazut de aditivi (precum conservanti, arome, coloranti) (76%);
· persoanele din segmentul de varsta 45-60 de ani sunt mai preocupate decat tinerii (18-24 de ani) sa cumpere produse cat mai putin procesate
· Imbolnavirea cauzata de alimentatie este cea mai mare ingrijorare a romanilor privind siguranta alimentara (86%)
· Sapte din 10 consumatori considera in mare si foarte mare masura ca este foarte important sa cunoasca in ce conditii au fost procesate, ambalate si depozitate alimentele
Pasteurizarea, importanta in asigurarea sigurantei alimentare
· 66% dintre cei intervievati considera in mare si foarte mare masura ca aceasta distruge microorganismele daunatoare
· 57% sunt de parere ca pasteurizarea garanteaza protectia si siguranta alimentelor.
Despre studiu
Studiul comandat de Tetra Pak si realizat de Exact Cercetare si Consultanta este reprezentativ pentru populatia de 18-60 ani, persoane cu educatie medie si superioara, rezidente in mediul urban, utilizatori de internet. Volumul esantionului a fost de 1046 de respondenti (50% femei, 50% barbati), persoane selectate aleator din panelul de peste 43.000 de consumatori ai agentiei de cercetare. Culegerea si prelucrarea datelor a fost realizata in perioada octombrie-noiembrie 2014 prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing). Studiul are o marja de eroare de +/-3%, la un nivel de incredere de 95%.
Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la necunoscuţi
Achitaţi marfa după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat
Evitaţi firmele ce nu afişează date de contact complete.
Folositi un serviciu de curierat cu plata ramburs care permite deschiderea coletului la primire.
In cazul unor nelămuriri, trebuie întrebat vânzătorul
V-ati propus sa petreceti Sarbatorile de Paste in strainatate? Ministerul Afacerilor Externe a conceput un ghid care contine informatii punctuale pentru principalele destinatii de vacanta pentru romani in Austria, Bulgaria, Elvetia, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie si Turcia. Vezi ce trebuie sa faceti pentru a evita eventualele situatii neplacute!
…Aveti grija ca documentul de calatorie – pasaport sau carte de identitate, dupa caz – sa fie valabil si in buna stare!
…Lasati familiei dumneavoastra din Romania copii ale documentului dumneavoastra de calatorie si ale politei de asigurare !
…Lasati familiei dumneavoastra date privind itinerariul calatoriei dumneavoastra, precum si modalitatile in care puteti fi contactat !
…Va recomandam sa pastrati in locuri sigure documentele si valorile personale, biletele de calatorie, banii si cartile de credit. Copiile documentelor importante, pastrate separat de cele originale, pot fi utile in cazul pierderii/furtului acestora.
Ce precizeaza MAE, de pilda, in cazul Bulgariei – destinatie favorita in minivacanta de 1 Mai si Paste…
…Toate reglementarile privind circulatia pe drumurile publice sunt similare cu cele romanesti in domeniu. Plata utilizarii drumurilor publice se efectueaza la intrarea pe teritoriul Bulgariei, existand un sistem similar vignetei romanesti. Sunt necesare cartea verde a autoturismului, talonul de inmatriculare si permisul de conducere.
…Permisul de conducere romanesc este valabil in Bulgaria. Va atentionam ca politia locala suspenda cu usurinta permisele de conducere. Va recomandam sa conduceti prudent. In cazul in care va este retinut permisul de conducere, aveti obligatia sa va deplasati la sectie impreuna cu ofiterul de politie, unde veti lua la cunostinta despre conditiile in care permisul va va reveni in posesie, precum si cuantumul amenzii. Amenda se plateste numai la banca.
… Evitati calatoriile si stationarea pe drumurile publice din Bulgaria pe timpul noptii. Rata furturilor auto este ridicata, ca atare va recomandam sa incheiati o asigurare CASCO pentru autoturism.
…In Bulgaria este interzis fumatul atat in locuri publice inchise, cat si deschise.
… Telefoane utile pentru informatii privind traficul sau conduita in caz de accident:
- Serviciul de urgente – 112
– Politia – 166
– Salvarea – 150
…In cazul in care cetatenii romani devin victime ale furturilor de bunuri sau documente de identitate, acestia se pot prezenta la sectia de politie competenta pentru a declara incidentul si a obtine un proces verbal justificativ. Cetatenii romani care si-au pierdut/li s-au furat documentele de calatorie pe teritoriul Bulgariei se pot prezenta direct in punctele de trecere a frontierei, iar in urma unei verificari prealabile efectuate de catre Politia de Frontiera li se va permite intrarea in Romania.
…Numarul de urgenta/permanenta al misiunii unde pot suna cetatenii romani aflati in situatii deosebite este 00359 879 440 758
Ambasada Romaniei la Sofia – Sectia Consulara
Adresa: Str. Shipchenski Prohod nr.1, Sofia
Telefon: 00359-2-973.35.10; 00359-2-971-28-58
Fax: 00359-2-973.34.12
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Dacă un costum este un pic prea mult pentru tine sau nu se pretează la restaurantul în cauză, poți reveni la adoratul blazer. Poți asorta o pereche de pantaloni slim-fit bej cu un blazer bleumarin din tweed, o cămașă Oxford albastră și o pereche de pantofi de golf maro sau mocasini. Dacă doriți să adăugați un pic de formalitate pentru a marca ocazia, luați în considerare introducerea unei cravate simple tricotate. Trebuie să te asiguri că vii pregătit pentru orice fel de vreme specifică lunii aprilie, adică să ai aproape un sacou sau un hanorac. Poți alege și o pereche de blugi indigo întunecați sau niște pantaloni tip Chinos subțiri. Când vine vorba de încălțăminte, vei dori să optezi pentru un stil care este elegant, dar confortabil – cizmele, de pildă, sau pantofii clasici de piele. Dacă e frig, nu uita de o eșarfă de cașmir și mănuși din piele – ambele sunt luxoase, deși subestimate, și vor da un aer subtil de sofisticare.
In toate povestile, din cele mai vechi timpuri, apar amulete, inele si alte bijuterii vrajite. Facatorii de minuni vindecau atingand bolnavul doar cu inelul lor. Magicienii isi confectionau inele cu constelatii, facand cu ajutorul lor minuni. Aceasta credinta era atat de raspandita la pagani, incat preotii nu puteau purta inele, decat daca erau foarte simple, fiind evident deci ca nu contin amulete. Inelele magice au devenit foarte pretuite de crestini si un simplu inel de casatorie era legat de o multime de superstitii. Se credea ca pe cel de al patrulea deget, numit inelar, exista o linie care comunica direct cu inima si de aceea e recomandabil ca inelul de logodna sa fie pus pe acest deget. Clipa cand sotul ofera miresei inelul, in fata preotului, este de cea mai mare importanta, dupa cum spune o veche carte despre secrete. Daca sotul opreste inelul la varful degetului si nu intra peste a doua incheietura, cea care va domina in casatorie va fi femeia, dar daca el introduce inelul pana la baza degetului, barbatul va fi suveran.
Traditiile inca influenteaza vanzarile, iar acest lucru se vede cel mai bine de Pasti, cand vanzarile de bijuterii sunt mai mari decat de Craciun. Difera , insa, tipul de bijuterie dorit, in functie de zona geografica. In Moldova se vand foarte bine bratarile si inelele barbatesti, in Ardeal se vand lanturi decorative de buzunar, ace de cravata, brose si coliere. In Muntenia, si implicit in Ploiesti, se vand mai mult cercei, pandantive si inele decat lanticuri si bratari. "Vanzarile depind de traditiile zonei, In Moldova, de exemplu, după slujba de Înviere si inainte de prima masă de Paşte în familie, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bijuterii din aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi. În zona Vâlcea, mama, înainte de a îmbrăca copilului o cămășuță sau o haină nouă de pasti, cosea in ea o za de lantic de aur, pentru sănătatea celui ce-o purta", ne-a explicat G. Dumitru, de la Bijuteria Armand din Ploiesti, unul dintre putinii bijutieri care mai lucreaza manual in aur.
Alte traditii si superstitii de Pasti, legate de aur
- Se spune ca daca gasesti o bijuterie de aur, vei primi bani.
- Femeile care poarta cruciulite din aur sunt ferite de rele.
- Barbatii care poarta aur vor avea spor la munca si vor putea obtine tot ce isi doresc din punct de vedere material.
- Bijuteriile din aur cu stelute (cercei, coliere, bratari) reprezinta norocul. Persoanele care poarta stelute primesc mai mult curaj sa faca ce isi doresc in indeplinirea viselor.
- E bine sa dai cerceri de aur, pentru ca tradiția spune ca femeile care vor să-și păstreze vederile până la adânci bătrânețe trebuie să poarte cercei din aur (Ardeal, dar si Germania, Suedia).
- E bine sa porti inel de aur, pentru ca, dacă teblesteamă cineva, blestemul să se prindă de inel, iar nu de om (Muntenia).
- Ca să te aperi de orice boală, e bine să porți un inel făcut dintr-o monedă de aur căpătată de pomană (Moldova).
- Inelul de logodnă este un legământ, daca este din aur e semn bun, iar daca e aruncat aduce ghinion
- Ca să-ți meargă totul bune, nu trebuie să lași pe nimeni să-ți scoată inelele de aur de pe degete.
- Inelul de logodnă trebuie păzit de o altă femeie.
- Dacă vrei să ai parte de zile bune și de somn lipsit de griji, nu purta un inel după ce ai rupt logodna.
cumpara bijuterii etnice românești de pe www.breslo.ro/SalbaMariei
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale pe teritoriul judeţului Prahova, vor fi organizate manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux de persoane spre zonele lăcaşurilor de cult creştin ortodox sau către localităţile şi zonele turistice.
Sfaturi privind lăcaşurile de cult: Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult; În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces/evacuare în/din biserică şi se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele şi mobilierul din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm pe pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase; În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu; Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele; Desemnarea unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durată desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână; Instruirea participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu.
Sfaturi privind spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale: Instruirea, de către factorii de conducere şi administratorii aşezămintelor mănăstireşti, a persoanelor cazate în spaţiile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate şi privind modul concret de acţionare în situaţia producerii unor evenimente; Asigurarea permanentă a supravegherii atente a spaţiilor care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcaşurile de cult, colecţiile muzeale, depozitele de fonduri muzeale/carte rară şi atelierele de restaurare pentru eliminarea posibilităţii se sustragere a unor obiecte de valoare/de cult şi, implicit, de recurgere la tehnica incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracţiuni.
Sfaturi privind utilizarea lumânărilor şi a focului deschis: Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta Înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, că se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule; Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcaşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.
Cu ocazia Paștelui, aproape 70% dintre persoanele intervievate, din mediul urban, au declarat că intenționează să cumpere cadouri celor dragi. Principalul „beneficiar” al acestor cadouri este persoana iubită (soțul/soția sau iubitul/iubita), peste 60% dintre respondenți oferind „perechii lor” daruri de Paște. Potrivit studiului Mednet Marketing Research Center, mai mult de jumătate dintre aceștia au declarat că vor oferi cadouri atât părinților (58,4%), cât și copiilor/nepoților (57,7%). Atunci când ne referim la familiile cu copii, principalul „beneficiar” al cadourilor de Paște devine copilul. Ai rămas fără idei cu privire la cadourile pe care vrei să le faci de Paşte? Te poţi inspira din lista de mai jos, care cuprinde cele mai des întâlnite daruri pe care şi le fac românii cu această ocazie. Potrivit unui studiu recent realizat de Mednet Marketing Research Center, cu ocazia Paştelui românii cumpără pentru cei dragi mai ales:
Dulciuri, vin şi cafea (60%)
Articole de îmbrăcăminte (39%)
Genti si accesorii (34%)
Accesorii pentru casa (23%)
Incălţăminte (20%)
Bijuterii (7%)
Bani cash (7%)
Jucării, carti (4%).